Cei afectați de epidemii sau calamități, incendiu sau accidente vor putea primi ajutoare de la autoritățile locale sau centrale

  • Cei afectați de epidemii sau calamități, incendiu sau accidente vor putea primi ajutoare de la autoritățile locale sau centrale
  • Proiectul a fost adoptat de către Senatul României, în urmă cu un an, pe 5 mai 2020
  • Acordarea ajutoarelor de urgenţă va avea la bază cererea şi declaraţia pe propria răspundere a unui membru de familie
  • În plus, autoritățile locale vor putea acorda aceste ajutoare de urgență inclusiv în caz de deces
 
Autoritățile centrale și locale au posibilitatea de a acorda, în viitor, în anumite situații, ajutoare de urgență, în bani sau în natură, inclusiv celor care au fost afectați de epidemii, conform unui proiect de lege care urmează a fi adoptat de Camera Deputaților, ca for decizional, după ce propunerea a primit raport favorabil de adoptare.
 
Proiectul a fost adoptat de către Senatul României, în urmă cu un an, pe 5 mai 2020. Conform proiectului de lege menționat, care are în vedere modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, Guvernul și primarii vor putea acorda acorda ajutoare de urgenţă, în bani sau în natură, celor care se află în situaţii de necesitate cauzate de epidemii, calamităţi naturale, incendii, accidente, precum şi pentru alte situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori de alte cauze care pot conduce la apariţia sau sporirea riscului de excluziune socială. În plus, autoritățile locale vor putea acorda aceste ajutoare de urgență inclusiv în caz de deces, în ţară sau în străinătate.
 
Acordarea ajutoarelor de urgenţă va avea la bază „cererea şi declaraţia pe propria răspundere a unui membru de familie sau a persoanei singure, precum şi ancheta socială prin care se certifică existenţa situaţiilor de necesitate ori, după caz, a situaţiilor deosebite în care se află familiile sau persoanele singure”.
 
Ajutoarele se vor stabili fie prin hotărâre a Guvernului, fie prin hotărâre a consiliului local. Aceasta va cuprinde şi metodologia ori procedura sau condiţiile de acordare a ajutoarelor de urgență, iar fondurile necesare pentru plata lor vor fi suportate, după caz, din bugetul de stat, respectiv din bugetul local.
 
În cazul decesului cuiva dintr-o familie care deja beneficiază de ajutor social, primarii vor putea dispune acordarea unui ajutor reprezentând o parte din cheltuielile cu înmormântarea. Acesta se va acorda, conform prevederilor proiectului, „unei singure persoane, care poate fi soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moştenitorul în condiţiile dreptului comun sau, în lipsa acestuia, persoana care dovedeşte că a suportat cheltuielile cu înmormântarea".
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cum a devenit învăţământul de stat din România, din gratuit - cu plată

25 Mar 2021 3265

1 Martie - mărțișor în epidemie

01 Mar 2021 630

Incidența răspândirii COVID-19 în județul Constanța, în scădere

24 Feb 2021 1047

A încetat din viață fostul președinte al Institutului Național de Statistică

07 Feb 2021 1461

Iohannis, ședință la Cotroceni Se discută despre gestionarea epidemiei de Covid

25 Nov 2020 778

#alegeriparlamentare2020Sorin Mihai, candidat PNL pentru Camera Deputaților, vine la ZIUA Electorală

19 Nov 2020 1108

Coronavirus Situația privind infectarea, în ultimele 24 de ore, la nivel național

19 Nov 2020 1854

#DobrogeaDigitală - „Din suferințele administrative ale dobrogenilor”, de Constantin D.Pariano „O jeale era la toţi, dar nimeni nu îndrăznea să sufle”

17 Aug 2020 1726

LIVE VIDEO Klaus Iohannis, conferință de presă la Palatul Cotroceni

12 Aug 2020 2143

Epidemie de hepatită la Constanța în 2019 Este Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei. Sfaturi privind prevenirea „bolii mâinilor murdare”

28 Jul 2020 820

Niciun caz nou de rujeolă

16 Jun 2020 627

Arhiepiscopia Tomisului, chemată la judecată Cum au tranșat judecătorii constănțeni procesul civil pe tema împărtășirii

03 Jun 2020 4187

Editorial Ce va fi după 15 mai?

11 May 2020 2474

Informarea de la ora 13.00 Peste 230 de cazuri noi de Covid-19 și 7.051 de vindecați

10 May 2020 1579

Noi decese raportate din cauza Covid-19. S-au făcut peste 950

10 May 2020 1562