Cei afectați de epidemii sau calamități, incendiu sau accidente vor putea primi ajutoare de la autoritățile locale sau centrale

  • Cei afectați de epidemii sau calamități, incendiu sau accidente vor putea primi ajutoare de la autoritățile locale sau centrale
  • Proiectul a fost adoptat de către Senatul României, în urmă cu un an, pe 5 mai 2020
  • Acordarea ajutoarelor de urgenţă va avea la bază cererea şi declaraţia pe propria răspundere a unui membru de familie
  • În plus, autoritățile locale vor putea acorda aceste ajutoare de urgență inclusiv în caz de deces
 
Autoritățile centrale și locale au posibilitatea de a acorda, în viitor, în anumite situații, ajutoare de urgență, în bani sau în natură, inclusiv celor care au fost afectați de epidemii, conform unui proiect de lege care urmează a fi adoptat de Camera Deputaților, ca for decizional, după ce propunerea a primit raport favorabil de adoptare.
 
Proiectul a fost adoptat de către Senatul României, în urmă cu un an, pe 5 mai 2020. Conform proiectului de lege menționat, care are în vedere modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, Guvernul și primarii vor putea acorda acorda ajutoare de urgenţă, în bani sau în natură, celor care se află în situaţii de necesitate cauzate de epidemii, calamităţi naturale, incendii, accidente, precum şi pentru alte situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori de alte cauze care pot conduce la apariţia sau sporirea riscului de excluziune socială. În plus, autoritățile locale vor putea acorda aceste ajutoare de urgență inclusiv în caz de deces, în ţară sau în străinătate.
 
Acordarea ajutoarelor de urgenţă va avea la bază „cererea şi declaraţia pe propria răspundere a unui membru de familie sau a persoanei singure, precum şi ancheta socială prin care se certifică existenţa situaţiilor de necesitate ori, după caz, a situaţiilor deosebite în care se află familiile sau persoanele singure”.
 
Ajutoarele se vor stabili fie prin hotărâre a Guvernului, fie prin hotărâre a consiliului local. Aceasta va cuprinde şi metodologia ori procedura sau condiţiile de acordare a ajutoarelor de urgență, iar fondurile necesare pentru plata lor vor fi suportate, după caz, din bugetul de stat, respectiv din bugetul local.
 
În cazul decesului cuiva dintr-o familie care deja beneficiază de ajutor social, primarii vor putea dispune acordarea unui ajutor reprezentând o parte din cheltuielile cu înmormântarea. Acesta se va acorda, conform prevederilor proiectului, „unei singure persoane, care poate fi soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moştenitorul în condiţiile dreptului comun sau, în lipsa acestuia, persoana care dovedeşte că a suportat cheltuielile cu înmormântarea".
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cancerul afectează din ce în ce mai mult persoanele cu vârste sub 50 de ani. Ce trebuie să faceți dacă simţiţi că ceva nu este în regulă

31 Mar 2024 758

Peste 2900 de cazuri de rujeolă confirmate în prima săptămână din 2024

09 Jan 2024 1105

Ministerul Sănătății În România nu este epidemie de gripă în acest moment

05 Jan 2024 902

Ministrul Sănătății Odată cu scăderea acoperirii vaccinale există şi posibilitatea reapariţiei unor boli contagioase, considerate eradicate

07 Dec 2023 825

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național

05 Dec 2023 1014

14 martie 2020 – Trei ani de la declararea stării de urgență în România

14 Mar 2023 1263

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a încurajat inspectorii şcolari generali să sprijine şcolile pentru a continua procesul educaţional în condiţii normale

06 Jan 2023 958

Alertă epidemiologică. Primele două decese din cauza gripei! Câte cazuri s-au înregistrat în ultima săptămână din an

05 Jan 2023 1397

LIVE Se declară sau nu epidemie de gripă în România? Anunțul ministrului Rafila (VIDEO)

05 Jan 2023 1961

DOCUMENT Ministerul Sănătății a elaborat un Plan Național Generic de Pregătire și Răspuns la Evenimente Epidemiologice de Boală Transmisibilă de Importanță Națională

26 Jul 2022 1334

Ministerul Sănătății Încă un caz de variola maimuței a fost diagnosticat în România

16 Jun 2022 1440

OMS Europa rămâne epicentrul focarului de variolă a maimuței

15 Jun 2022 1417

Ferrero opreşte producţia la fabrica din Belgia. Întreaga gamă de produse Kinder de aici este retrasă de la comercializare. Sunt temeri privind o epidemie de salmonella

08 Apr 2022 1586

14 martie 2020 – Doi ani de la declararea stării de urgență în România

14 Mar 2022 1462

Cercetătorii germani susţin că Europa se confruntă cu cea mai gravă epidemie de gripă aviară

30 Dec 2021 1436