Cei care nu se prezintă la medicul de familie pentru serviciile medicale de prevenţie ar putea fi sancţionaţi. Anunțul președintelui CNAS

Persoană consultată de medic Foto PixabayPreşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adela Cojan, a declarat joi, 12 mai, că, începând cu noul contract-cadru din 2023, cei care nu se prezintă la medicul de familie pentru serviciile medicale de prevenţie ar putea fi sancţionaţi.


"De la 1 aprilie, programul-cadru şi normele de aplicare vor fi modificate. Bugetul alocat asistenţei medicale primare a cunoscut o suplimentare consistentă, aproape fără precedent, cu 22%. Interesul CNAS este de a lărgi pachetul de servicii de bază şi de a mai diminua din ceea ce înseamnă 'plata per capita'.


Începând cu noul contract-cadru, din anul 2023, vrem să implementăm, în special, pachetele de prevenţie, care vor deveni obligatorii şi ne gândim inclusiv la elemente sancţionatorii (...) pentru cei care nu vin să îşi efectueze serviciile de prevenţie.


Încercăm să responsabilizăm populaţia în legătură cu propria sănătate. Se practică în multe ţări, asociaţiile de pacienţi ne cer acest lucru, să începem să-i sancţionăm pe cei care nu se prezintă la serviciile de prevenţie. Va intra în atenţia noastră odată cu noul contract-cadru din 2023", a spus Cojan la Senat, la dezbaterea "Hepatitele virale post-pandemie - drumul spre eliminare, o provocare".



La masa rotundă organizată de Comisia de sănătate din Senat în parteneriat cu Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice, medici, pacienţi şi reprezentanţi ai instituţiilor statului au explicat, joi, paşii care trebuie urmaţi pentru eradicarea hepatitelor virale.


Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 325

Guvern Caravane medicale dotate cu echipamente, în comunități rurale

26 Mar 2024 539

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța cumpără oxigen medical lichid. Ce valoare are contractul (DOCUMENT)

06 Mar 2024 724

Haos în 15 spitale din țară din cauza unui atac cibernetic

12 Feb 2024 861

Preşedintele CNAS „Avem un buget limitat, care trebuie distribuit echilibrat pe toate tipurile de furnizori de asistenţă medicală“

15 Jan 2024 740

Nuclearelectrica SA vrea să cumpere servicii medicale de aproximativ șapte milioane de euro pentru personalul de la CNE Cernavodă (DOCUMENT)

12 Jan 2024 1432

Colegiul Medicilor din România trage un semnal de alarmă asupra scăderii bugetului pentru serviciile medicale

11 Jan 2024 856

SCJU Constanța 15 bebeluși s-au născut în prima zi din anul 2024!

03 Jan 2024 891

Spitalul Județean Constanța cumpără servicii de mentenanță pentru dispozitivele medicale din dotarea UPU – SMURD (DOCUMENT)

16 Dec 2023 936

Licitații publice. Snow Clean, afaceri cu bani publici Compania unuia dintre administratorii de la Drumuri Județene SA a dat lovitura la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța! (DOCUMENT)

15 Dec 2023 1835

Știri Constanța Simona Halep a deschis un alt sediu al clinicii de recuperare pe care o deține în Constanța (FOTO)

15 Dec 2023 4655

CNAS a distribuit în teritoriu fondurile necesare plăţii furnizorilor de servicii medicale

13 Dec 2023 695

Marcel Ciolacu Bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate va fi majorat

09 Nov 2023 809

Licitații Constanța CNACN SA, achiziție de servicii de asigurări medicale private pentru personal (DOCUMENT)

21 Oct 2023 834

Transportul și eliminarea deșeurilor medicale Licitație organizată de Spitalul Municipal Mangalia, contestată. Ce decizii a dictat Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor?

23 Sep 2023 1020