Cel mai vechi tobogan din Constanţa va fi ras de pe faţa pământului! Iată cât costă demolarea (document)

 

Municipalitatea constănţeană intenţionează să scape de unele construcţii vechi de pe plaja Modern, amenajate în anii 1960. Vorbim despre două pavilioane, un solar şi renumitul tobogan.
 
În acest sens, va fi organizată o achiziţie directă pentru contractul „Lucrări de demolare a unor active amplasate pe plaja Modern, inclusiv proiectarea în vederea demolării”. Ofertele de participare vor fi transmise în original la Primăria municipiului Constanţa, până pe data de 5 august, ora 14.00. Din expertiza tehnică întocmită rezultă necesitatea demolării activelor situate pe plaja Modern ce aparţin Primăriei municipiului Constanţa şi valorificarea superioară a amplasamentului.
 
Suprafaţa totală a activelor ce urmează a fi demolate este de 3.168,11 mp, din care: pavilion A, pavilion B şi fostul Solar - 1.374,39 mp; tobogan acvatic - 1.793,72 mp. Valoarea estimată pentru execuţia şi proiectarea demolării activelor menţionate este de 225.500 de lei fără TVA, din care: 5.500 de lei fără TVA pentru proiectare şi 220.000 de lei fără TVA pentru execuţia lucrărilor de demolare.
 
În vederea efectuării lucrărilor de demolare conform cerinţelor Legii 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, este necesară întocmirea unei documentaţii pentru obţinerea autorizaţiei de demolare/desfiinţare a activelor amplasate pe plaja Modern. Durata realizării contractului „Lucrări de demolare a unor active amplasate pe plaja Modern, inclusiv proiectarea în vederea demolării” este de 30 de zile calendaristice.
 
Activele ce fac obiectul demolării au trecut în administraţia Consiliului Local prin retragerea dreptului de administrare al RAEDPP Constanţa asupra acestor active, conform HCL nr. 9/2015. Conform expertizei tehnice, la examinarea vizuală a obiectivelor specifice anterior se constată existenţa unor degradări şi avarii ale elementelor importante ale structurii, determinate în cea mai mare măsură de îmbătrânirea materialelor respective, ca urmare a acţiunii în timp a agenţilor atmosferici. Astfel, la pereţii pavilioanelor A şi B se constată manifestarea evidentă a unor fenomene de exfoliere constantă. La elementele componente ale împrejmuirii solarului există numeroase situaţii în care este expusă armătura din acestea din cauza exfolierii, iar la tobogan s-a produs căderea jgheaburilor de pe consolele metalice de susţinere, precum şi ruginirea intensă a elementelor metalice ale structurii acestuia.
 
Din analiza efectuată de expertul tehnic asupra structurii obiectivelor situate pe plaja Modern, rezultă că acestea au suferit avarii importante pe durata de viaţă, de la începutul anilor 1960 până în prezent, a căror înlăturare este costisitoare, iar rezultatul care s-ar obţine prin reparaţii este îndoielnic. După executarea lucrărilor de demolare, deşeurile rezultate vor fi încărcate, iar amplasamentul va fi eliberat de toate resturile rămase în urma acestei proceduri.

Despre activele care urmează a fi demolate



Pavilionul A este amplasat la baza taluzului de pe latura de Sud a perimetrului exterior al plajei Modern. Are o formă alungită şi este orientat cu latura lungă paralelă cu baza taluzului. Este compus din staţie de pompare, zonă de duşuri şi WC, vestiare.
 

Pavilionul B este amplasat la baza taluzului de pe latura de vest a perimetrului exterior al plajei Modern. Este compus din staţie de pompare cu bazin îngropat, post de transformare şi vestiare.
 
Solarul are o suprafaţă dreptunghiulară descoperită, împrejmuită pe trei laturi cu prefabricat, astupate cu panouri de diferite culori. Acest obiectiv a fost abandonat de mult timp.

 
Toboganul este o construcţie metalică alcătuită din două porţiuni: una având 11 stâlpi metalici, iar cealaltă - şase stâlpi metalici, pe care sunt fixate console metalice care susţin jgheabul cu apă. Cele două jgheaburi se varsă într-un bazin cu apă descoperit, având adâncimea de un metru.
 
În secţiunea „Documente” puteţi consulta caietul de sarcini pentru achiziţia „Lucrări de demolare a unor active amplasate pe plaja Modern, inclusiv proiectarea în vederea demolării”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE De ce vrea Stelian Ion să-și ia revanșa în 2024!

28 Mar 2024 323

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța!

28 Mar 2024 403

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 379

Atribuiri Constanța Primăria Năvodari achiziționează urnă mobilă. Ce firmă o va furniza (DOCUMENT)

28 Mar 2024 306

Felicia Ovanesian strânge semnături pentru candidatura la Primăria Constanța - „Constănțeni, am nevoie de ajutorul vostru!”

28 Mar 2024 529

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 1537

Cât plătește administrația Chițac pentru conferințele Dilema de la Constanța (DOCUMENT)

27 Mar 2024 433

Cumpărări directe O firmă din Mureș va furniza tutori arbori pentru Primăria Constanța (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 335

Imobiliare Bucureștenii Floriștean și Chirănescu vor să construiască un bloc pe Bulevardul 1 Mai Vechi din Constanța. PUZ-ul a fost lansat în consultare publică (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 499

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 489

LIVE VIDEO+TEXT Biroul Politic Național a validat candidații PSD pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

27 Mar 2024 2657

Construirea noului CET antrenează licitații după licitații. Primăria Constanța caută supervizori !

27 Mar 2024 394

Certificat de urbanism, emis de Primăria Constanța Un bloc de două etaje, edificat Holiday Beach SRL pe bulevardul Aurel Vlaicu

27 Mar 2024 435

Primăria Constanța „Steagul României a fluturat pe străzile din Fort Lauderdale!”

27 Mar 2024 419

Constanța Ce firmă se va ocupa de serviciul de mentenanță a aplicației informatice pentru Biroul Registrul Agricol din cadrul Primăriei Constanța (DOCUMENT)

26 Mar 2024 561