Cel puțin pentru următoarele două luni, Acatrinei rămâne director economic la Aeroportul Internațional de la Mihail Kogălniceanu-Constanța

 
 
  • Consiliul de Administrație al Societății Naționale „Aeroportul International Mihail Kogalniceanu SA, a decis aprobarea modificării contractului de mandat al directorului economic provizoriu al societății
  • S-a procedat la prelungirea duratei contractului de mandat a lui Horia – Mihail Acatrinei cu 2 luni, începând cu data de 04.04.2021
 
Consiliul de Administrație al Societății Naționale „Aeroportul International Mihail Kogalniceanu SA, întrunit în ședința din data de 19.02.2021, a decis aprobarea modificării contractului de mandat nr. 373/21.10.2020 al directorului economic provizoriu al societății.

Astfel, în cazul lui Horia – Mihail Acatrinei s-a procedat la încheierea Actului aditional nr. 1, în sensul prelungirii duratei contractului de mandat cu 2 luni, începând cu data de 04.04.2021, în conformitate cu prevederile art. 642 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, actualizată.
Prelungirea contractului a fost aprobată de toți administratorii speciali ai societății.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:

Mandatul directorului Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu SA a fost prelungit de administratorii societății


A fost prelungit mandatul de administrator al lui Gabi Monea în cadrul societății Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

Modificări în administrația Societății Naționale „Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu-Constanța” SA

Directorul general al Metrorex este cel mai nou administrator al SN Aeroportul Internațional de la Mihail Kogălniceanu
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitația pentru pază la locațiile Drumuri Județene Constanța SA, contestată la CNSC!

18 Apr 2024 437

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 845

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 794

Primăria Constanța vrea să plătească 700.000 de euro pentru servicii veterinare pentru gestionarea animalelor fără stăpân din municipiu

13 Apr 2024 482

Chiriile cresc de la un an la altul. Care sunt prețurile la început de an 2024, în municipiul Constanța?

02 Apr 2024 1573

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația depusă de firma familiei directorului RAR, Marian Butnaru! Despre ce este vorba?

30 Mar 2024 630

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, reclamat la CNSC. Este vizată o licitație pentru materiale sanitare. S-a dictat modificarea documentației de atribuire!

30 Mar 2024 555

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 534

MAEParticiparea secretarului de stat Ana Tinca la conferința „Schimbarea dinamicii în regiunea extinsă a Mării Negre”

21 Mar 2024 364

Administrația Fondului Imobiliar SRL scoate la licitație serviciile de curățenie în spațiile administrate. Contractul se ridică la peste 170.000 de euro fără TVA

19 Mar 2024 639

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 635

Decizii CNSC Licitația pentru achiziția de materiale sanitare organizată de Spitalul de Boli Infecțioase, contestată

16 Mar 2024 629

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 623

Licitații publice Contract de peste 16 milioane de euro. Consiliul Județean Constanța a lansat o nouă licitație pentru lotul 3 de transport județean!

11 Mar 2024 1068

Achiziția pentru atribuirea contractului pentru pază și protecție în cadrul Direcției de Sănătate Publică a județului Constanța din nou contestată la CNSC! (DOCUMENT)

10 Mar 2024 695