Ceremonial militar și religios, cu prilejul împlinirii a 105 ani de la înfiinţarea armei Artilerie și Rachete Antiaeriene

  • Aniversare cu exerciții, expoziție de tehnică militară și lansare de carte, la Capu Midia.
Aniversarea dedicată împlinirii a 105 ani de la înfiinţarea armei Artilerie și Rachete Antiaeriene a avut loc astăzi în Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaerienă în prezența generalului-locotenent Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării și a unor înalți oficiali din cadrul celor trei categorii de forțe ale Armatei României, transmite Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană printr-un comunicat oficial.

Evenimentul a cuprins un ceremonial militar și religios, urmat de defilarea unui detașament din care au făcut parte militari din unități apaținând Forțelor Aeriene și Forțelor Terestre Române.

Militarii Centrului au primit distincții și diplome în semn de apreciere și recunoștință pentru eforturile depuse. Colonelul Viorel-Eugen Bitan, comandantul CNIApAA a primit Emblema de Onoare a Forțelor Navale din partea contraamiralului de flotilă Valentin Iacoblev, comandantul Flotei, iar locotenent-colonelul inginer Valeriu Călin, șeful de stat major al unității militare și locotenent-colonelul Dan Gălbenașu, șeful modulului Logistică au primit Emblema de Onoare a Forțelor Terestre din partea generalului de brigadă Florin-Marian Barbu, locțiitorul șefului Componetei Operaționale Terestre.

Emblema de Onoare a Forțelor Aeriene a fost oferită de generalul-maior Viorel Pană, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene Române, următorilor militari și personal civil ai Centrului: Locotenent Alexandru Iosif, maistrul militar Elena Crețu, sergentul major Cristian Șerban, fruntașul Liviu Gredjuc și contabilul-șef Laura Barbu.

A urmat un exercițiu în care aeronave ale Forțelor Aeriene Române – un elicopter IAR-330, trei avioane MIG-21 LanceR și două aparate de zbor F-16 - au simulat un atac asupra unui dispozitiv de luptă mixt de apărare aeriană format din tunuri de calibrul 57 mm, sisteme antiaeriene GEPARD și un complex de rachete antiaeriene KUB.

La final, invitații au putut vizita o expoziție de tehnică militară și au participat la lansarea cărții „POLIGONUL CAPU MIDIA – O punte între pământ și cer pentru artileriștii și rachetiștii antiaerieni” scrisă de colonel Viorel-Eugen Bitan, comandantul Centrului Național de Instruire pentru Apărare Antiaerienă.

Sursă foto: Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaerienă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 953

UPDATE. Surse Ambarcațiunea găsită pe mare în zona Tuzla, detonată în Poligonul Capu Midia! Bubuitură puternică auzită în municipiul Constanța! (VIDEO)

05 Apr 2024 4352

Constanța Ultimele informații despre ambarcațiunea găsită răsturnată în mare, din partea MApN (FOTO)

05 Apr 2024 1138

SRCF Constanța a finalizat lucrările la calea ferată din stația Capu Midia. Ce valoare are contractul

20 Mar 2024 521

Locuri de muncă Constanța UM 01853 Capu Midia face angajări. Detalii

11 Feb 2024 1416

În Constanța Declarațiile ambasadoarei SUA, Kathleen Kavalec, la Ziua Distinșilor Vizitatori, a exercițiului tactic cu trupe și trageri reale PATRIOT SPARK 23

15 Nov 2023 695

LIVE VIDEO Marcel Ciolacu, prezent la exercițiul tactic PATRIOT SPARK 23, la Capu Midia, Constanța (FOTO+VIDEO)

15 Nov 2023 1462

Știri Constanța Marcel Ciolacu, prezent la Ziua Distinșilor Vizitatori a exercițiului tactic cu trupe și trageri reale PATRIOT SPARK 23, în poligonul Capu Midia

14 Nov 2023 762

Ziua Distinșilor Vizitatori la exercițiul tactic cu trupe și trageri reale PATRIOT SPARK 23 de la Capu Midia

13 Nov 2023 662

Exercițiul ”Blue Scorpions 23”, în poligonul Capu Midia (FOTO)

19 Oct 2023 736

Pregătire la Capu Midia Trageri spectaculoase cu complexele antiaeriene Gepard pentru misiunea internațională (FOTO)

05 Sep 2023 986

Imagini de la eveniment Exerciții cu trageri de luptă în Poligonul Capu Midia (FOTO+VIDEO)

26 Apr 2023 1197

Exerciții cu trageri de luptă în Poligonul Capu Midia

24 Apr 2023 885

Rezerviștii voluntari, la Capu Midia. Impresionați de puterea armei și de lucrul în echipă (FOTO)

18 Apr 2023 1068

UPDATE O navă de pescuit a agățat un obiect ce pare a fi o mină marină. Intervin specialiștii Forțelor Navale

13 Apr 2023 1798