Ceremonie la Mausoleul Mărășești, prilejuită de împlinirea a 100 de ani de la desemnarea Ostașului Necunoscut Român.

Sursa foto: facebook/Mausoleul MărășeștiConducerea MApN va participa la ceremonia de la Mausoleul Mărășești, prilejuită de împlinirea a 100 de ani de la desemnarea Ostașului Necunoscut Român. 

Potrivit unui comunicat al MApN, în prezența ministrului apărării naționale, Angel Tîlvăr, și a șefului Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, la Mausoleul Eroilor din Mărășești, județul Vrancea, va avea loc duminică, 14 mai, de la ora 12.00, o ceremonie militară și religioasă prilejuită de împlinirea a 100 de ani de la desemnarea Ostașului Necunoscut Român.
           

„În cadrul ceremoniei, un sobor de preoți va sfinți 10 săculeți tricolori cu pământ adus din cele 10 localități din care, în urmă cu un veac, au fost transportate la Mărășești 10 sicrie cu oseminte de ostași neidentificați, pentru desemnarea Ostașului Necunoscut.

După ceremonie, pământul sfințit va fi transportat cu un autovehicul blindat al Ministerului Apărării Naționale către Parcul Carol I, din București, pentru a fi depus, în cursul săptămânii viitoare, la Mormântul Ostașului Necunoscut.

Ostașul Necunoscut Român a fost desemnat la data de 14 mai 1923, în semn de veșnică cinstire a eroilor neamului românesc căzuți pe câmpurile de luptă, într-o ceremonie organizată la Mărășești“ - au precizat reprezentanții MApN.


În mai 1923 au fost deshumate de pe fostele câmpuri de luptă ale Primului Război Mondial de la Mărăşeşti, Mărăşti, Grozeşti, Cireşoaia, Azuga, Topraisar, Rasoviţa, Bălăria, Cincea şi Chişinău, osemintele a 10 eroi anonimi, care apoi au fost așezate în sicrie de stejar și au fost depuse în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Mărășești. Sicriul cu osemintele Ostașului Necunoscut a fost ales de un copil orfan de război, Amilcar Săndulescu, elev de liceu militar, în prezența ministrului de Război de la acea vreme.
           
Osemintele Ostașului Necunoscut au fost transportate ulterior la București, în Parcul Carol I, unde a fost amenajat Mormântul Ostașului Necunoscut, celelalte sicrie fiind îngropate în Cimitirul Eroilor din Mărășești, cu onoruri militare.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.