Ceremonie NATO în Turcia. A participat și generalul Daniel Petrescu

NATO. Sursă foto: Pixabay
  • LANDCOM coordonează elementele de comandă care asigură planificarea, coordonarea și capabilitățile de comandă-control pentru forțele terestre aliate.


Ceremonie NATO în Turcia. Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a participat joi, 4 august, în Izmir, Turcia, la ceremonia de schimbare a comenzii Comandamentului Forțelor Terestre al NATO (Allied Land Command-LANDCOM) între generalul-locotenent Roger L. Cloutier Jr. și generalul Darryl A. Williams.

„LANDCOM are o contribuție valoroasă în reconfigurarea Prezenței Înaintate Consolidate pe întreg flancul estic, precum și în ceea ce privește capabilitățile de comandă-control aliate dislocate pe teritoriul României, atât în cazul structurilor de nivel brigadă și divizie, dar mai ales pentru demersul de creștere accelerată a capacității operaționale a Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est.

Mulțumesc generalului-locotenent Cloutier Jr, echipei sale de comandă și personalului LANDCOM pentru sprijinul oferit. Sunt convins că și sub comanda generalului Williams colaborarea dintre Armata României și Comandamentului Forțelor Terestre al NATO va fi una excelentă.”, a declarat cu acest prilej generalul Daniel Petrescu.


LANDCOM coordonează elementele de comandă care asigură planificarea, coordonarea și capabilitățile de comandă-control pentru forțele terestre aliate.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Șeful Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu „În prezent, suntem în măsură să răspundem oricărei provocări de securitate și să contribuim la stabilitatea regională“ (GALERIE FOTO)

31 Jul 2022 671

Doi militari au leșinat în timpul evenimentului din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu din județul Constanța. Intervine elicopterul SMURD (VIDEO)

30 Jul 2022 2746

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă și comandantul Diviziei 101 Aeropurtată, în vizită oficială în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu (GALERIE FOTO+VIDEO)

30 Jul 2022 769

Ceremonie și exercițiu demonstrativ al forțelor terestre americane dislocate în România, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu din Constanța

28 Jul 2022 530

Șeful Statului Major al Apărării și comandantul Diviziei 101 Aeropurtată, în vizită în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu din județul Constanța

26 Jul 2022 499

Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, va participa la ceremonia militară și religioasă prilejuită de Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

19 Jul 2022 460

Conducerea MApN, la Black Sea Security Forum. Evenimentul va aborda implicațiile noului Concept Strategic al NATO

07 Jul 2022 529

Iohannis, Dîncu și Petrescu vor participa la Summit-ul NATO de la Madrid

28 Jun 2022 501

Șeful Statului Major al Apărării, la a XV-a ediție a Balkan CHOD Forum

17 Jun 2022 483

Fost comandant al Brigăzii 9 Mecanizate Mărășești Constanța, la conducerea Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est (GALERIE FOTO)

06 Jun 2022 1164

Discuții între Șeful Statului Major al Apărării și omologul său din Portugalia în jurul cooperării militare bilaterale

02 Jun 2022 741

LIVE VIDEO+TEXT. Portul Constanța Ministrul Vasile Dîncu, prezent la evenimentul organizat cu ocazia desemnării navei-școală Mircea ca Ambasador al României Sustenabile (GALERIE FOTO+VIDEO)

31 May 2022 962

Ministrul Vasile Dîncu, vizită în Portul Militar Constanța

30 May 2022 858

Șeful Statului Major al Apărării, în vizită în Grecia. A depus o coroană de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut din Piața Syntagma

27 May 2022 780

Șeful Statului Major al Apărării, la reuniunile comitetelor militare ale UE și NATO „Situația de securitate din regiunea Mării Negre este radical influențată de ofensiva pe scară largă a Federației Ruse în Ucraina“

20 May 2022 659