Certificat de urbanism pentru modernizarea și extinderea Campusului Universității Ovidius



Primăria Constanța a eliberat un Certificat de Urbanism pentru Universitatea Ovidiu, care dorește să realizeze, pe viitor, o investiție importantă.
 
Este vorba, așadar, de CU 3285 din data de 29 decembrie 2022, princare Universitatea Ovidiu dorește să extindă și să modernizeze Campusul din Constanța cu spații integrate învățământului dual. Documentul are o valabilitate de 12 luni.
 
Reamintim că în vară, Universitata Ovidius din Constanța a obținut un certificat de urbanism de la Primăria Constanța pentru modificări la unul dintre proiectele sale.

 
Astfel, prin CU 1158 din data de 10 iunie 2022, Universitatea Ovidius din Constanța dorește modificarea proiectului autorizat conform AC 527/2020 prin schimbare temă de proiectare privind funcțiunile și complementările interioare din sala polivalentă în spații de învățământ, bazin de înot și spații de cazare pentru studenți și modificare regim de înălțime la D+P+3E întrucât AC 527/2020 nu vizează corpul de clădire cu destinație de sală polivalentă. Conform prevederilor HCL nr. 109/2017: „se introduc interdicții definitive de construire în zonele afectate de lărgirea amprizei străzilor ori în zonele în care se prevede realizarea de artere noi de circulație și în zonele în care se prevăd spații verzi de interes public, cu excepția instalațiilor aferente echipării edilitare care se vor realiza îngropat″.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Istoriografia română la ceas de sărbătoare Profesoara UOC Viorica Moisuc - Nonaginta Annis!

15 Apr 2024 345

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 486

Servicii de consultanţă în domeniul digitalizării S-a semnat protocolul încheiat între Consorțiul CiTyInnoHub și Instituția Prefectului - Județul Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 389

Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța celebrează 34 de ani de învățământ medical constănțean

12 Apr 2024 521

ISJ Județul Constanța, lider în țară la numărul de proiecte acceptate, depuse de liceele agricole

12 Apr 2024 506

Workshop la Muzeul de Artă Constanța dedicat Zilei Mondiale a Artei

12 Apr 2024 325

Universitatea „Ovidius” Constanța îi va decerna titlul de „Doctor Honoris Causa” lui Andrzej Pastwa, de la Universitatea de stat Silezia, din Polonia

11 Apr 2024 528

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” Constanța In memoriam Șerban Papacostea, reputatul academician care a fost deținut politic la Canal

05 Apr 2024 679

Universitatea Ovidius din Constanța a găzduit testarea candidaților înscriși la Concursul național organizat de ANFP

05 Apr 2024 673

Studenții de la Universitatea Ovidius Constanța, în excursie de documentare

04 Apr 2024 618

Competiția de comunicare pentru tineri cercetători, „Games of Science 2024”, la Universitatea Ovidius din Constanța

04 Apr 2024 451

Studenți ai Facultății de Psihologie din cadrul Universității Ovidius Constanța, în practică în școlile din Constanța. Despre ce le vor vorbi elevilor

02 Apr 2024 531

Universitatea Ovidius din Constanța, membru fondator al Asociației Școala Națională pentru Energie Nucleară – SNEN

02 Apr 2024 476

Ziua Internațională a Francofoniei, celebrată la Universitatea Ovidius din Constanța

29 Mar 2024 509

Universitatea Ovidius din Constanța angajează. Iată ce post este scos la concurs

29 Mar 2024 895