Charlie Chaplin, unul dintre cele mai mari staruri de cinema ale secolului XX, s-a născut pe 16 aprilie

  • Charlie Chaplin, unul dintre cele mai mari staruri de cinema ale secolului XX, s-a născut la Londra, în Marea Britanie, la data de 16 aprilie 1889.
  • Astăzi se împlinesc 132 de ani de la nașterea sa.

Charlie Chaplin a fost un actor, comediant și regizor englez, conform Wikipedia.org.

Cele mai renumite filme ale sale sunt City Lights (Luminile orașului), Modern Times (Timpuri noi) și The Great Dictator (Marele dictator). Deşi nu avea studii muzicale, a compus muzică pentru multe dintre filmele sale cu ajutorul altor muzicieni şi compozitori.

Părinții lui erau animatori; tatăl său era vocalist și actor, iar mama lui era cântăreață și actriță.

Charlie Chaplin a fost nevoit să renunţe la şcoală şi, la vârsta de zece ani, deja juca în spectacole.

Chaplin nu a prea vorbit despre tehnica lui de a face filme, susținând că ar fi ca și cum un magician și-ar dezvălui propriile iluzii.
În ceea ce priveşte viaţa personală, a fost căsătorit de patru ori. Prima sa soţie s-a numit Mildred Harris. Când avea 35 de ani, Charlie Chaplin s-a recăsătorit cu Lita Grey, care avea 16 ani. Ultima soţie, Oona, fiica marelui dramaturg Eugene O'Neill, i-a dăruit opt copii.
 
Starea de sănătate a lui Chaplin a început să se deterioreze spre sfârşitul anilor '60, după terminarea filmului „A Countess from Hong Kong”. În 1977, se deplasa cu ajutorul unui scaun cu rotile. Chaplin a decedat, în somn, în ziua de Crăciun, în 1977. Printre admiratorii lui s-au numărat George Bernard Shaw, Marcel Proust, Sigmund Freud şi Albert Einstein.

Sursa foto: Facebook.com
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Charlie Chaplin a murit într-o zi de 25 decembrie. Care este cel mai renumit film al său

25 Dec 2021 3460

Stiati ca?Se împlinesc 129 de la nașterea unei legendă a cinematografiei. Prin ce roluri s-a făcut remarcat

16 Apr 2018 2211

Ştiaţi că...? Primul idol al cinematografiei la nivel global...

16 Apr 2016 2507

Ştiaţi că...? Unul dintre cele mai mari staruri de cinema ale secolului XX a murit pe 25 decembrie

25 Dec 2015 2740

Răpirea lui Charlie Chaplin. Post-mortem! Prețul gloriei - o comedie inspirată dintr-o poveste reală

09 Dec 2015 1454

Ştiaţi că...? Charlie Chaplin a avut patru soții mult mai tinere decât el

23 Oct 2015 5425

Alfred Hitchcock sau Charlie Chaplin, pe viitoarea bancnotă de 20 de lire sterline

21 Jul 2015 2922

Ştiaţi că...? În 1910 s-a născut actriţa...(video)

03 Jun 2015 4020

Ştiaţi că...? Charlie Chaplin, primul star al Hollywood-ului...

16 Apr 2015 3640

Ştiaţi că...? Charlie Chaplin, o mare stea de cinema a secolului XX...

04 Mar 2015 3037

Ştiaţi că...? Se împlinesc 37 de ani de la moartea lui Charlie Chaplin (video)

25 Dec 2014 5662