Chestorul Bogdan Despescu, precizări despre rezultatele acțiunilor pe timpul sezonului estival

  • Secretarul de Stat, chestor șef de poliție, Bogdan Despescu a făcut prezentat rezultatele echipelor MAI, pe timpul sezonului estival, în contextul pandemiei.
  • Totodată, purtătorul de cuvânt, Monica Dajbog, a făcut declarații cu privire la acțiunile din ultima saptamana pentru prevenirea și combaterea infractionalitatii.

Bogdan Despescu: „Am considerat că este de interes pentru toți cetățenii și, bineînțeles, de datoria noastră să vă facem cunoscute rezultatele structurilor Ministerul Afacerilor Interne, pe timpul sezonului estival, mai ales în contextul pandemiei.
Așa cum am anunțat și la începutul sezonului estival, am acționat în baza Planului General de Măsuri pentru asigurarea ordinii publice la nivelul întregii țări, aprobat de Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela.
 
Pentru ca cetățenii să fie în siguranță, au acționat, în medie, zilnic, peste 24 mii de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră, piloți, precum și polițiști locali.
 
Efectivele au fost organizate pentru a asigura o prezență activă, la vedere, în stradă, astfel încât să fim mereu la datorie pentru dumneavoastră, în medie fiind prezente în teren aproximativ 5 mii de patrule pe zi.
În acest sezon estival, angajații Ministerul Afacerilor Interne au intervenit, în sprijinul cetățenilor, la peste 395 mii de sesizări, au depistat 1.235 de urmăriți și au prins în flagrant peste   13 mii de autori de infracțiuni.
 
Vreau să subliniez faptul că în acest sezon estival infracționalitatea a scăzut, comparativ cu perioada similară din anul trecut, cu peste 9%.
 
Pe cele mai aglomerate drumuri naționale și autostrăzi, au fost prezenți, zilnic, peste 1.600 de polițiști rutieri care au acționat pentru fluidizarea circulației și prevenirea accidentelor rutiere grave.
 
Au fost reținute 51 mii de permise de conducere și aproximativ 18 mii de certificate de înmatriculare.
 
Acțiunile polițiștilor rutieri au contribuit la creșterea siguranței pe drumurile publice, fiind constatată o scădere cu peste 18% a numărului de accidente rutiere grave.

Peste 3.600 de polițiști de frontieră au asigurat, zilnic, supravegherea, monitorizarea și controlul frontierei de stat depistând peste 6.300 de persoane care încercau să intre ilegal în România, și au aplicat 2.200 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 1,2 milioane de lei.
 
La rândul lor, efectivele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au desfășurat peste 100 mii de intervenții în sprijinul cetățenilor care se aflau în diferite situații de risc.

 
În scop preventiv, inspectorii din cadrul I.G.S.U. au efectuat 8 mii de controale dintre care 1.340 la unități de turism și 1.355 la restaurante, cluburi și terase. Au fost aplicate peste 4.600 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 8 milioane de lei. 
 
Având în vedere numărul mare de cetățeni prezenți pe litoral, au fost luate măsuri suplimentare pentru protejarea acestora și prevenirea faptelor antisociale, fiind detașați în jud. Constanța peste 1.000 de polițiști și cadre I.G.S.U..
În acest sezon estival, au fost operaționalizate 24 de puncte de lucru temporare pentru asigurarea intervențiilor prompte la situațiile de urgență.
 
Așa cum știți, împreună cu celelalte instituții, am acordat o atenție deosebită, acțiunilor de verificare a respectării măsurilor pentru limitarea răspândirii COVID.
La finalul sezonului estival, ne-am fi dorit să anunțăm că NU a fost cazul să dăm amenzi, dar au fost persoane și agenți economici care nu au înțeles să respecte aceste reguli menite să protejeze sănătatea tuturor.
În total, pe toată perioada sezonului estival, la nivelul întregii țări au fost verificate aproape 2,4 milioane de persoane și peste 274 mii de operatori economici.
 
Mulțumim celor care au respectat legea, dar trebuie să conștientizăm că urmează o perioadă în care putem spune că vom da un nou examen al responsabilității: începe școala, vin alegerile, și este necesar să fim mult mai atenți și să ne protejăm sănătatea mult mai bine.
 
Înainte de a încheia, doresc să mulțumesc, în numele conducerii Ministerului Afacerilor Interne, tuturor angajaților pentru că și-au făcut datoria cu profesionalism și implicare, în condiții dificile, fiind expuși unui risc suplimentar în această perioadă.”

Monica Dajbog: „În ceea ce privește combaterea criminalității grave și organizate,  în intervalul 4 - 10 septembrie, polițiștii au desfășurat 24 de acțiuni operative de amploare în cadrul cărora au fost efectuate 108 percheziții domiciliare, pentru destructurarea grupărilor infracționale, în dosare privind săvârșirea unor fapte grave precum spălare de bani, proxenetism, trafic de persoane, trafic de minori, furt calificat sau trafic de droguri de risc.

În urma acestor activități, față de 149 de persoane au fost dispuse măsuri preventive: 40 au fost arestate preventiv și 57 au fost reținute, iar față de 54 de persoane s-a dispus măsura arestului la domiciliu sau plasarea sub control judiciar.  
În plus, au fost dispuse măsuri asiguratorii în valoare de aproape 3 milioane de lei.

În ultima săptămână, au fost prinși în flagrant 995 de autori de infracțiuni și au fost depistate 82 de persoane urmărite național sau internațional.

În total, în ultimele șapte zile, 115 persoane au fost arestate și 283 reținute.
În ceea ce privește faptele contravenționale, efectivele MAI au constatat peste 67 de mii de contravenții, aplicând  sancțiuni în valoare de aproape 25 de milioane de lei.

De asemenea, au luat măsura confiscării pentru bunuri în valoare de aproximativ două milioane de lei.  
Toate aceste rezultate se datorează colaborării foarte bune dintre structurile MAI, precum și cooperării cu alte instituții, inclusiv cu parteneri externi.

Pentru exemplificare vă reamintesc de cazul de cooperare judiciară româno – britanică pentru destructurarea unei grupări de trafic de persoane și de minori.
Polițiștii specializați în combaterea traficului de persoane din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și  procurorii D.I.I.C.O.T., au investigat activitatea grupării infracționale, formată din 28 de persoane, în perioada octombrie 2018 – septembrie 2020.
În această săptămână, s-a acționat simultan pe teritoriul României și al Marii Britanii, fiind efectuate 23 de percheziții domiciliare în județele Ilfov, Călărași și Caraș-Severin și 9 percheziții pe teritoriul Marii Britanii.

Documentarea activității infracționale, precum și cooperarea polițienească și judiciară internațională au fost efectuate cu sprijinul Europol, Eurojust și al Biroului Atașatului de Afaceri Interne al MAI din cadrul Ambasadei României la Londra.
Un alt exemplu al bunei colaborări cu partenerii externi este cazul de destructurare de către polițiștii români și belgieni a unei grupări infracționale specializate în furturi din locuințe.

Membrii grupului infracţional sunt cercetați pentru comiterea a peste 100 de furturi din locuinţe pe teritoriul Belgiei, în decurs de patru ani. Prejudiciul total este de aproximativ 500 de mii de euro. 

La începutul anului 2020, poliţiştii belgieni care investigau cazurile de furt au început cooperarea poliţienească internaţională cu poliţiştii români de investigaţii criminale, iar în această săptămână, în judeţul Buzău, a fost organizată o acţiune, în cadrul căreia poliţişti ai I.P.J. Buzău, cu sprijinul ofiţerilor Direcţiei de Investigaţii Criminale a I.G.P.R. şi cu participarea a doi poliţişti din Belgia, împreună cu D.I.I.C.O.T., au efectuat 11 percheziţii domiciliare.

Au fost recuperate bunuri furate, acestea fiind deja trimise în Belgia.
Investigaţiile comune continuă, desfăşurându-se activităţi de urmărire penală în cadrul cooperării judiciare internaţionale sub coordonarea D.I.I.C.O.T.
 
Tot în această săptămână, polițiști ai Serviciilor de Investigații Criminale din cadrul Poliției Capitalei - Polițiile Sectorului 2 și 6 au efectuat 14 percheziții domiciliare în municipiul București și în județul Ilfov în două cauze penale în care se fac cercetări pentru  săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup organizat și furt calificat. În cauză sunt vizate 14 persoane bănuite că ar fi săvârșit mai multe infracțiuni de furt din locuințe. Prejudiciul cauzat este de peste 20.000 de euro.

Pe lângă activitățile pentru prevenirea și combaterea infracționalității, structurile MAI au continuat acțiunile pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară.

Astfel, în ultimele șapte zile, au fost verificate aproximativ 160 de mii de persoane și 20 de mii de operatori economici, aplicându-se peste 9.000 de sancțiuni contravenționale.

Cele mai multe sancțiuni aplicate au fost pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, pentru participarea la sau organizarea de activități în spațiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicții și restricții ori pentru nerespectarea regulilor de amenajare a spațiilor în anumite obiective economice, precum terase, săli de sport, centre comerciale.”

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Justiției despre dosarul 2 Mai „Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar“

25 Apr 2024 299

Declarații avere Constanța Averea și interesele Ionelei Adriana Sava, secretar general, UAT Horia (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 415

Declarații de avere Constanța Ce avere are Roxana Nadolu, secretarul general al comunei Costinești. Soțul său e funcționar public la Primăria Mangalia (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 617

Declarații avere Constanța Averea și interesele lui Corinei-Alina Trăilă-Gârbacea, secretar general, UAT Cobadin (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 576

Declarații de avere Constanța Ce avere are Silvica Olteanu, secretarul general al Orașului Cernavodă? Soțul său este șef serviciu în Primăria Cernavodă (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 634

Averea și interesele secretarului general al UAT Oraș Ovidiu, Laura Elena Antonie (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 506

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Luminiței Gheorghe din cadrul ABADL (DOCUMENTE)

06 Apr 2024 485

Declarații de avere Constanța Doinița Cristian, secretar general al orașului Hârșova (DOCUMENT)

03 Apr 2024 574

Declarații de Avere Constanța Mihai Dusu, șef formație la ABADL deține un apartament (DOCUMENT)

02 Apr 2024 675

Declarații de Avere Averea și interesele Georgetei Duduta, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (DOCUMENTE)

02 Apr 2024 535

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Ionel Gherase, șef formație la ABADL (DOCUMENTE)

31 Mar 2024 509

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Gabriel Dorbica, șef compartiment la ABADL (DOCUMENTE)

30 Mar 2024 606

Declarații de avere Constanța Simona Grigorescu, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

26 Mar 2024 640

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui lui Paul Cononov, Director la ABADL (DOCUMENTE)

24 Mar 2024 751

Averea și interesele lui Constantin Fronoiu, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (DOCUMENTE)

22 Mar 2024 594