Cinci luni de la moartea militarului român Gabi-Victor Roman, decedat în timpul misiunii din Kosovo



Au trecut cinci luni de la moartea militarului român Gabi-Victor Roman, decedat în timpul misiunii din Kosovo    
 
Potrivit unui comunicat al MApN, în dimineața de 14 martie, subofițerul a acuzat stări de rău, însoțite de amețeli, fiind internat de urgență într-un spital din Priștina.
 
Cu toate eforturile echipei de medici, subofițerul a decedat în seara aceleiași zile, cauza decesului fiind o embolie pulmonară acută.
 
Plutonierul adjutant Gabi-Victor Roman se afla în teatrul de operații Kosovo, din luna iulie 2021, într-o misiune în cadrul KFOR, pe care urma să o finalizeze în luna aprilie a acestui an.
 
„Militarul, în vârstă de 43 de ani, era angajat în M.Ap.N. din anul 2000, fiind veteran al teatrelor de operații din Irak și Afganistan. Era căsătorit și avea un copil. Conducerea Ministerului Apărării Naționale își exprimă profundul regret pentru această pierdere și transmite condoleanțe familiei îndoliate“ - au mai precizat reprezentanții MApN.
 
„Nu vom uita niciodată curajul și dedicarea cu care Gabi-Victor Roman și-a îndeplinit toate misiunile care i-au fost încredințate, în cei 22 de ani de când a intrat în rândurile Armatei Române. Îi purtăm un profund respect pentru tot ceea a făcut pentru a-și servi țara. Transmit condoleanțe familiei îndurerate. Le sunt alături în această grea încercare. Dumnezeu să îl odihnească în pace!“ - se arată în mesajul transmis de ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu. 

Moment de reculegere în fața IPJ Constanța! Trei ani de la moartea subinspectorului Cristian Amariei. Cine sunt eroii MAI


 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Eroii nu mor niciodată! Pe 17 septembrie 1996, România a pierdut primul militar în Teatrele de Operaţii

17 Sep 2022 541

MApN, despre militarul american mort la Baza Militară Mihail Kogălniceanu. „Nick a fost un membru valoros al echipei”

14 Sep 2022 1235

UPDATE Anchetă la Constanța după decesul unui militar american (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Sep 2022 5413

Tragedie în timpul unui exercițiu militar! Un parașutist militar a murit în timpul executării manevrelor de aterizare

25 May 2022 2474

„Mi-ai lipsit ieri, îmi lipsești azi, îmi vei lipsi și mâine“ Mesaj emoţionant al soţiei unuia dintre militarii decedaţi în tragedia aviatică din judeţul Constanţa după parastasul de 40 de zile

10 Apr 2022 2751

Militar român decedat în timpul misiunii din Kosovo. Subofițerul era căsătorit și avea un copil

15 Mar 2022 3949

„Dumnezeu să te odihnească în pace, iub!“ Mesaj emoționant pentru maistrul militar clasa a II-a Sergiu Bosoi, decedat în accidentul de elicopter

04 Mar 2022 17329

Lacrimi de durere pentru unul dintre militarii decedați în tragediile aviatice din județul Constanța. Caporalul Cătălin Lateș, plâns de familie și prieteni (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Mar 2022 12550

Forțele Navale, în doliu! Doi militari de la Divizionul 176 Nave Scafandri de Mare Adâncime au murit în prăbușirea elicopterului de la Cheile Dobrogei

03 Mar 2022 3602

11 noiembrie - Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații. Lista militarilor români ucişi în misiunile executate în teatrele de operaţii

11 Nov 2021 1234

Prima condamnare Un autobuz care transporta militari americani la baza N.A.T.O de la Kogălniceanu implicat într-un accident mortal pe Autostrada A4

28 Aug 2021 55377

Militarul de la Regimentul 307 Infanterie Marină „Heracleea” Babadag, care s-a înecat în Dunăre, condus pe ultimul drum

22 Jul 2021 4854

Zeci de mesaje de condoleanțe pentru militarul de la Regimentul 307 Infanterie Marină „Heracleea” Babadag, înecat în Dunăre

20 Jul 2021 11433

Primăria Constanța, executată silit pentru un fost ministru al României interbelice. La mijloc, un teren din fosta zonă militară Mamaia

10 Jun 2021 2660

UPDATE Un pescador a dispărut în Marea Neagră! Trei persoane găsite decedate. Două în zona Gura Portiței, iar una în zona Vadu (galerie foto+video)

17 May 2021 5022