Cine prinde contractul pe trei ani Boom de milioane de euro pentru trama stradală

Confort_Urban_2.jpgCu un an înainte de alegerile locale, SRL-ul Consiliului Local, Confort Urban SRL, administrator al tramei stradale a municipiului Constanţa, scoate la licitaţie un contract de o valoare imensă, nu mai puţin de 42.472.234 de milioane de euro, ce se va derula pe o perioadă de trei ani, până în 2014 inclusiv

Menţionăm că până acum, de când s-a constituit acest SRL din subordinea Consiliului Local, cei de la Confort Urban nu au mai fost dispuşi să aloce atât de mulţi bani pentru un astfel de contract, un maxim de 182.630.607 lei fără TVA. Cel puţin aşa arată datele publicate pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice din 2007 până în prezent.

Confort_Urban_1.jpgLa capitolul necesitate şi oportunitate a proiectului, Confort Urban spune că este necesară alocarea de fonduri pentru lucrările de întreţinere şi de reparaţii curente, având în vedere că o parte dintre lucrările executate între anii 2002 - 2007 au depăşită perioada duratei de exploatare ori de garanţie. Eşalonarea contractului pe trei ani este cauzată de imposibilitatea Consiliului Local de a susţine financiar aceste investiţii.

Confort_Urban_3.jpgPotrivit anunţului de participare numărul 131673/22.11.2011, contractul vizează „Întreţinerea, repararea şi modernizarea tramei stradale a municipiului Constanta pentru anii 2012, 2013, 2014", dar şi marcajele rutiere orizontale şi verticale aferente. De asemenea, în acest preţ este inclusă şi prestarea serviciilor de proiectare a documentaţiilor tehnice şi a detaliilor de execuţie aferente acestor lucrări. Suprafaţa totală pe care se va lucra va fi de 650.000 de metri pătraţi de carosabil şi 220.000 de metri pătraţi de trotuare.

Confort_Urban_21.jpgSocietăţile care vor să pună mâna pe acest contract trebuie să achite o garanţie de participare de 3.255.000 lei, iar oferta trebuie să fie valabilă 90 de zile. De asemenea, este menţionat şi cuantumul garanţiei de bună execuţie în valoare de 1,7% din valoarea totală a contractului. Proiectul este finanţat din buget local, iar cofinanţarea vine din partea antreprenorului, în procent de 70%, conform HCLM 205/2011. Cu alte cuvinte, firma ce va câştiga acest contract va trebui să aibă disponibilitate financiară substanţială pentru a putea susţine lucrările pe care Primăria le va achita la o anume perioadă de timp.

Aşa cum se arată în anunţul de participare la licitaţie, forma juridică pe care o va lua grupul de operatori economici căruia i se atribuie contractul este asociere conform art. 44 din OUG nr. 34/2006 cu modificările şi completările ulterioare. Dintre condiţiile pe care ofertanţii trebuie să le îndeplinească amintim: cifra de afaceri pentru 2008, 2009 şi 2010 trebuie să fie mai mare sau egală cu 309.000.000 lei fără TVA, ofertantul trebuie să demonstreze că are acces la soluţii de finanţare şi să prezinte o ofertă angajantă, irevocabilă şi necondiţionată de achiziţie a biletelor la ordin, emise de o instituţie financiară din România sau similară, să fi realizat în ultimii cinci ani contracte de achiziţie de bilete la ordin pentru o valoare de cel puţin 30 de milioane de euro pentru o perioadă de 30 de luni de la semnarea contractului. În plus, aceştia trebuie să prezinte o listă a lucrărilor de drumuri şi a marcajelor rutiere efectuate în ultimii cinci ani şi lista cu serviciile de proiectare prestate în ultimii trei ani. Criteriul de atribuire a contractului este preţul cel mai mic oferit de participanţi după ce toate condiţiile au fost îndeplinite. Deschiderea ofertelor va avea loc pe 6 ianuarie 2012, la ora 12.00, la sediul autorităţii contractante

Ce lucrări se vor face din aceşti bani

Potrivit celor declarate de directorul Confort Urban SRL, Viorel Farcaş, contractul care vizează întreţinerea şi reparaţiile la trama stradală este scos la bătaie pentru că cel încheiat pe o perioadă de zece ani cu antreprenorul anterior, Shapir Structures, expiră la finele acestei luni. Până când se va încheia contractul cu firma nouă, lucrările de urgenţă se vor efectua cu angajaţii SCIL Confort Urban. De banii scoşi la bătaie contractul vizează reabilitarea tuturor trotuarelor pe care nu s-a intervenit până acum, reabilitarea bulevardului I. C. Brătianu, afectat ca urmare a efectuării lucrărilor de tragere a conductelor, plus amenajarea de parcări. De asemenea, vor fi asfaltate străzile din Palazu Mare, unde s-au făcut intervenţii în ceea ce priveşte amenajarea canalizării, dar şi câteva străzi din cartierul Compozitorilor, unde s-au extins construcţiile. Acestora li se adaugă şi lucrările care vor fi efectuate la solicitarea constănţenilor, plus realizarea de sensuri giratorii, trei fiind deja în plan a fi realizate anul viitor, imediat ce vremea va permite. Cu alte cuvinte, toate intervenţiile care ţin de reparaţii curente la carosabil vor fi efectuate de firma care va pune mâna pe acest contract gras la începutul anului viitor.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Cât costă mentenanța pentru „Parcarea verde“ din zona Spitalului Județean Constanța (DOCUMENT)

09 Apr 2024 430

Directorul Neptun Olimp SA este candidatul PSD la primăria Eforie

06 Apr 2024 884

Justiție Constanța Contestație împotriva deciziilor administrative fiscale. Confort Urban SRL versus ANAF

03 Apr 2024 552

Licitații Constanța Confort Urban SRL, licitație de 3 milioane de euro pentru achiziția de pavele (DOCUMENT)

26 Mar 2024 547

Proiectul bugetului Confort Urban SRL Constanța pentru anul 2024, pe masa consilierilor locali (DOCUMENT)

24 Mar 2024 416

Tribunalul Constanța a admis acțiunea Disan Antrepriza și Construcții contra Premium Lac, fosta firmă a lui Stere Hira, directorul Confort Urban SRL

19 Mar 2024 702

Decizii ale Consiliului de Administrație Liliana Cristescu, mandat prelungit până în septembrie la conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL

13 Mar 2024 656

Licitații Constanța Confort Urban SRL, licitație deschisă pentru execuția de lucrări de reparații curente (DOCUMENT)

11 Mar 2024 799

Cumpărări directe Constanța Art Colosseum SRL, care a elaborat expertiza tehnică a imobilelor de pe amplasamentul viitoarei Săli Polivalente, va furniza servicii de inginerie rutieră pentru Confort Urban SRL (DOCUMENT)

03 Mar 2024 1368

Primarul Constanței, recurs contra firmei președintelui CA-ului Confort Urban

28 Feb 2024 761

Licitații Constanța Confort Urban SRL cumpără vopsea, diluant și microbile de 1,5 milioane de lei de la Histria Internațional SRL, deținută de familia Bosînceanu (DOCUMENT)

27 Feb 2024 743

Justiție Constanța Disan Antrepriza și Construcții, proces cu Premium Lac, fosta firmă a lui Stere Hira, directorul Confort Urban SRL

20 Feb 2024 1095

Decizia nu este definitivă Confort Urban SRL pierde procesul cu Swarco Traffic Romania SRL. Magistrații au decis restituirea cauțiunii

19 Feb 2024 819

Constanța Decizie a instanței în procesul dintre Swarco Traffic Romania SRL, Confort Urban SRL și Europlus Construct SRL

17 Feb 2024 790

Seria asfaltărilor în an electoral continuă Primăria Constanța modernizează mai multe străzi din Palazu Mare. 1,8 milioane lei pentru 1,1 kilometri (DOCUMENT) II

08 Feb 2024 1172