Cine se va ocupa de repararea şi întreţinerea navelor UM 02022 Constanţa. Contractul poate ajunge la peste 40 de milioane de lei (document)

Ministerul Apărării Naţionale - Unitatea Militară UM 02022 Constanţa, Baza Logistică Navală, caută o societate care se va ocupa de repararea şi întreţinerea navelor. În acest sens, va fi organizată o procedură publică pentru atribuirea contractului „Servicii de reparare şi de întreţinere a navelor“, în valoare estimată cuprinsă între 13.445.378,15 şi 40.336.134,15 lei fără TVA. Locul de bazare al navelor este Portul Militar Constanţa. Ofertele vor fi depuse până pe data de 26.10.2017, ora 9.30. Garanţia de participare are o valoare de 200.000 de lei. Valabilitatea garanţiei de participare va fi cel puţin egală cu perioada minimă de valabilitate a ofertei - 90 de zile de la termenul-limită de primire a ofertelor.

Cine este responsabili de atribuirea contractului 

Persoanele cu funcţie de decizie din cadrul UM 02022 responsabile de atribuirea procedurii publice sunt: conducătorul autorităţii contractante: Victor Gîdiuţă - locţiitor comandant, Constantin Milu Zaharia - şef de stat major, Mădălina Preda - consilier juridic, Ovidiu Preda - contabil-şef. Alte persoane din cadrul autorităţii contractante ce pot influenţa conţinutul documentaţiei de atribuire şi/sau procedura de atribuire - comisia de evaluare/negociere sunt: Octavian Pătraşcu, Silviu Bucur, Marian Cutoveanu, Marian Tănase, Mihaela Gavrilă, Stelian Căciularu (membru de rezervă), Petre Simion (membru de rezervă), Iulian Balaur (membru de rezervă), Diana Burlacu (membru de rezervă).

Ce condiţii trebuie să respecte ofertanţii 

Ofertanţii vor prezenta lista cu principalele servicii prestate efectuate în ultimii cinci ani, din care să rezulte prestarea unor servicii similare cu cele care fac obiectul acordului-cadru - servicii de reparaţii nave, în valoare cumulată egală sau mai mare decât 26.890.756,30 de lei la nivelul unui contract sau al mai multor contracte, cerinţă minimă. Aceştia vor mai prezenta o declaraţie privind utilajele, instalaţiile, echipamentele, prin care să facă dovada că dispun de un minimum necesar de echipamente, utilaje, mijloace fixe şi alte dotări (proprii, închiriate sau aparţinând subcontractorilor) considerate ca strict necesare pentru efectuarea serviciilor, respectiv: doc plutitor de minimum 900 tf / doc uscat / cală de minimum 900 tf, instalaţie de spălare cu jet de apă (Pmin 250 bar) = o bucată, instalaţie de sablare - o bucată; macarale (sarcină de minimum 10 tf) - două bucăţi, instalaţie de verificare suduri prin metode nedistructive - o bucată, strunguri universale - o bucată; instalaţii de sudură: electric - o bucată, oxiacetilenic = o bucată, gaz inert = o bucată; instalaţii aer comprimat = o bucată.
 
Mai mult, ei vor prezenta o declaraţie privind personalul, prin care să facă dovada că dispun de un minimum de personal de specialitate considerat strict necesar pentru efectuarea serviciilor, respectiv: un inginer/subinginer construcţii nave, un inginer/subinginer UTS, un inginer (subinginer) TCM, un inginer/subinginer radioelectronist, un proiectant, un desenator, doi maiştri, doi tehnicieni, doi curăţitor de faţade/sablator, doi vopsitori, doi lăcătuşi construcţii metalice şi navale, patru sudori, doi tubulatori navali, un izolator, un instalator, doi electricieni, un radioelectronist, un frigotehnist, doi tâmplari/dulgheri, doi motorişti, un frezor, un strungar, doi macaragii, un personal CTC.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de participare la această licitaţie. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Baza Logistică Navală a bătut palma cu trei firme. Despre ce este vorba (document)

09 Aug 2021 3397

Baza Logistică Navală achiziționează servicii de reparații curente și de întreținere (document)

14 Sep 2020 2120

Două firme din Constanţa şi Bihor vor repara mai multe cazărmi în Constanţa (document)

04 Dec 2019 2525

Șantierul Naval Constanța se va ocupa de reparația unei nave care aparține Bazei Logistice Navale (document)

10 Oct 2019 2415

Se reabilitează o cazarmă din Constanța. Ce firmă a obținut contractul atribuit de Forțele Navale Române (document)

07 Sep 2019 1950

Unitatea Militară 02022 Constanţa, reclamată la CNSC. Ce motiv a invocat societatea contestatoare

15 Aug 2019 1912

Baza Logistică Navală achiziţionează consumabile pentru desalinizatoare (document)

26 Jan 2019 2208

Baza Logistică Navală Constanţa repară o navă. Ce sumă alocă în acest sens (document)

22 Sep 2018 2510

Ce firme vor furniza produse lactate Unității Militare 02022 Constanţa (document)

15 Jun 2018 2465

UM 02022 Constanţa face revizia capitală la două nave tip monitor. Cât va fi valoarea contractului (document)

26 May 2017 3126

Forţele Navale repară două corvete. Contractul ajunge la peste 40 de milioane de lei (documente)

16 May 2017 3301

Ştiţi cât costă reparaţia capitală şi revizia navei tip dragor maritim? Iată cât scoate din conturi Unitatea Militară 02022 Constanţa! (document)

09 May 2017 3878

Client fidel Baza Logistică Navală cumpără carne de la Matra SRL și Granbis SRL (document)

19 Oct 2016 2978

UM 02022 a încheiat două contracte pentru repararea plutelor Viking şi DSB (document)

23 Sep 2015 2222

UM 02022 cumpără carne de porc și de vită de la Matra SRL și Granbis SRL (document)

30 Jun 2015 3523