Cine sunt oamenii care au condus Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, de la înfiinţare până în prezent (galerie foto)

De ani buni, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” aleargă cu maşinile de pompieri şi cu ambulanţele SMURD prin judeţ pentru a gestiona situaţii tragice. În cazuri de incendii, accidente, deraieri de tren şi măsuri PSI, pompierii îşi riscă viaţa zi de zi.
 
În anul 1952 s-a înfiinţat Grupul Regional de Pază contra Incendiilor „Dobrogea”, ulterior, în anul 1955, acesta se transformă în Brigada de Pompieri „Dobrogea”. Abia în anul 2004, prin fuzionarea Inspectoratului Protecţiei Civile Constanţa cu Brigada de Pompieri „Dobrogea” a luat fiinţă ceea ce cunoaştem azi sub denumirea Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”.
 
Comandanţii care au stat în fruntea acestor unităţi de pompieri, pentru o bună coordonare şi gestionare a activităţii de salvare de vieţi omeneşti, au rămas în istoria locală.
 
Aceştia sunt oamenii care s-au aflat în fruntea Inspectoratului, sub toate denumirile sale din trecut, menţionate mai sus:
- Col. Dragomirescu Victor - 1953-1956
- Col. Dumitrescu Gheorghe - 1956-1958
- Lt.-col. Miche Ştefan - 1958-1963
- Col. Pop Alexandru - 1963-1977
- Col. Dina Marin - 1977-1988
- Col. Jercea Vasile Valerian - 1988-2001
- Col. Abagiu Dumitru - 2001-2004
- Col. Trandafir Petre - 2004-2008
- Col. Coman Neculai - 2008

- Col. Costache Viorel - 2009
- Col. Oprea Traian - 2009-2011
- Mr. Sîrb Ioan Ioniţă - 2011-2012

- Col. Jianu Viorel - 2012-2014
- Col. Constantin Gheorghe - 2014-2015
- Lot. Col. Petrov Daniel - 2015-2016
- Col. Popa Daniel Gheorghe - 2016-prezent.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier la ieșirea din Gălbiori, județul Constanța. Un tir încărcat cu piatră s-a răsturnat!(Galerie FOTO)

25 Apr 2024 577

ISU Constanța – Incendiile pot pune în pericol viețile omenești!

24 Apr 2024 364

Incendiu la un boiler, în Satu Nou, județul Constanța

23 Apr 2024 529

Aproape 160 de misiuni executate de pompierii militari din Constanța, în perioada 19-21 aprilie

22 Apr 2024 308

Intervenție a pompierilor ISU Constanța în Cimitirul Central. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1366

Accident rutier în Eforie Nord, județul Constanța. O mașină a ieșit de pe carosabil și a intrat în peretele unei case

20 Apr 2024 945

UPDATEAccident în dreptul Hanului Morilor, județul Constanța. O mașină a părăsit carosabilul

19 Apr 2024 697

UPDATE Incendiu în localitatea Băltăgești, județul Constanța

17 Apr 2024 474

Știri Constanța Un pompier aflat în timpul liber a sărit în ajutorul bărbatului rămas captiv în urma accidentului de la Castelu (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1006

În Județul Constanța Locuitorii din satul Conacu deplâng dispariția tânărului spânzurat (VIDEO)

15 Apr 2024 1151

Liniștea satului Conacu, județul Constanța nu ar fi prevestit o tragedie. Un bărbat s-ar fi sinucis din gelozie și a lăsat în urmă doi copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 3211

Amânare de pronunțare în dosarul unui fost angajat al ISU Dobrogea, acuzat de agresiune sexuală şi racolarea minorilor în scopuri sexuale!

15 Apr 2024 360

Știri Constanța Weekend de foc pentru pompierii ISU Dobrogea

15 Apr 2024 470

Știri Constanța Incendiu în toiul nopții în stațiunea Mamaia! Panică în rândul a zeci de persoane, printre care și copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1959

Mașină în flăcări, pe A4, spre Ovidiu, județul Constanța (FOTO+VIDEO)

14 Apr 2024 1609