Cine trebuie să plătească taxa de dezvoltare și promovare a turismului în municipiul Constanța?



Taxa de dezvoltare și promovare a turismului este instituită ca taxă specială, în temeiul prevederilor art. 484 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, din raţiuni de creştere a notorietății brandului turistic de destinație, fiind utilizată pentru finanţarea activităţilor Organizației de Management al Destinației (OMD) Mamaia-Constanța strict necesare realizării scopurilor și atingerii obiectivelor stabilite prin actul de înființare, respectiv HCL nr. 479/2022.

Conform Capitolului V din Anexa 6 la HCL 614/27.12.2022 pentru stabilirea impozitelor si taxelor locale la nivelul municipiului Constanța în anul 2023, cuantumul taxei de dezvoltare și promovare a turismului este stabilit diferențiat în funcţie de tipul/destinația spaţiului și zona de amplasare, după cum urmează:

A. În sumă fixă, anuală, în funcție de destinația și zona de amplasare a spațiului în stațiunea Mamaia și Sat Vacanță și este datorată de către:
-    operatorii economici, respectiv persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale şi persoane juridice, care îşi desfăşoară activitatea în staţiunea Mamaia şi Sat Vacanţă

-    persoanele fizice și juridice, proprietari ai spațiilor cu destinația de locuit din stațiunea Mamaia și Sat Vacanță.

Taxa se achită integral până la data de 01.07, inclusiv, dată până la care contribuabilii au şi obligaţia depunerii declaraţiei de impunere anuale.
În cazul contribuabililor nou-înființați și a celor care deschid puncte de lucru sau care dobândesc spații situate în stațiunea Mamaia și Sat Vacanță după împlinirea termenului scadent de plată al taxei, respectiv 1 iulie, depunerea declaraţiei şi plata taxei se efectuează în termen de 30 de zile de la data înfiinţării, modificării aduse actului constitutiv/statutului/autorizaţiei de funcţionare sau dobândirii, după caz.

B. În cotă procentuală de 1% aplicată la valoarea totală a cazării/tarifului de cazare, exclusiv TVA și este datorată pentru întreaga perioadă de şedere a persoanei care se cazează, de către operatorii economici, respectiv persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale şi persoane juridice ce au în proprietate sau dețin cu orice titlu structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare în municipiul Constanța, inclusiv stațiunea Mamaia, clasificate de autoritatea centrală cu competențe în domeniul turismului.

Taxa se calculează de fiecare contribuabil și se achită până la data de 10 inclusiv a lunii în curs, pentru luna precedentă în care a obținut venituri din prestarea serviciilor de cazare, dată până la care contribuabilii au şi obligaţia depunerii declaraţiei de impunere.

Începând cu ziua imediat următoare termenului scadent se vor calcula majorări de întârziere în cuantum de 1% pe lună sau fracţie de lună, până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.


Constituie contravenţii depunerea peste termen/nedepunerea declaraţiei/depunerea declaraţiei cu informaţii eronate/nedeclararea în termen de 30 de zile a modificărilor intervenite care conduc la recalcularea taxei şi se sancţionează cu amendă de la 400 lei la 900 lei, în cazul persoanelor fizice, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale, şi cu amendă de la 1.400 lei la 2.500 lei în cazul persoanelor juridice.

Formularele tipizate și documentele doveditoare necesare impunerii la plata taxei de dezvoltare și promovare a turismului se regăsesc online, accesând site-ul instituției www.spit-ct.ro, secțiunea “Documente declarare persoane fizice/persoane juridice”/”Taxa de dezvoltare și promovare a turismului” și pot fi depuse:
-   online pe site-ul www.spit-ct.ro, cu sau fără autentificare;
-   pe adresele de e-mail ale agențiilor fiscale;
-    prin poștă cu confirmare de primire;
-    la sediul agențiilor fiscale.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Detalii despre taxa de dezvoltare și promovare a turismului. Iată ce spune Primăria Constanța

06 Feb 2024 596

Taxa de stațiune transferată în buzunarele turiștilor. Din luna iunie vor mai achita și 1% din valoarea cazării în Mamaia sau Constanța (DOCUMENT)

01 Apr 2023 2444

Sondaj O nouă taxă pentru Mamaia? Respondenții au spus „Nu“!

27 Mar 2023 1493

Sondaj de opinie Taxă specială - Considerați oportună introducerea unei noi taxe pentru stațiunea Mamaia?

20 Mar 2023 2060

Ministerul Turismului cere modificarea statutului Organizației de Management al Destinației Constanța - Mamaia. Câți bani sunt în conturile Asociației din taxa de promovare?(DOCUMENTE)

27 Jan 2023 2627

DOCUMENT Proiectul de OUG al Ministerului Energiei și misterul „taxei pentru soare”

05 Dec 2022 1214

OMD Constanța-Mamaia, în chinuirile facerii. Primăria încasează, dar nu poate justifica impactul colectării taxei de promovare asupra turismului

20 Jun 2022 1849

OMD Mamaia-Constanța va gestiona taxa de promovare turistică. Proiectul de înființare a fost lansat în consultare publică (DOCUMENT)

31 May 2022 1875

Toate firmele din România vor fi obligate să plătească o taxă pentru promovare. Anunțul conducerii CCIR

28 Apr 2022 1487

Consiliul Județean Constanța instituie taxa specială de promovare turistică a județului. De când se plătește și pentru ce tip de activități?

06 Jul 2021 2548

„Care sunt activitățile de punere în valoare“ Taxa de promovare a turismului în Mamaia rămâne în picioare, a decis instanța. Cine voia desființarea ei

23 Feb 2021 1755

Taxa de promovare a turismului în Mamaia, la un pas de anulare. Cine a cerut în instanță desființarea ei

26 Oct 2020 2623

După înființare, OMD Mamaia-Constanța va gestiona taxa de promovare turistică

27 Aug 2020 2995

Anunț important al Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța, în contextul crizei generate de SARS-CoV-2

29 Jul 2020 1718

Taxa specială pentru turismul din Mangalia, anulată în parte. Decizia este definitivă

23 Jun 2020 2301