Ciprioţii poftesc la Cazinoul nostru (?!?)

Cazino_-_Cazinoul_Constanta_02.jpg„Acum o lună, când a fost aici patronul Fashion TV, Michel Adam, am discutat cu el şi am intrat în legătură cu un mare deţinător de cazinouri din Ciprul turcesc. Ştiţi că în Turcia nu este voie să se joace"

Primarul Radu Mazăre a anunţat ieri, în faţa Consiliului Local, că municipiul va primi înapoi Cazinoul. Dat fiind faptul că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului nu a respectat termenul de un an pentru începerea lucrărilor de reabilitare, oraşul va recăpăta clădirea istorică pe care Mazăre intenţionează să o vândă. Urmează să vedem şi cui.

„Anul trecut am dat cazinoul la MDRT ca să îl repare în baza unei hotărâri de Consiliul local ce a avut termen un an de zile să se apuce de lucrări. Nu s-au apucat de lucrări pentru că nu au fost în stare. Au avut nişte bani alocaţi, au făcut licitaţii, contestaţii, nici măcar nu au depăşit stadiul de studiu de fezabilitate. Oricum, dacă ar fi continuare în ritmul acesta, anul acesta nu apucau să bage banii în Cazinou sub nici o formă având în vedere procedurile îndelungate şi dificile care sunt necesare pentru începerea derulării cheltuirii banului public. Poate la anul, dacă ar mai fi existat bani în buget. Hotărârea noastră spune că dacă într-un an nu se apucă de lucrări, Cazinoul ne revine. Vreau să vă informez că hotărârea era valabilă un an de zile şi, ca atare, trebuie să o ducă la îndeplinire prin Hotărâre de Guvern să ni-l dea înapoi. După ce o să nu-l dea înapoi o să vin să vă propun soluţia de la început, să vindem", a declarat Radu Mazăre. Acesta a mai spus că, oricum, bugetul alocat de MDRT pentru Cazino anul acesta era de 1,6 milioane de euro.

„Nu descoperim noi roata"

Aşa că a discutat edilul cu ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, care a fost de acord să dea Cazinoul înapoi, iar banii alocaţi pentru acesta să fie folosiţi pentru instalaţia de teleschi nautic, un proiect mai vechi al municipalităţii constănţene.

Cazino_-_Cazino_Constanta.jpg

„Ca drept urmare, este proiectul de hotărâre privind aprobarea şi actualizarea pe care noi o aveam făcută pentru că nu puteam lua bani europeni pentru teleschiu' (n.r. - proiect supus ieri votului consilierilor locali), era foarte complicat, nu puteam să luăm decât jumătate din sumă şi prin nişte proceduri îndelungate. De principiu aşa am agreat, banii pentru Cazinou o să-i luăm pentru teleschi, ca să venim cu ceva nou la vară. După ce ne revine Cazinoul o să începem procedurile de vânzare prin licitaţie internaţională. O să facem teleschiu' nautic. Ştiţi că pe vremea lui Ceauşeascu a fost, nu descoperim noi roata. Eu am spus întotdeauna că soluţia ca statul să investească 10 milioane de euro nu mi se pare viabilă", a mai spus Radu Mazăre. Firesc, are deja şi soluţia, iar cumpărătorii se bulucesc: „Acum o lună, când a fost aici patronul Fashion TV, Michel Adam, am discutat cu el şi am intrat în legătură cu un mare deţinător de cazinouri din Ciprul turcesc. Ştiţi că în Turcia nu este voie să se joace".

Vasile Turcu contestă licitaţia, Mazăre ia Cazinoul

Anul trecut, municipalitatea a predat clădirea către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, care, la rândul său, a însărcinat Compania Naţională de Investiţii să se ocupe de reabilitarea clădirii istorice. Lucrările ar fi trebuit să înceapă, potrivit protocolului, până pe 30 august 2012. Veştile sunt că mulţi şi-ar dori ca frumosul Cazino să revină la Primăria Constanţa, care ar avea deja un plan pentru „cojocul" său. Dar vorbele sunt vorbe şi deocamdată realitatea este că licitaţia având va obiect întocmirea fazelor de proiectare PT + DTAC + DE şi execuţie lucrări aferente obiectivului de investiţie „Consolidare şi restaurare Cazino Constanţa", organizată de Compania Naţională de Investiţii, ar fi trebuit să aibă loc pe 7 mai, dar a fost anulată din cauza unor contestaţii. Potrivit documentelor oficiale, două societăţi comerciale au contestat licitaţia organizată de CNI. Este vorba despre Proconstruct Intern Inovativ SRL şi despre Romconstruct Holding Grup SA, ambele din Bucureşti. Prima dintre societăţi a scris Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor că anumite solicitări ale autorităţii contractante i se par abuzive. Şi Romconstruct Holding Grup SA a atras atenţia CNSC-ului asupra „încălcării flagrante a prevederilor art. 199 din OUG nr. 34/2006 cu modificările ulterioare şi art. 15 din HG nr. 925/2006 cu modificările ulterioare, prin stabilirea unor criterii (factori) de evaluare a ofertelor ambigue, subiective şi care nu reflectă un avantaj real şi evident pe care autoritatea contractantă îl poate obţine prin utilizarea acestora (...)".SC Proconstruct Intern Inovativ SRL se ocupă cu „activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management". Unic asociat şi administrator este Marian Trifu, individ care, în anii trecuţi, avea domiciliul în Constanţa. Din câte se pare, între timp s-a mutat în capitală. În 2007, Proconstruct Intern Inovativ avea o listă lungă de asociaţi: Marian Trifu, Afrofita Daniela Trifu, Juan Diaz Fuentes şi Jose Manuel Yebra Salvador.

Cel de-al doilea nemulţumit de licitaţia organizată de Compania Naţională de Investiţii, Romconstruct Holding Grup SA, este o afacere controlată de afaceristul Vasile Turcu, fost acţionar al clubului Dinamo Bucureşti. În Romconstruct Holding Grup SA sunt asociaţi Romconstruct Impex SRL, dar şi Elena şi Vasile Turcu. Administrator este Ileana Popa. Romconstruct Impex îl are ca unic asociat pe fostul „câine roşu" Vasile Turcu, iar ca administrator pe Roxana Andreea Barnoschi.

În urma contestaţiilor, pe 25 mai a.c., Compania Naţională de Investiţii a trimis către CNSC decizia de anulare a procedurii de atribuire a contractului pentru reabilitarea cazinoului.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Hotel de două etaje, pe amplasamentul unui spațiu comercial Investiția imobiliară a societății Magic Stil SRL în zona Cazino Mamaia, la mâna consilierilor locali din Constanța(DOCUMENT)

24 Apr 2024 532

Firme Constanța Jump Vibe SRL are un punct de lucru nou

22 Apr 2024 501

Licitații publice Paza bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța vor fi asigurate și anul acesta de firmele fostului polițist și detectiv particular, Brotac (DOCUMENT)

20 Apr 2024 918

Primăria Constanța „Ovidio Running” a ajuns la a treia ediție. Iată ce restricții de circulație vor fi

19 Apr 2024 418

Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)

17 Apr 2024 3699

Fotoreportaj Primăvara își face simțită prezența în Constanța. Oamenii se bucură de soare (FOTO+VIDEO)

13 Apr 2024 533

Evenimente anunțate în minivacanța de 1 Mai și Paște în Constanța

07 Apr 2024 1671

Fotoreportaj Constanța Faleza Cazino, plină de oameni într-o zi înnorată de duminică (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Apr 2024 697

Sfaturi și tactici pentru începători la cazino

03 Apr 2024 356

Licitații Constanța O firmă din Sibiu va asigura consultanța în procedura de selecție a companiei care va realiza conceptul artistic și alte amenajări în interiorul Cazinoului (DOCUMENT)

02 Apr 2024 623

Ce sunt turneele de sloturi online?

01 Apr 2024 306

Soarele a scos din case constănțenii pe faleza de la Cazino (VIDEO)

31 Mar 2024 570

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu pierde în fața municipalității un teren din Mamaia, zona Cazino! Nu a dat în judecată instituția potrivită, conform instanței (MINUTA+DOCUMENTE)

13 Mar 2024 861

Cazinoul din Constanța, perla care renaște din mare! Video inedit cu evoluția spectaculoaselor lucrări din al treilea an de șantier (FOTO+VIDEO)

13 Mar 2024 2180

Primăria Constanța pierde la Curtea de Apel terenul de la Cazino Sud, din Mamaia, ce fusese vândut către Mehmetoglu SRL! Apele Române, victorioase (MINUTA)

12 Mar 2024 795