CN ACN SA Constanța va construi o stație de epurare. Documentația, depusă la Mediu

  • La Agigea va fi construită o nouă stație de epurare, conform documentației depusă la APM Constanța
 
Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul inițiat de Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța.
 
Este vorba de proiectul „Construire stație de epurare”, propus a fi amplasat în județul Constanța, Comuna Agigea, Strada Ecluzei, nr. 1. Documentația a fost depusă de CN ACN Constanța, prin director Daniel Georgescu.
 
Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agentiei pentru Protecția Mediului Constanța, str. Unirii, nr.23, Mun. Constanța, județul Constanța, zilnic, între orele 9 – 13,  şi la adresa titularului.
 
Amintim că recent, Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța a organizat o licitație pentru achiziția de gaze naturale. Contractul a fost atribuit pe 25 octombrie, iar pe www.licitatiapublica.ro a fost publicat pe 27 octombrie. Cantitate totală estimată este de 800 MWh, iar durata contractului - 12 luni. Valoarea totală a contractului este de 440.752 lei, iar societatea câștigătoare este Premier Energy Trading.
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și

 
TPF Inginerie SRL, contract pentru supervizarea execuției lucrărilor pentru modernizarea Portului Ovidiu (document)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Achiziții Constanța Primăria Istria a cumpărat servicii de dirigenție de șantier pentru un obiectiv de investiții din satele Nuntași și Istria (DOCUMENTE)

26 Feb 2024 772

Investiții Constanța Stație de epurare la Peștera, dezvoltată de Grup Cereal Agrozoo SRL

06 Jun 2023 1404

Primăria Adamclisi intenționează să înființeze un sistem de canalizare în comună

08 May 2023 1063

Ce firme și-au adjudecat contractul de realizare a infrastructurii de canalizare și a stației de epurare în comuna constănțeană Ion Corvin? (DOCUMENTE)

05 Nov 2022 2203

Undă verde pentru viitoarea stație de epurare construită de CN ACN Constanța la Ovidiu

16 Apr 2022 1664

Investiții de peste 80 de milioane de lei RAJA SA va reabilita și moderniza stația de epurare din municipiul Onești (galerie foto)

29 Jun 2020 1405

Investiții de peste 80 de milioane de lei RAJA SA va reabilita și moderniza stația de epurare din municipiul Onești (galerie foto)

27 Jun 2020 2150

Daf Trans 2000 a bătut palma cu Primăria Gârliciu pentru un nou proiect (document)

26 Oct 2018 3106

Comuna Grădina va avea reţea de canalizare modernă. Primarul Gabriela Iacobici, despre acest proiect

01 May 2018 3148

UPDATE Tragedie. Două persoane lovite de tren la Eforie Sud. O femeie a murit. Bărbatul preluat de elicopterul SMURD (galerie foto+video)

01 Aug 2017 6589

Investiţie SC RAJA SA la Feteşti! O nouă staţie de epurare a fost inaugurată! (galerie foto)

24 Sep 2016 4823

SC RAJA SA a inaugurat stația de epurare de la Fetești

23 Sep 2016 2130

Investiţie de peste 3,6 milioane de euro RAJA SA a inaugurat o staţie de epurare cu tehnologie de ultimă generaţie la Hârşova (galerie foto)

03 Jun 2016 2299

Hârșova are de astăzi o stație de epurare ape uzate (galerie foto)

02 Jun 2016 2251

O nouă etapă de progres tehnologic Staţie de epurare modernă, inaugurată de RAJA SA la Medgidia (galerie foto)

28 May 2016 2814