Actualitate

CN APM Constanţa SA anunţă licitaţie Zidul de gardă al digului de larg de la Poarta I va fi reabilitat şi modernizat (galerie foto+document)

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (CN APMC) va organiza şi desfăşura o procedură de achiziţii publice pentru atribuirea contractului „Proiectare şi execuţie lucrări de modernizare Dig de larg - Dana 0 (etapa a II-a)“, în valoare estimată de 2.195.000 de lei.
 
Societăţile interesate de acest contract vor depune ofertele de participare până pe data de 12.04.2018, ora 15.00, urmând ca acestea să fie evaluate pe data de 11.07.2018, ora 18:00. Cuantumul garanţiei de participare este de 21.900 de lei.
 
Pentru anularea efectelor care au condus la starea actuală, este necesar să se realizeze lucrări de modernizare a zidului de gardă, pe toată lungimea acestuia, pe zona care nu a fost reparată între anii 2011 şi 2012. În conformitate cu expertiza tehnică întocmită de către SC Iptana SA în anul 2009, lucrările de modernizare vor consta în îndepărtarea protecţiei existente de pe toată suprafaţa şi se va realiza o nouă protecţie din beton armat cu plasă de armătură şi pe paramentul exterior; se va executa o protecţie similară, până la unirea cu protecţia realizată în etapa I.
 
Primul an contractual - 36% din valoarea ofertei; al doilea an contractual - 32% din valoarea ofertei; al treilea an contractual - 32% din valoarea ofertei. Entitatea contractantă îşi rezervă dreptul ca pe toata durata de execuţie a contractului, în funcţie de disponibilităţile băneşti pe care le deţine, să modifice graficul de execuţie cu acordul executantului, în sensul devansării lucrărilor şi plăţilor aferente, stabilite prin graficul iniţial.
 

Responsabili de atribuirea contractului

 
Persoane care deţin funcţii de decizie în cadrul CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, responsabile de organizarea, desfăşurarea şi atribuirea procedurii publice, sunt: director general - Dan Nicolae Tivilichi; director general adjunct - Marian Tănase; director economic - Daniela Şerban; şef Departament Achiziţii Publice - Otilia Ifimov; şef Serviciul Juridic şi Contencios - Tănase Iulian Pepi; director tehnic - Ion Tomescu; şef Serviciul Patrimoniu - Constantin Brandi.
 

Condiţii impuse ofertanţilor

 
Operatorul economic participant trebuie să facă dovada execuţiei, în cel mult ultimii cinci ani, de lucrări similare cu cele care fac obiectul contractului, a căror valoare cumulată să fie de cel puţin 2.000.000 de lei fără TVA la nivelul unui contract sau al mai multor contracte de execuţie lucrări, finalizate sau aflate în curs de derulare. De asemenea, operatorul economic participant trebuie să facă dovada prestării, în cel mult ultimii trei ani, de servicii similare cu cele care fac obiectul contractului, a căror valoare cumulată să fie de cel puţin 63.000 de lei fără TVA, la nivelul unui contract sau al mai multor contracte de prestări servicii, finalizate sau aflate în curs de derulare.
 

Date din caietul de sarcini

 
Digul de larg al portului Constanţa, de la Poarta nr. 1 de intrare în port şi până în dreptul danei 0, este o porţiune de dig care face parte din vechiul port proiectat de către Anghel Saligny. Acesta a avut o structură mixtă, la partea inferioară având o zidărie din blocuri din beton de 36 de tone/bucata. Digul de larg avea o lungime de 1.377,56 m. Pe o lungime de 739 m a fost construit un zid de gardă înalt de 5,50 m. Zidul de gardă a fost realizat din beton, dar în loc de ciment a fost utilizată puzzolana (material de construcţie bogat în bioxid de siliciu întrebuinţat la fabricarea cimentului).
 
La faţa din interiorul portului, zidul a fost placat cu moloane din piatră de calcar. Pe coronamentul zidului de gardă sunt montate două conducte, una pentru alimentarea cu apă şi a doua pentru alimentarea cu gaze, ambele aflate în proprietatea CN APM SA. În timp, s-a constatat că valurile produse de furtună trec peste zidul de gardă şi apa pătrundea în incinta portuară. Pentru a înlătura acest neajuns, începând de la 78 m de la Poarta nr. 1 de acces în port, zidul de gardă a fost supraînălţat cu o grinda întoarce val, realizată din beton simplu.
 
Pe coronamentul supraînălţării este montat gardul antiefracţie, parte a sistemului perimetral de securitate portuară. În perioada anilor 2011 - 2012, zidul de gardă a fost reparat parţial, lucrările efectuate constând în demolarea totală a cozorocului întoarce val, puternic deteriorat din cauza factorilor de mediu, dar şi în turnarea unei cămăşuieli pe suprafaţa rămasă în urma demolării cozorocului pe o înălţime de 1,50 m şi întoarcerea acesteia pe partea superioară a grinzii.
 
În ceea ce priveşte moloanele de piatră cu care a fost placat paramentul interior al zidului de gardă, acestea sunt desprinse de corpul zidului, stând totuşi pe poziţie numai datorită materialului de rosturi. Pe aceste porţiuni, între moloane şi corpul zidului este un spaţiu de cca 2-3 cm. Pe unele porţiuni, moloanele au căzut, iar corpul zidului este la vedere.
 
Pentru îmbunătăţirea stabilităţii placajului de pe paramentul interior al zidului, pe zonele cele mai deteriorate, au fost efectuate lucrări de reparaţii prin aplicarea unui strat de torcret. Stratul de torcret actual este căzut sau desprins de corpul zidului, existând în permanenţă pericolul căderii acestuia, fiind periclitată securitatea pietonilor care circulă pe trotuarul adiacent. Paramentul interior al supraînălţării zidului de gardă prezintă fisuri şi segregări ale betonului La paramentul exterior, se constată apariţia unor fisuri, în special la zona de contact între straturile de turnare ale betonului.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de participare la această licitaţie.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CN APM construieşte o parcare în Poarta 7! Ce alte proiecte sunt conturate (document)

13 Nov 2018 475

CN APM Constanţa cumpără două nave pentru depoluarea portului. Iată la ce sumă se ridică achiziţia! (document)

03 Oct 2018 836

CN APM Constanţa organizează licitaţie pentru servicii de inspecţii subacvatice (document)

28 Sep 2018 474

Maşinile din curtea CN APM Constanţa, asigurate de firma Asirom Vienna Insurance (document)

13 Jul 2018 709

CN APM Constanța SA cumpără o dronă. Va scoate din conturi peste 8.000 de lei

08 May 2018 1070

Cât scoate din conturi CN APM Constanţa pentru reţeaua de iluminat exterior stradal (document)

27 Apr 2018 526

O nouă procedură publică la CN APMC. Sunt vizate modernizarea infrastructurii și protecția mediului în Portul Constanța (document)

01 Mar 2018 741

Atenţie, şoferi! Începe haosul! Drumul dintre Poarta 7 şi Poarta 9 din Portul Constanţa va fi reabilitat (document)

21 Feb 2018 3414

Licitaţie de peste 19 milioane de lei la CN APM SA Constanţa. Compania achiziţionează energie (document)

20 Feb 2018 798

O nouă achiziţie la CN APM Constanţa. Echipament de iluminat stradal, în valoare de circa 300.000 de lei (document)

19 Feb 2018 701

Iridex Group Salubrizare SRL a semnat cu CN APM Constanţa. Contract de peste trei milioane de lei (document)

19 Feb 2018 1110

Cât va cheltui CN APM SA Constanţa pentru întreţinerea drumurilor din incinta portuară (document)

12 Feb 2018 821

Licitaţie la CN APM SA Constanţa pentru achiziţia serviciilor de evaluare a bunurilor. Compania va plăti peste 116.000 de lei (document)

03 Jan 2018 1194

CN APM Constanţa a reluat licitaţia privind furnizarea sistemului de alarmare în situaţii de protecţie civilă pe teritoriul Portului Constanţa

22 Dec 2017 726

Dezinsecția, dezinfecția și deratizarea Porturilor Constanța, Midia și Mangalia golesc conturile CN APM cu 200.000 de lei (document)

19 Dec 2017 671

CN APM Constanţa caută traducători. Care este valoarea contractului

16 Dec 2017 746

Servicii de consultanţă de peste jumătate de milion de lei Dană specializată cu adâncimi mari, în Portul Constanţa

13 Dec 2017 901

CN APM Constanţa scoate la licitaţie un contract de peste un milion de lei (document)

08 Dec 2017 1567

CN APM Constanţa Drumul de circulaţie dintre Poarta 10 Bis şi Poarta 10 va fi extins la patru benzi (galerie foto+document)

22 Nov 2017 1908

CN APMC Constanța anunță o licitație pentru una dintre zonele de acces al navelor pe Canalul Dunăre - Marea Neagră (document)

20 Oct 2017 1317

Echipamentele de protecţie şi lucru „golesc“ conturile CN APM Constanţa SA cu peste 220.000 de lei (document)

11 Oct 2017 785

CN APM Constanţa SA cumpără electropompe submersibile. Iată de la cine! (document)

09 Oct 2017 1000

Sistem de înştiinţare, avertizare, prealarmare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă pe teritoriul Portului Constanţa. Cât costă? (document)

07 Oct 2017 1432

Cine va asigura bunurile CN APM SA? Care este valoarea contractului (document)

04 Oct 2017 912

Sistemele electronice de securitate şi detecţie la incendii în clădiri, verificate de CN APM Constanţa

20 Sep 2017 1055

Parcul auto al CN APM Constanța va fi reînnoit (document)

09 Sep 2017 1085

Omniasig Vienna Insurance Group SA asigură bunurile CN APM SA Constanţa (document)

07 Sep 2017 2761

Drum cu patru benzi de circulaţie până la Autostrada A4, pentru fluidizarea traficului. Unde şi cine îl face (document)

30 Aug 2017 3992

Engie România SA a câştigat peste 800.000 de lei de la CN APM Constanţa (document)

29 Aug 2017 1791

Cât a câştigat Crucial Systems & Services SRL de la CN APM Constanţa şi pentru ce (document)

24 Aug 2017 1310

Cine va evalua mijloacele fixe şi mobile ale Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA (document)

24 Aug 2017 1481

Achiziţie nouă la CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (document)

19 Aug 2017 2601

CN APM SA Constanţa cumpără mixtură asfaltică şi emulsie bituminoasă (document)

15 Jul 2017 1506

Sistemul de semnalizare din bazinele portuare, modernizat de CN APM Constanţa. Investiţia - peste un milion de euro (document)

12 Jul 2017 1058

Achiziţie de circa un milion de lei la CN APM Constanţa SA. Iată ce cumpără! (document)

10 Jul 2017 1031

Opal Construct şi CN APM Constanţa SA au bătut palma. Despre ce lucrare este vorba şi care este valoarea contractului (document)

07 Jul 2017 3376

Portul Constanţa se modernizează. CN APM are două proiecte. Cât costă (document)

19 May 2017 2226

Licitaţie la CN APM Constanţa pentru o navă-tanc autopropulsată (document)

11 May 2017 1264

Licitaţie de peste 4,3 milioane de lei la CN APM SA Se caută firmă pentru salubrizarea din porturile Constanţa, Midia şi Mangalia (document)

28 Apr 2017 3238

Cât costă studiul privind traficul de marfă aferent Porturilor Constanţa, Midia şi Mangalia (document)

06 Apr 2017 890

Cât costă dezinsecţia, dezinfecţia şi deratizarea în Porturile Constanţa, Midia şi Mangalia (document)

25 Mar 2017 1451

O firmă din Peştera se va ocupa de reevaluarea bunurilor CN APM SA Constanţa (document)

17 Feb 2017 981

Administraţia Porturilor Maritime Constanţa caută chiriaşi

14 Feb 2017 1234

CN APM SA închiriază spaţii în incinta portului Constanţa (document)

06 Dec 2016 1227

Achiziţie de 9 milioane de lei CN APM SA Constanţa îşi cumpără o navă-tanc (document)

22 Nov 2016 1355

CN APMC va scoate din conturi două milioane de lei Porturile Constanţa şi Tomis vor avea o hartă cadastrală, după 20 de ani! (documente)

16 Nov 2016 3714

Contract de peste 5 milioane de euro, scos la licitaţie de CN APM Constanţa (document)

11 Oct 2016 1351

De la cine cumpără benzină fără plumb şi motorină CN APM SA Constanţa (document)

25 Aug 2016 2220

Cine îi va asigura bunurile? CN APM SA pune la bătaie peste 2,6 milioane de lei (document)

04 Mar 2016 1707

CN APMC caută o firmă de curăţenie. O va plăti cu jumătate de milion de euro (document)

13 Feb 2016 1970