Actualitate

CN APM va anunţa ce firmă se va ocupa de ranfluarea navei şi de scoaterea cadavrelor animalelor din Portul Midia

 
Directorul CN APM Constanţa, Daniela Șerban, a susţinut vineri, 13 decembrie, o conferinţă de presă, în care, printre altele, a dorit să mulţumească pentru ştirile corecte din presă. "Vă mulţumesc frumos pentru contribuţia şi ştirile corecte pe care le-aţi dat în presă", a menţionat aceasta. Un aspect important precizat în conferinţa de vineri a fost faptul că a fost depusă o cerere, în cursul zilei de 13 decembrie, pentru eliberarea unui certificat pentru situaţia de urgenţă. Prin acest certificat, nu se pot depune contestaţii la licitaţia care este organizată de către CN APM pentru ranfluarea navei din Portul Midia şi pentru scoaterea cadavrelor oilor din navă.
 
"Astăzi am depus la Camera de Comerţ solicitare să ne dea certificat pentru situaţia de urgenţă. Suntem gata cu caietul de sarcini. În momentul în care cei ce vor câştiga licitaţia pentru ranfluarea navei, să nu blocăm şenalul din Portul Midia. Nu ştiu în ce măsură vor fi scoase aceste animale. Trebuie să avem în vedere şi ce dane vor fi puse la dispoziţie. Nu vrem să dureze mai mult de 30 de zile", a declarat directorul CN APM Constanţa.
 
Daniela Şerban a mai declarat că există cinci oferte pentru scoaterea cadavrelor din Portul Midia. Cele cinci oferte sunt pentru tot pachetul, inclusiv ranfluarea. În total sunt 635 de tone de animale. Sunt cinci firme, printre care două firme româneşti, o firmă din Grecia, una din Turcia şi una din Gibraltar. Mai mult, se aşteaptă ca un al şaselea ofertant să îşi arate interesul pentru licitaţie. Licitaţia ar urma să fie finalizată până pe 20 decembrie, iar autorităţile speră la o rezolvare rapidă a litigiilor. De altfel, Daniela Șerban a mai precizat că se află în permanenţă legătură cu armatorul.
 
60.000 de euro a cheltuit până în prezent CN APM Constanţa în Portul Midia cu monitorizarea, curăţarea în jurul navei şi alte operaţiuni. Ieri au fost scoase din apă de către scafandri 18 oi. De precizat că, în continuare, zona este monitorizată constant, iar din 3 în 3 ore sunt verificate atât apa, cât şi nava, iar faptul că niciun cadavru de oaie nu a mai ieşit la suprafaţă, cât şi faptul că nu se observă urme de combustibil în apă reprezintă un lucru îmbucurător pentru autorităţile locale. Totul ar fi sub control, din ceea ce punctează autorităţile la ora actuală. O situaţie critică ar fi dacă temperatura apei ar depăşi 20 de grade Celsius, fapt ce ar duce la contaminarea apei. Dar pentru că temperatura apei este scăzută, nu există un astfel de risc.
 
Amintim că, pe 24 noiembrie 2019, o navă cu 14.600 de oi la bord s-a scufundat în Portul Midia, din judeţul Constanţa. Nefericitul eveniment s-a petrecut fix în ziua alegerilor prezidenţiale din România, dar asta nu scuză modul în care s-a gestionat situaţia. Ministrul de interne, Marcel Vela, a dispus să îi trimită pe secretarul de stat Raed Arafat şi pe inspectorul general IGSU, Dan Paul Iamandi, la Portul Midia, pentru a supraveghea modul în care autorităţile locale controlează situaţia. Nava Queen Hind, sub pavilion Palau, de 3785 tdw, încărcată cu 14.600 de oi şi un echipaj de 22 de marinari de naţionalitate siriană, s-a scufundat parţial pe bordul drept, în duminica alegerilor, în bazinul Portului Midia, după ce a plecat de la chei. Aproximativ 14.000 de cadavre de oi ar trebui să fie incinerate.
 
Citeşte şi:
 
CN APM Constanţa se ocupă de nava eşuată în Portul Midia. Când ar urma să fie scoase cadavrele oilor
 
Cronologia unei bâjbâieli Plan de intervenţie pentru scoaterea cadavrelor din nava scufundată în Portul Midia, în bătaia vântului


Huţucă (PNL) - „Nici în cazul Midia, Arafat nu a gestionat absolut nimic. A făcut spectacol de presă alături de ONG-uri“

ANR Lucrările de ranfluare a navei răsturnate vor fi preluate de „Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa

A fost protest la Ministerul Agriculturii! Iubitorii de animale au scandat pentru oile din portul Midia (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarație de avere – Daniela Gina Adela Șerban, șef serviciu la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța (document)

25 Jun 2020 1330

Aqualand SA și-a schimbat forma juridică! Ședința a avut loc la sediul Aqua Magic din Mamaia

29 Feb 2020 980

Declaraţie de avere - Daniela Șerban, director economic la CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (document)

29 Feb 2020 4545

Document oficial Opt firme au depus oferte pentru ranfluarea navei „Queen Hind“, eşuată în Portul Midia, şi scoaterea oilor decedate

24 Dec 2019 3998

Bilanţ la CN Administraţia Porturilor Maritime Constanţa. Ce date a mai prezentat directorul companiei

14 Dec 2019 1200

Cinci oferte depuse pentru scoaterea cadavrelor și ranfluarea navei din Portul Midia

13 Dec 2019 1700

Litigiul CN APM – Van Oord Dredging, tranșat de Curtea de Arbitraj Directorul general Daniela Șerban - „Pentru noi, este un succes“

02 Dec 2019 2482

#sărbătoreşteDobrogea141 Ioana Rădulescu - Comunitatea Bulgară, Nicolae Artion - Comunitatea Ruşilor Lipoveni şi Daniela Şerban - CN APMC, mesaje de Ziua Dobrogei

28 Nov 2019 3962

Constănţeanul supărat Directorul CNAPMC, interpelat de un consilier judeţean pe tema închiderii digului de larg în plin sezon estival (documente)

23 Jul 2019 3067

A consumat sau nu polițistul implicat în accidentul în care a murit judecătorul Mihaela Șerban, substanțe interzise? Ce a declarat avocatul suspectului (video)

06 Jun 2019 3325

Crima de la metrou. Magdalena Șerban condamnată la închisoare pe viață

12 Mar 2019 1015

A fost şedinţă a Consiliului de Administraţie la CN APM. Ce s-a discutat

05 Mar 2019 1741

Deciziile Consiliului de Administraţie al CN APM SA Constanţa, publicate în Monitorul Oficial. Ce s-a hotărât în şedinţa din 29 ianuarie

02 Mar 2019 1151

Abia acum. Numirea Danielei Şerban ca director economic al CN APM Constanţa a fost publicată în Monitorul Oficial. Averea şi interesele (document)

02 Mar 2019 2407

Au fost aleşi membrii Consiliului de Administraţie al CN APM Constanţa SA. Cine sunt aceştia şi ce indemnizaţii vor primi

02 Feb 2019 3374