CN APMC, obligată să plătească cheltuielile de judecată Portul Constanţa pierde procesul cu administraţia Mazăre

Tribunalul Constanţa s-a pronunţat, ieri, într-un dosar în care reclamant a fost Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA (CN APMC), iar pârâţi - Primăria municipiului Constanţa prin primar, Direcţia Administraţie Publică Locală din cadrul Primăriei, Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare (FNSP) şi organizaţia Patronală Operatorul Portuar. Dosarul fusese înregistrat pe 10 martie 2015 şi avea ca obiect suspendarea executării unui act administrativ. Ieri, instanţa a decis respingerea cererii. Soluţia pe scurt prevede: „Hot. admite excepţia lipsei de obiect. Respinge cererea de suspendare a executării avizului ca rămasă fără obiect. Obligă reclamanta la plata către Primarul municipiului Constanţa a sumei de 657,20 de lei cheltuieli de judecată“. Cu alte cuvinte, CN APMC e bun de plată faţă de primarul Constanţei. Actuala conducere a Portului Constanţa atacase în instanţă, cel mai probabil, autorizaţia eliberată de municipalitate pentru derularea protestelor din port, proteste susţinute de operatorii şi sindicaliştii portuari şi îndreptate împotriva conducerii executive a portului, dar şi a Consiliului de Administraţie al companiei.

Nu este primul proces de acest gen intentat de CN APMC. Pe 20 aprilie, tot pe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrat un dosar similar: obiectul a fost acelaşi, CN APMC, reclamant, iar pârâţi, primarul municipiului Constanţa, FNSP şi „Operatorul Portuar“. La momentul respectiv, viceprimarul cu atribuţii de primar al municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, declara, pentru ZIUA de Constanţa: „Da, am autorizat protestul portuarilor până pe data de 29 mai. Am făcut acest lucru în deplină legalitate, aşa cum l-am făcut şi în alte dăţi“. Totodată, Făgădău a subliniat: „Susţin dreptul sindicaliştilor de a protesta şi cred că o acţiune de protest trebuie dezamorsată prin dialog şi înţelegere, nu prin acţiuni în instanţă“. Amintim că protestele din port au fost reluate după Paşti, operatorii şi sindicaliştii portuari cerând din nou, în stradă, demiterea conducerii şi a CA-ului companiei, pe motive de corupţie şi incompetenţă. Am solicitat, atunci, un punct de vedere de la Valeriu Ionescu, directorul general al Portului Constanţa, cu privire la acuzaţiile care i se aduc lui şi întregii conduceri a companiei, dar nici la momentul respectiv, nici ulterior, acesta nu le-a comentat. În acest dosar, primul termen a fost stabilit pentru data de 8 mai.

Tensiuni social-democrate 

Nu mai puţin important, pe rolul aceleiaşi instanţe a fost înregistrat, pe 16 aprilie, un dosar în care reclamantul este CN APMC, iar intimatul, Primarul municipiului Constanţa. Obiectul dosarului este anularea unui act administrativ.

De remarcat este faptul că actuala conducere a CN APMC a fost numită (şi) cu susţinerea PSD. Atât directorul general, Valeriu Ionescu, cât şi directorul general adjunct, Decebal Şerban, cunoscut drept un apropiat al PSD Constanţa. În acest context, se ridică o serie de semne de întrebare: există, oare, tensiuni între social-democraţii constănţeni şi cei pe care aceştia i-au susţinut pentru conducerea Portului Constanţa? Dacă da, de ce nu semnează Ministerul Transporturilor, condus de Ioan Rus (PSD), demiterea directorului general al companiei, a cărui activitate este extrem de contestată?

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Incident la protestul transportatorilor de la Constanța! O femeie s-a rugat de manifestanți să îi permită să treacă de barajul de la intrare din Port (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Jan 2024 2439

Protest AUR în fața Prefecturii Constanța, împotriva vânzării Portului

27 Feb 2021 5217

Primarul Constanţei, dat în judecată de CN APMC Decebal Făgădău - „O acţiune de protest trebuie dezamorsată prin dialog, nu în instanţă“

22 Apr 2015 4884

Operatorul Portuar solicită soluţii Ministerului Transporturilor “Criza va avea un impact extins de pe plan local la cel naţional”

23 Mar 2015 1648

A doua zi de proteste în Portul Constanţa Invitaţia la discuţii, declinată - „Nu avem ce negocia cu actuala conducere!“

11 Mar 2015 2203

Deputatul PMP Florin Gheorghe „Un singur lucru mai funcţiona cât de cât în Constanţa, Portul, şi Victor Ponta i-a pus gând rău“

30 May 2014 2721

Război fără precedent. Portul Constanţa vs. fotoliul de primar Peste 2.000 de oameni ies în stradă şi cer demisia lui Mazăre pentru prima dată în 14 ani de mandat (galerie foto)

30 May 2014 6221

Protestul sindicaliştilor şi operatorilor portuari s-a încheiat Oamenii au scandat la final „Ieşi afară, javră ordinară!“

29 May 2014 3104

Deputatul PMP Florin Gheorghe „Îi susţin pe cei care au ieşit astăzi în faţa Primăriei din Constanţa“

29 May 2014 2141

UPDATE - Oamenii cer demisia lui Radu Mazăre Mircea Burlacu, preşedintele FNSP - „Constanţa vorbeşte. Astăzi buletinul tău a expirat!“

29 May 2014 3644

Mircea Burlacu, preşedintele FNSP „Să nu îşi închipuie Mazăre că va intra în Portul Constanţa. Portul nu e al lui!“

29 May 2014 2826

Mircea Burlacu, preşedintele FNSP „Protestul de azi se derulează sub sloganul «Jos labele de pe Port, Radu Mazăre » “

29 May 2014 2893

Protestatarii s-au afişat cu tricouri inscripţionate „obraznic în Republica lui Mazăre“ Protestul operatorilor şi sindicaliştilor portuari a început

29 May 2014 2558

Filiala PNL Constanţa, solidară cu acţiunea de protest a sindicaliştilor portuari

29 May 2014 2445

Peste 7.000 de oameni protestează joi în Portul Constanța - Pentru desființarea Republicii Mazăre

27 May 2014 1932