CNAS Reglementări noi pentru asigurarea accesului refugiaților proveniți din Ucraina la servicii medicale

Refugiati din Ucraina sosiți în Vama Isaccea, județul TulceaCasa Națională de Asigurări de Sănătate a aprobat astăzi noi reglementări pentru asigurarea accesului refugiaților proveniți din Ucraina la servicii medicale
 
Potrivit unui comunicat al CNAS, procedura prin care cetățenii străini sau apatrizii aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, pot accesa servicii medicale pe teritoriul României, a fost aprobată prin Ordin al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr.127/2022.

„Astfel, pe baza documentului de trecere a frontierei acceptat de statul român, cetățenii străini sau apatrizii care provin din Ucraina beneficiază de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale și de serviciile cuprinse în programele naționale curative, la fel ca și persoanele asigurate din România.
Furnizorii de servicii medicale la care se prezintă aceste persoane vor transmite la casa de asigurări de sănătate, prin orice mijloace de comunicare electronice, o copie a documentului pe baza căreia persoana va fi adăugată în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), prin atribuirea unui număr unic de identificare încadrat într-o nouă categorie creată special pentru evidența  informatizată a acestor persoane, cu codul 426, denumită „Cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina, care intră în România și nu solicită o formă de protecție, conform legii nr.122/2006 și care nu sunt beneficiari ai Convenției ratificată prin Decretul nr.165/ 1961.” - conform CNAS. 

În cadrul caselor de asigurări de sănătate va fi asigurat personalul necesar în program de lucru prelungit (luni-duminică, 08:00 – 20:00) pentru procesarea documentelor transmise de către furnizorii cu care se află în relație contractuală și atribuirea numărului unic de identificare persoanelor mai sus menționate, astfel încât furnizorii să poată acorda serviciile medicale atunci când sunt solicitate de către cetățenii străini sau apatrizii din Ucraina. 

„Trebuie să asigurăm asistența medicală necesară acestor oameni greu încercați, chiar dacă acest lucru presupune un efort suplimentar. Procesarea pentru atribuirea numărului unic de identificare se va realiza într-un timp foarte scurt, de aceea recomandăm medicilor ca în momentul în care acordă servicii medicale unui refugiat din Ucraina, în primul rând să transmită în format electronic la casa de asigurări de sănătate documentele necesare, astfel încât până la finalul consultației să primească numărul unic de identificare necesar înregistrării în SIUI a serviciului medical acordat,” a declarat Adela Cojan, președintele interimar al CNAS.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CNAS a înființat grupuri de lucru pentru optimizarea reglementărilor din domeniul asigurărilor sociale de sănătate

26 Feb 2024 540

Preşedintele CNAS, Valeria Herdea „În România sunt peste 200.000 de pacienţi oncologici”

19 Feb 2024 883

Ministerul Sănătății a aprobat finanțarea pentru digitalizarea CNAS – PIAS

19 Feb 2024 335

CNAS a repartizat sumele pentru decontarea serviciilor medicale realizate de medicii de familie până la finalul anului 2023

29 Jan 2024 517

Medicii de familie din județul Tulcea se pregătesc de protest

17 Jan 2024 620

Colegiul Medicilor Constanța solicită revenirea cel puțin la nivelul anterior al bugetului dedicat cabinetelor medicale

17 Jan 2024 685

Medici de familie şi din ambulatorii de specialitate protestează în faţa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

17 Jan 2024 602

USR cere demisia ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, reproşându-i că, după criza de personal din spitale, ajung să fie "aruncate în criză" şi medicina de familie şi medicina de ambulator

16 Jan 2024 692

Preşedintele CNAS „Avem un buget limitat, care trebuie distribuit echilibrat pe toate tipurile de furnizori de asistenţă medicală“

15 Jan 2024 703

Medicii de familie solicită revenirea la tarifele stabilite pentru ultimul trimestru din 2023

15 Jan 2024 752

CNAS a publicat în transparenţă decizională valorile punctelor pentru asistenţa medicală

11 Jan 2024 730

Andrei Baciu a fost revocat, la cerere, de la conducerea CNAS. Cine îi va prelua atribuțiile

13 Dec 2023 823

CNAS a distribuit în teritoriu fondurile necesare plăţii furnizorilor de servicii medicale

13 Dec 2023 658

Ministrul Sănătății „Am aflat de demisia lui Andrei Baciu din funcţia de preşedinte al CNAS de pe Facebook“

11 Dec 2023 693

UPDATE. Andrei Baciu a demisionat de la șefia Casei Naționale de Asigurări de Sănătate

11 Dec 2023 780