CNSAS a verificat calitatea de colaboratori ai Securităţii a unor aleşi locali din judeţul Constanţa. Iată verdictul! (documente)


În acord cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, şi ale Hotărârii nr. 2/2008 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare, Colegiul CNSAS a dezbătut în şedinţa din 11 februarie situaţia a peste 130 de aleşi locali, mulţi dintre aceştia din judeţul Constanţa.


Astfel, au fost analizate 10 cereri şi a fost încheiată procedura de deconspirare pentru 17 surse, identitatea reală a acestora urmând a fi comunicată la solicitarea persoanelor subiect al unor dosare de urmărire informativă şi a petenţilor îndreptăţiţi, potrivit prevederilor art. 1 alin. 7 din OUG nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008. Totodată, Colegiul a aprobat Notele de Constatare şi a dispus introducerea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a acţiunilor în constatare pentru stabilirea calităţii de lucrător al Securităţii, pentru următoarele categorii de persoane: (directori în prefectură, conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale, organizate la nivel local) – o persoană, (primarii, viceprimarii, consilierii judeţeni, consilierii în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consilierii locali).


De asemenea, Colegiul a infirmat Notele de Constatare şi a dispus eliberarea unor adeverinţe din care să rezulte că persoanele verificate nu au avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia sau că nu au fost identificate documente noi sau neprocesate faţă de cele reţinute în deciziile/adeverinţele eliberate anterior şi a dispus menţinerea acestora pentru 200 de persoane - primari, viceprimari, consilierii judeţeni, consilierii locali (vezi secţiunea „Documente”.


Iată aleşii locali şi judeţeni din judeţul Constanţa verificaţi de CNSAS:
Dumitru Florea - consilier judeţean PSD Constanţa
Veronica Adriana Gheorghe - consilier judeţean PSD Constanţa
Florin Goidea - consilier judeţean PMP Constanţa
Marian Iordache - consilier judeţean PNL Constanţa
Ionela Lokman - consilier judeţean PSD Constanţa

Ion Marinescu - consilier judeţean PSD Constanţa
Costel Stanca – fost consilier judeţean PNL Constanţa
George Muhscină – fost consilier judeţean PNL Constanţa

Maria Bucşan Popa – consilier local Hârşova, judeţul Constanţa
Alexandru Bujeniţă – consilier local Hârşova, judeţul Constanţa
Ștefan Dumitru - consilier local Amzacea, judeţul Constanţa
Elena Fînariu - consilier local Mereni, judeţul Constanţa
Vlăduţ Vlădescu - consilier local Amzacea, judeţul Constanţa
Constantin Găluşcă - consilier judeţean PSD Constanţa
Gheorghe Lămureanu - consilier judeţean PNL Constanţa
Bogdan Radu Matei - consilier judeţean PNL Constanţa
Liviu Popa - consilier judeţean PNL Constanţa
Marcel Şalovschi - consilier judeţean ALDE Constanţa
Adrian Bizineche - consilier judeţean PSD Constanţa
Gheorghe Donţu - consilier judeţean PSD Constanţa
Mircea Pintilie - consilier judeţean PSD Constanţa
Laura Larisa Danilov - consilier local Amzacea, judeţul Constanţa
Osman Octai - consilier local Amzacea, judeţul Constanţa.


Adeverinţele emise pe numele persoanelor menţionate mai sus, după ce vor fi redactate şi semnate, vor fi publicate pe site-ul CNSAS. Potrivit art. 10 alin (2) din O.U.G. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008, cu modificările şi completările ulterioare, adeverinţele prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9, se publică de îndată pe pagina proprie de internet a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi pot fi contestate la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti de către orice persoană interesată, în termen de 30 de zile de la publicarea lor. Până la data publicării pe pagina de internet, documentele care au stat la baza emiterii adeverinţelor pot fi consultate, la cerere, la sediul CNSA.S, după finalizarea procedurii de declasificare a acestora.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Colegiul CNSAS a ales Biroul de Coordonare şi a Structurii de Securitate. Voturile pentru fiecare funcție

03 Apr 2024 517

Camera Deputaților a numit 10 membri în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

28 Mar 2024 485

Mărțișorul prin ochii ofițerilor de securitate CNSAS reflectă asupra tradiției și angajamentului (FOTO)

01 Mar 2024 543

CNSAS anunță că a preluat documente create de fosta Securitate! Inclusiv de la Cabinetul lui Nicolae Ceaușescu (GALERIE FOTO)

19 Jan 2024 629

Colegiul CNSAS anunță preluarea de la MApN a 3.238 unități arhivistice create de fosta Securitate

18 Jan 2024 562

Mamaia în perioada comunistă, detalii inedite de la Arhivele Securității! Filaje și interceptări (FOTO)

06 Jun 2023 3061

Fostul preşedinte Traian Băsescu solicită în instanță revizuirea deciziei CNSAS prin care a fost declarat colaborator al Securităţii

18 Aug 2022 1395

Fost revoluționar stabilit colaborator al Securității, potrivit CNSAS, la judecată cu Președintele României, la Constanța!

11 Apr 2022 2999

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, mesaj de Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din Perioada 1944-1989 (VIDEO)

09 Mar 2022 1514

Judecătorii au respins cererea Consiliului pentru Studierea Arhivelor Securităţii în cazul lui Mugur Isărescu (MINUTĂ)

25 Feb 2022 1571

CNSAS cere constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității în cazul lui Mugur Isărescu. S-a decis data pronunțării

14 Feb 2022 1579

CNSAS a transmis Parchetului mii de documente cu privire la foşti ofiţeri de Securitate care au recrutat elevi

19 Jan 2022 1190

„Inscripțiile dușmănoase“ Pagini din „filajul“ Securității la Constanța, scoase la lumină! (document)

01 Nov 2021 2576

Mii de elevi și minori recrutați, ca surse, de fosta Securitate. CNSAS cere o anchetă pe baza actelor doveditoare (document)

28 May 2021 2550

Oficial! Procesul CNSAS - Mugur Isărescu a fost suspendat

17 May 2021 2018