CNSC a decis Licitația pentru PUZ-ul Portului Constanța nu s-a încheiat. Afaceriștii de la Synergetic Corporation mai au o șansă la contract

  • Firma Synergetics Corporation a formulat două contestații legate de această licitație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor.
  • Contractul are o valoare estimată de 5.110.693 de lei și este împărțit în două loturi.
  • CN Administrația Porturilor va reanaliza ofertele depuse pentru acest contract.
Licitația pentru „Elaborarea P.U.Z. Port Constanța – Zona Midia și Actualizare P.U.Z. Portul Constanța Zona Constanța“, obiectiv cu o valoare estimată de 5,1 milioane de lei, se va relua. Decizia în acest sens aparține Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor, care a admis contestațiile depuse de compania Synergetics Corporation.
Potrivit deciziei remise ieri de CNSC, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, care organizează procedura de atribuire, va trebui să reanalizeze ofertele depuse de Synergetics Corporation.
În documentul pus la dispoziție de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, se arată că Synergetics Corporation SRL, reprezentată de administrator Claudiu Nicolae Băjenaru, a depus contestația în luna mai, privind procedura de licitație deschisă, online, pentru atribuirea contractului de achiziție sectorială de servicii având ca obiect „Elaborare P.U.Z. Port Constanța - Zona Midia și Actualizare P.U.Z. Portul ConstanțaZona Constanța“ – lotul 1, cod CPV 71410000-5.

Ce a solicitat firma contestatoare


În solicitarea adresată CNSC, Synergetics Corporation a solicitat „anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 19235 din 14.05.2020 și a raportului de atribuire nr. 19232 din 14.05.2020, privind lotul 1, întrucât evaluarea și punctarea experienței similare a experţilor cheie menţionaţi în cuprinsul contestaţiei s-a realizat după alte cerinţe decât cele prevăzute în documentaţia de atribuire“. În plus, firma a cerut și „obligarea entităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire din etapa de aplicare a criteriului de atribuire şi la reevaluarea oferta societății sale prin acordarea punctajului pentru cei trei experți cheie menționați în contestație, luând în considerare ca «eligibile» toate 1/3 proiectele/contractele pe care le-a prezentat ca experiență similară, fără aplicarea unor cerințe suplimentare celor prevăzute în documentația de atribuire“.
De asemenea, firma a mai cerut „anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 19237 din 14.05.2020 și a raportului de atribuire nr. 19236 din 14.05.2020, privind lotul 2, întrucât evaluarea și punctarea experienței similare a experţilor cheie menţionaţi în cuprinsul contestaţiei s-a realizat după alte cerinţe decât cele prevăzute în documentaţia de atribuire; obligarea entităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire din etapa de aplicare a criteriului de atribuire şi la reevaluarea oferta societății sale prin acordarea punctajului pentru cei trei experți cheie menționați în contestație, luând în considerare ca «eligibile» toate proiectele/contractele pe care le-a prezentat ca experiență similară, fără aplicarea unor cerințe suplimentare celor prevăzute în documentația de atribuire“.
La rândul său, societatea Project Resolv Consulting SRL, reprezentată legal prin împuternicit Traian Răzvan Petrescu, a depus cerere de intervenție, înregistrată la CNSC pe 27 mai.
În cererea de intervenție, forma Project Resolv Consulting a solicitat CNSC respingerea contestațiilor formulate de Synergetics Corporation SRL, ca nefondate

Decizia CNSC

În urma analizării actelor depuse la dosarul CNSC cu privire la modalitatea de desfășurare a procedurii, Consiliul a decis să admită cele două contestații formulate de Synergetics Corporation SRL, pentru lotul 1 și pentru lotul 2, în contradictoriu cu CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța.
„Dispune anularea proceselor-verbale de evaluare nr. 514/20.03.2020 pentru lotul 1 si nr. 515/20.03.2020 pentru lotul 2, anularea raportului procedurii nr. 19232/14.05.2020 pentru lotul 1, anularea raportului procedurii nr. 19236/14.05.2020 pentru lotul 2, precum si a tuturor comunicarilor subsecvente acestora“, se arată în decizia CNSC.
De asemenea, Consiliul a decis continuarea procedurii de atribuire, după îndeplinirea dispozițiilor amintite anerior, prin recalcularea punctajelor aferente ofertelor depuse de Synergetics Corporation SRL, pentru amebele loturi.
Totodată, CNSC a respins cererile de intervenție formulate de Project Resolv Consulting SRL. Împotriva deciziei CNSC poate fi formulată plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare.

Datele din SEAP


Potrivit datelor publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, contractul privind „Elaborare P.U.Z. Port Constanța - Zona Midia și Actualizare P.U.Z. Portul Constanța- Zona Constanța“ are o valoare estimată la 5.110.693 de lei și este împărțită în două loturi. Suma se împarte astfel: pentru lotul privind Elaborare PUZ Port Constanța – Zona Midia, valoarea estimată este de 885.000 de lei, în timp ce pentru Actualiarea PUZ Port Constanța – Zona Constanța, valoarea estimată este de 4.225.693 de lei, fără TVA.
Modalitatea de atribuire este prin licitației deschisă, organizată online.

Pentru acest contract s-au primit două oferte, una depusă de Synergetics Corporation SRL, reprezentată de Adrian Dumitru Ilie și, respectiv, cea de-a doua depusă de asocierea de firme Project Resolv Consulting (lider de asociere), Decodesign Team, MAS Publishing & Partners SRL, Planning Design and Environment, Masstudio și Row Studio.

Cifrele de la Registrul Comerțului


În ce privește firma Synergetics Corporation SRL, aceasta a fost înființată în 2008 și se ocupă cu „activități de inginerie și consultanță tehnică legată de acestea“.
Potrivit Registrului Comerțului, consultat la data de 29 iunie 2020, acționariatul este împărțit în cote egale între Adrian Dumitru Ilie și Claudiu Nicolae Băjenaru, ambii fiind și administratori ai societății.

Firma are un punct de lucru în Incinta Port Constanța, la Dana 15. În 2017, pierderea înregistrată a fost de 602.413 lei, cifra de afaceri netă a fost de 798.326 de lei, iar numărul angajaților a fost zero. În 2018, a fost înregistrat un profit de 324.373 de lei, numărul salariaților a fost 14, iar cifra de afaceri netă a fost 3.622.997 de lei. În 2019, numărul salariaților a fost 14, profitul înregistrat a fost de 272.137 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost de 5.312.655 de lei.
La rândul său, Project Resolv Consulting, liderul asocierii ce a depus cea de-a doua ofertă, a fost înființată în anul 2006 și are ca obiect principal de activitate tot „activități de inginerie și consultanță tehnică legată de acestea“.
Acțiunile firmei sunt împărțite în mod egal între Traian Răzvan Petrescu, născut în 1985, în Mangalia, și, respectiv, Traian Petrescu, născut în comuna tulceană Smârdan, în 1952. Primul dintre acționari deține și calitatea de administrator al societății.
În anul 2017, firma a avut trei salariați, un profit de 86.750 de lei și o cifră de afaceri netă de 384.970 de lei. În 2018, numărul salariaților a fost tot trei, profitul a fost 155.713 lei, iar cifra de afaceri netă a fost de 45.183 de lei. Pentru anul 2019, nu a fost înregistrată încă situația financiară, potrivit datelor existente la Registrul Comerțului.

Citește și:

CN APM anunţă elaborarea unui PUZ pentru zona Midia şi actualizarea PUZ-ului Portului Constanţa (document)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Certificat de urbanism pentru revitalizarea zonei peninsulare a municipiului Constanța

01 Feb 2023 1483

Municipalitatea vrea actualizarea Planului Urbanistic Zonal al Peninsulei aprobat prin HCL nr. 416/2003

04 Apr 2022 1685

Primăria vrea să elaboreze PUZ pentru taluzul de Poarta 3 - Poarta 4

24 Aug 2021 1729

PUZ-ul Portului Constanța se decide în instanță! Miza se ridică la peste 860.000 de euro

06 Jan 2021 1949

Licitația pentru elaborarea PUZ-ului pentru Portul Midia, contestată. Ce a decis CNSC

21 Nov 2020 1209

Planul Urbanistic Zonal - Poarta 6, actualizat de municipalitate. Constănțenii, invitați să depună sugestii la Serviciul Strategii și Planificare Urbană

03 Apr 2020 2834

CN APM anunţă elaborarea unui PUZ pentru zona Midia şi actualizarea PUZ-ului Portului Constanţa (document)

04 Dec 2019 2043

Proiectul Midia Grand Marina. Năvodărenii vor avea parte de un club de yachting, mall şi zone de divertisment (document)

17 Oct 2019 6568