CNSC s-a pronunțat într-un litigiu ce vizează o procedură de achiziție publică organizată de Garda de Coastă

  • CNSC a adoptat o decizie la contestația depusă de Vic Insero SRL, privind procedura de licitație deschisă, organizată de Garda de Coastă
  • CNSC admite, în parte, contestaţia și obligă autoritatea contractantă la modificarea/completarea documentației de atribuire
  • În cadrul aceluiași termen, urmează să fie stabilită o nouă dată pentru depunerea ofertelor
  • Societatea Vic Insero SRL a fost înființată în anul 2011 și are ca domeniul de activitate comerţ cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice şi software-ului
  • Compania Vic Insero SRL a încheiat 3.507 contracte de achiziții publice în valoare totală de 16.463.512,94 lei
 
 
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a adoptat recent decizia nr. 1878/C9/1992 la contestația nr. 3585/03.08.2021, depusă de Vic Insero SRL, privind procedura de licitație deschisă, organizată pentru atribuirea contractului având ca obiect „Cartușe pentru imprimante și multifuncționale" de Garda de Coastă, cu sediul în Constanța, str. Zmeurei nr. 3, în   calitate de autoritate contractantă.

Contestatoarea a solicitat obligarea autorității contractante la a preciza în clar care sunt parametrii  solicitați care trebuie să ateste   conformitatea  produselor echivalente   ofertate, în caz contrar  să modifice această  cerință  conform prevederilor legale și   obligarea autorității contractante   la   eliminarea cerinței din caietul de sarcini de la cap. IV.

Capătul de cerere privind suspendarea procedurii a fost respins, ca nefondat, prin încheierea nr. 2003/C9/1992 din 05.08.2021.
Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CNSC admite, în parte, contestaţia formulată de Vic Insero SRL, în contradictoriu cu Garda de Coastă, și obligă autoritatea contractantă la modificarea/completarea documentației de atribuire în sensul celor din motivare, în termen de 15 zile de  la primirea  deciziei. 

În cadrul aceluiași termen, modificările/completările  vor fi  aduse   la   cunoștința   operatorilor economici, prin publicarea lor în SEAP, urmând a fi stabilită o nouă dată pentru depunerea ofertelor.

Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva deciziei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate, conform art. 29 din Legea nr. 101/2016.
 
Despre Vic Insero SRL
 
Societatea Vic Insero SRL a fost înființată în anul 2011, în București, sectorul 3 și are ca domeniul de activitate comerţ cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice şi software-ului.

 
Potrivit www.confidas.ro, unic asociat și administrator al societății este Ștefan Moise.

Societatea are trei puncte de lucru în județele Ilfov și Prahova.

Compania Vic Insero SRL a încheiat 3.507 contracte de achiziții publice în valoare totală de 16.463.512,94 lei. Printre autoritățile contractante se numără Casa Corpului Didactic Constanța, DSVSA Constanța și IPJ Constanța.

Pe anul fiscal 2020, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 9.491.409 lei, un profit net de 727.799 lei și un număr mediu de 18 angajați.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Licitația pentru atribuirea contractului de servicii de pază și alte servicii conexe organizată de CT BUS, tranșată de CNSC

Licitație organizată de DRDP Constanța, contestată. Ce a decis CNSC
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 737

Primăria Constanța vrea să plătească 700.000 de euro pentru servicii veterinare pentru gestionarea animalelor fără stăpân din municipiu

13 Apr 2024 450

Chiriile cresc de la un an la altul. Care sunt prețurile la început de an 2024, în municipiul Constanța?

02 Apr 2024 1527

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația depusă de firma familiei directorului RAR, Marian Butnaru! Despre ce este vorba?

30 Mar 2024 587

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, reclamat la CNSC. Este vizată o licitație pentru materiale sanitare. S-a dictat modificarea documentației de atribuire!

30 Mar 2024 524

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 480

MAEParticiparea secretarului de stat Ana Tinca la conferința „Schimbarea dinamicii în regiunea extinsă a Mării Negre”

21 Mar 2024 334

Administrația Fondului Imobiliar SRL scoate la licitație serviciile de curățenie în spațiile administrate. Contractul se ridică la peste 170.000 de euro fără TVA

19 Mar 2024 603

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 599

Decizii CNSC Licitația pentru achiziția de materiale sanitare organizată de Spitalul de Boli Infecțioase, contestată

16 Mar 2024 580

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 596

Licitații publice Contract de peste 16 milioane de euro. Consiliul Județean Constanța a lansat o nouă licitație pentru lotul 3 de transport județean!

11 Mar 2024 1019

Achiziția pentru atribuirea contractului pentru pază și protecție în cadrul Direcției de Sănătate Publică a județului Constanța din nou contestată la CNSC! (DOCUMENT)

10 Mar 2024 669

Raport de activitate 2023 Care au fost cele mai grave situații în care Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Constanța s-a autosesizat?! Ce recomandări s-au formulat?

07 Mar 2024 697

Achiziția pentru echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale pentru Spitalul de Boli Infecțioase a fost contestată. Ce verdict a primit General Electric Medical Systems România SRL?

02 Mar 2024 722