CNVM a aprobat prelungirea ofertei publice pentru actiunile Rompetrol Rafinare

cap_4.jpgComisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat în şedinţa de ieri, prelungirea cu zece zile, până pe 26 martie, a perioadei de derulare a ofertei publice de preluare iniţiate de The Rompetrol Group la Rompetrol Rafinare (RRC).

rompetrol_petromidia_01.jpgBRD-Groupe Societe Generale, intermediarul operaţiunii, a solicitat marţi, Comisiei, prelungirea perioadei de desfăşurare a ofertei publice. „The Rompetrol Group a solicitat prelungirea susţinând că este în interesul tuturor investitorilor", a declarat pentru MEDIAFAX comisarul CNVM Lornad Kralik. Oferta de preluare a început pe 15 februarie şi iniţial era programată să se încheie la 12 martie. Preţul propus iniţial de acţionarul majoritar a fost de 0,0741 lei/acţiune. Grupul Rompetrol a cumpărat, în prima zi a operaţiunii, 15,7% din acţiunile Rompetrol Rafinare pentru 248,4 milioane lei (60,3 milioane euro), la preţul de 0,075 lei/titlu, cu 1,2% peste cel din ofertă. Tranzacţiile au fost realizate pe piaţa Deal a Bursei de Valori Bucureşti (unde părţile negociază direct - n.r.), astfel că acţionarul majoritar a fost obligat să crească preţul din ofertă la 0,075 lei/titlu. În urma transferurilor, Grupul Rompetrol şi-a majorat participaţia la Rompetrol Rafinare de la 76% la 91,7%. La demararea ofertei, acţionarul majoritar intenţiona să achiziţioneze 5,062 miliarde de acţiuni, reprezentând participaţia de 23,99% din capitalul social al Rompetrol Rafinare pe care nu o deţinea.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Garda de Mediu Constanța a amendat firma care operează Rafinăria Petromidia, după explozia de vineri

03 Apr 2024 518

Răspuns pozitiv de la APM Constanța Rompetrol Rafinare SA poate transforma un cazan cu circulație naturală în cazan cu circulație forțată multiplă

31 Mar 2024 498

Imagini din dronă cu Rafinăria Petromidia Năvodari după explozie! (GALETRIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1630

Oficial de la KMG International despre explozie de la Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1489

Acţionarii Rompetrol Rafinare SA, convocați în Adunare Generală Ordinară! Pe ordinea de zi sunt zece subiecte

26 Mar 2024 679

Rompetrol Rafinare SA anunță noi investiții pentru care a solicitat acord de mediu de la APM Constanța

17 Mar 2024 577

Rompetrol Rafinare SA, reclamant într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Constanța

12 Mar 2024 782

​Rompetrol Rafinare a început revizia generală a rafinăriei Petromidia de la Năvodari

08 Mar 2024 719

Investiții pe Platforma Rompetrol Rafinare în interiorul instalației de Hidrofinare Petrol Reactor

06 Mar 2024 862

Rompetrol Rafinare SA a solicitat acord de mediu pentru construirea unei conducte de racordare la Făclia, județul Constanța

01 Mar 2024 707

Constanța Reparații la instalația MHC, efectuate de Rompetrol Rafinare. Documentația, depusă la Mediu

15 Feb 2024 656

Trei localități din județul Constanța, fără apă la robinete din această noapte din cauza unei avarii

11 Feb 2024 3724

RAJA Constanța Consumatorii din Eforie Nord, Lazu și Agigea, fără apă la robinete

11 Feb 2024 751

Atenție, se oprește apa în localitățile Eforie Nord, Lazu și Agigea!

09 Feb 2024 713

Trei localități din județul Constanța, fără apă la robinete la începutul săptămânii viitoare

08 Feb 2024 4315