Cod portocaliu de caniculă la Constanţa. Crucea Roşie are un centru de prim ajutor în Parcul de la Gară la clubul pentru pensionari (galerie foto)

În Parcul de la Gară din Constanța Crucea Roșie a înființat un centru de Prim Ajutor. Măsura a fost luată din cauza caniculei care s-a instalat în ultimele zile la Constanţa. Vremea se va menţine caniculară la Constanţa şi în zilele următoare. 

Pentru astăzi şi mâine meteorologii au emis un cod portocaliu de caniculă ce vizează şi judeţul Constanţa. În cursul zilei de vineri (30 iunie), valul de căldură va persista și se va accentua în cea mai mare parte a țării, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, informează ANM. În sudul Banatului, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei și în sudul Moldovei disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 37...39 de grade. În Lunca Dunării, izolat, vor fi valori de 40 de grade. Minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade.


Potrivit ANM, în cursul zilei de sâmbătă (1 iulie), în județele Tulcea, Constanța, Brașov, Covasna, Botoșani, cea mai mare parte a județelor Mehedinți, Gorj și Suceava, precum și în nordul județelor Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău și vestul județelor Vrancea, Bacău și Neamț, disconfortul termic se va menține accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 36 și 38 de grade, iar în zona montană vor fi cu mult mai ridicate decât normele perioadei.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO TEXT Crucea Roșie Română inaugurează în Constanța „Centrul de Promovare a Sănătății“ (FOTO+VIDEO)

05 Oct 2023 1434

Ajutoare pentru locuitorii cu venituri modeste din Cumpăna, oferite de Crucea Roșie

12 Jan 2023 1701

ZIUA LIVE. Crucea Roșie face eforturi să gestioneze criza refugiaților. Constănțenii nu mai donează. Hrana și produsele de igienă vin prin intermediul transporturilor umanitare (VIDEO)

24 May 2022 1897

ZIUA LIVE. Donațiile pentru ucraineni, în cădere liberă la Constanța. Cum puteți ajuta în continuare refugiații

23 May 2022 1536

ZIUA LIVE. Donațiile, în cădere liberă. Crucea Roșie face eforturi să gestioneze situația de la Pavilionul Expozițional

22 May 2022 1772

Aglomerație la Pavilionul expozițional Constanța. Sute de cetățeni ucraineni au venit să ridice produse alimentare din donații (GALERIE FOTO)

14 May 2022 5220

Crucea Roșie Română Dacă se intensifică luptele în estul Ucrainei, ne aştepăm la un „scenariu negru” privind refugiaţii

12 Apr 2022 1219

Comunitatea educațională a Liceului Tehnologic ,,I.C. Brătianu” din Nicolae Bălcescu și Crucea Roșie– filiala Constanța, solidari cu refugiații din Ucraina (GALERIE FOTO)

29 Mar 2022 1484

Majestatea Sa Margareta, în vizită la Tulcea. Mulțumiri pentru cei care au acordat sprijin refugiaţilor din Ucraina

17 Mar 2022 1214

Crucea Roșie Română Majestatea Sa Margareta va efectua o vizită publică în judeţul Tulcea

15 Mar 2022 1667

Constanța Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret ”Jean Constantin” vă invită la film. Banii strânși vor fi donați refugiaților

15 Mar 2022 2707

ZIUA-n amiaza mare Pavilionul Expozițional din Constanța, hub umanitar pentru Ucraina(VIDEO)

11 Mar 2022 2237

UPDATE. ZIUA-n amiaza mare Mobilizare uriașă, la Constanța, pentru ajutorarea refugiaților din Ucraina

10 Mar 2022 1950

Universitatea Ovidius din Constanța şi filiala locală a Crucii Roșii colectează ajutoare pentru ucraineni

04 Mar 2022 1195

Apel umanitar O tânără studentă, diagnosticată cu o boală rară are nevoie de sânge. Unde se poate dona

07 Jan 2022 2223