UPDATE. Colonel din Jandarmeria Română reținut de procurorii DIICOT. Ce acuzații i se aduc ofițerului

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală  au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Corcodel Marian pentru săvârşirea infracţiunilor de grup infracţional organizat şi camătă şi continuarea cercetărilor faţă de un alt inculpat Cristescu Octavian sub control judiciar, precum şi faţă de alţi suspecţi.
 
În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2011, inculpatul Corcodel Marian, comandantul Bazei de Administrare şi Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, cu gradul de colonel, folosindu-se de influența pe care o exercita asupra unor subordonați, uzând în mod nelegal de prerogativele funcției sale, a constituit un grup infracţional organizat la care au aderat persoane aflate în subordinea sa directă, şi anume suspecții P.I.D.și B.G.A. și E.P.I., dar și alte persoane, ce au calitatea de militari (ce se aflau în subordinea sa), scopul constituirii acestui grup fiind săvârşirea în mod repetat, printre altele, a unor infracţiuni de camătă, dar și delapidare.
 
În uma cercetărilor efectuate în cauză s-a reţinut că  ”beneficiarii” împrumuturilor cu dobândă, acordate în afara cadrului legal erau, în general, subordonați ai inculpatului Corcodel Marian sau persoane din cercul relațional, iar sumele împrumutate erau cuprinse între câteva sute de euro și câteva mii, uneori chiar și zeci de mii de euro, la care a perceput dobânzi cuprinse între 10 și 20% din valoare, iar  în cazul în care debitorii ajungeau în imposibilitatea de a achita camată, aceştia erau ulterior executaţi silit.
 
Investigaţia penală a evidenţiat faptul că, de multe ori, dobânzile achitate de debitori erau remise suspecților P.I.D., B.G.A. ori altor membri ai grupului infracțional, care predau ulterior sumele de bani lui Corcodel Marian. De altfel, la nivel B.A.D. era răspândită expresia ”are cardul la Corcodel” (la propriu) pentru a ilustra o persoană îndatorată financiar, sau ”Banca Română de Comerț Corcodel”.
 
De asemenea, în cauză s-a reţinut că inculpatul Corcodel Marian, în calitatea sa de comandant al Bazei de Administrare şi Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în mod repetat a dispus unor subordonați care au aderat la grupul infracțional organizat pe care l-a inițiat/constituit, persoane ce aveau ca atribuții gestionarea și administrarea unor bunuri, să-și însușească importante cantități de combustibil (motorină) de la stația de carburant a parcului auto al unității, combustibil scos ilegal din unitate și transportat în alte locații, de unde era predat acestuia sau altor membri ai grupului infracțional.
 
Totodată, în cauză  s-a  reţinut faptul că existenţa acestui grup infracţional organizat, cât şi faptele săvârşite de membrii acestuia au fost aduse de mai mulți lucrători ai Jandarmeriei şi la cunoştinţa inculpatului Cristescu Octavian, cu gradul profesional de comisar şef, angajat al fostului Departament de Informaţii şi Protecţie Internă – în prezent Direcția Generală de Protecție Internă a M.A.I., acesta deşi avea ca obligaţii profesionale să raporteze conducerii acestei structuri şi, totodată, să sesizeze organele de urmărire penală, nu şi-a îndeplinit aceste obligaţii. Mai mult decât atât, acesta a sprijinit în mod constant şi conştient activităţile infracţionale derulate de către inculpatul Corcodel Marian, acordându-i protecţia necesară, cât şi consilierea în unele situaţii.
 
Urmare punerii în executare , la data de 03.08.2017 a 12 mandate de percheziție domiciliară, atât la persoane fizice  cât și în spații din cadrul Bazei de Administrare și Deservire din cadrul IGJR, au fost identificate şi ridicate, atât în biroul inculpatului Corcodel Marian, cât şi în alte spaţii, foarte multe contracte de împrumut, atât în formă autentică, cât şi înscrisuri sub semnătură privată, dar și agende și notițe deținute de membrii grupului infracţional, pentru a avea o evidență strictă atât a debitorilor, cât și a sumelor de bani ce au fost remise sau urmau a fi remise cu titlu de dobândă (camătă).
 
De asemenea, în biroul utilizat de către inculpatul Corcodel Marian  la sediul IGJR – BAD a fost identificată şi suma de 50.000 lei şi 55.000 euro, cu privire la care urmează a fi efectuate cercetări pentru stabilirea provenienţei.
 

În cursul zilei de astăzi inculpatul Corcodel Marian urmează să fie prezentat Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
 

”Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții şi inculpații beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumția de nevinovăție” - au transmis procurorii DIICOT..

UPDATE. 

Magistrații de la Curtea de Apel București au decis, în această seară, arestarea preventivă pentru 30 de zile a comandantului Bazei de Administrare și Deservire din cadrul Jandarmeriei Române, Marian Corcodel, acuzat de cămătărie. Decizia nu este definitivă însă este executorie iar Marian Corcodel va fi dus în arestul Poliției Capitalei, conform Agerpres.ro. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Muzeul Național de Istorie a României Deschiderea expoziției „Jandarmeria Română 1850 – 2020”

22 Mar 2024 337

Jandarmul sexy oferă flori femeilor (VIDEO)

01 Mar 2024 743

Descoperire arheologică în Teleorman! Ce a găsit un jandarm (FOTO)

27 Sep 2023 869

Jandarmeria a aplicat sute de sancțiuni în timpul evenimentelor

24 Sep 2023 697

„Fură copilul! Răpește copilul!“ Jandarm român, erou în parc

14 Sep 2023 842

Jandarmeria Română Tânăr dat în urmărire generală, depistat de un jandarm aflat în timpul liber

07 Sep 2023 986

Mărturia emoționantă a unui jandarm, după ce a salvat o tânără care se spânzurase. „Am simțit mult timp mirosul de pudră de pe fața fetei"

17 Aug 2023 1159

Vasile Bănescu intervine în „scandalul Gheboasă”. „Termenul „ghebos” indică univoc deformarea. Fizică, în primul rând“

12 Aug 2023 816

Jandarmeria Română, amenzi de milioane de lei în luna iulie 2023

09 Aug 2023 813

Cât valorează sancțiunile aplicate de polițiștii rutieri din ultimele 24 de ore

02 Aug 2023 724

Imagini de la eveniment Deschiderea expoziției „Jandarmeria Română 1850 - 2020” la Muzeul Național al Marinei Române (FOTO+VIDEO)

12 Jun 2023 1256

Constanța Expoziția itinerantă „Jandarmeria Română 1850 – 2020” va avea loc la Muzeul Național al Marinei Române

07 Jun 2023 1058

Generalul care conduce ceremonialul Încoronării Regelui Charles al III-lea, descendent al întemeietorului Jandarmeriei Române

06 May 2023 1252

„Nu am bani de bilet și aș vrea să merg la familie”. Povestea impresionantă a unui cioban care a mers pe jos 130 de kilometri

22 Apr 2023 1252

Jandarmeria Română oferă un cadou special doamnelor și domnișoarelor cu ocazia zilei de 1 martie

26 Feb 2023 1223