Comandamentul de iarnă al ANPC intră în acțiune. Ce zone sunt vizate


Comandamentul de iarnă, foto: Pexels Începând din 12.12.2022, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) înființează structura specială de control – Comandamentul de iarnă – care, în premieră, în acest an, va acoperi zone destinate vacanței albe din 6 zone ale țării.

Comandamentul de iarnă 2022 se va afla sub directa coordonare a președintelui ANPC, Horia Constantinescu a vivepreṣedinților Mihai Culeafă ṣi Sebastian Hotca și a directorului general Paul Anghel.

​Verificările vor fi realizate de comisarii ANPC, astfel încât, până pe data de 13 ianuarie 2023 - perioada în care structura va fi activă - să poată fi monitorizate principalele zone vizate de turiști și iubitorii sporturilor de iarnă, în perioada cea mai aglomerată din acest sezon.


Iată comunicatul oficial pus la dispoziție de ANPC: 

Începând din 12.12.2022, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) înființează structura specială de control – Comandamentul de iarnă – care, în premieră, în acest an, va acoperi zone destinate vacanței albe din 6 zone ale țării.

Este vorba despre:
  • Valea Prahovei,
  • Brașov,
  • Bucovina
  • Maramureș
  • Băile Herculane - Rânca
  • Cluj – Băile Felix.

”De-a lungul anilor în care s-au desfășurat comandamente, s-a creat falsa impresie că acestea trebuie să debuteze cu o perioadă de consiliere.

Nimic mai fals !


Înțeleg să consiliem și să îndrumăm operatorii economici noi pe piață sau pe cei pe la care nu am mai trecut de-a lungul activității desfășurate de aceștia.

Acolo unde, în schimb, constatările ne vor arăta abateri de la bunul simț comercial, se vor aplica sancțiuni în funcție de gravitatea celor constatate.


A nu-ți respecta consumatorul ce îți trece pragul pentru că invoci necunoașterea legii nu poate fi o scuză și nici o justificare.

Românii au ales alte destinații de vacanță pentru că, în timp, serviciile puse pe piață de către unii dintre operatorii economici au lăsat sau lasă de dorit.

Consider acest comunicat un avertisment transmis public .

Cumpărați produse de calitate, faceți curățenie, înlocuiți saltele și cearceafuri, acolo unde este nevoie, și tratați turiștii ca pe membrii familiei voastre” – Horia Constantinescu, președinte ANPC.


Comandamentul de iarnă 2022 se va afla sub directa coordonare a președintelui ANPC, Horia Constantinescu a vivepreṣedinților Mihai Culeafă ṣi Sebastian Hotca și a directorului general Paul Anghel.

Verificările vor fi realizate de comisarii ANPC, astfel încât, până pe data de 13 ianuarie 2023 - perioada în care structura va fi activă - să poată fi monitorizate principalele zone vizate de turiști și iubitorii sporturilor de iarnă, în perioada cea mai aglomerată din acest sezon.

În acest fel, comisarii ANPC se vor asigura, în mod deosebit în această perioadă suprasolicitată, că sunt respectate prevederile legii și, implicit, drepturile consumatorilor, de către operatorii economici din zonele respective.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nereguli grave Zeci de operatori economici, verificați de ANPC. "Este primul cartonaş galben de anul acesta, sper să nu ajungem la roşu!" (FOTO)

01 Apr 2023 550

Ce nereguli a descoperit ANPC în magazinele Metro și Auchan. "A cumpăra zeamă la preț de carne mi se pare o bătaie de joc" ( FOTO+VIDEO)

29 Mar 2023 691

ANPC Mai multe nereguli constatate la Starbucks din București Mall. În ce condiții erau preparate produsele (GALERIE FOTO)

23 Mar 2023 1097

ANPC Parfumuri care pot cauza infertilitate, retrase de la vânzare. ”Profitul face să pălească legea” (FOTO)

18 Mar 2023 1054

Preşedintele ANPC, despre creșterea prețurilor la RCA În cazul în care se va stabili că au existat „înţelegeri în spatele uşilor închise", autorităţile vor face investigaţiile necesare

09 Mar 2023 655

Atenție de unde cumpărați mărțișoare! La ce trebuie să fiți atenți! Recomandările ANPC

25 Feb 2023 898

Sute de centre de îngrijire a vârstnicilor din toată țara, amendate de ANPC. Nereguli grave! (FOTO+VIDEO)

24 Feb 2023 1102

Se apropie Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români! ANPC face recomandări

20 Feb 2023 714

Controale ANPC Mergi în Lidl Constanța sau Năvodari? Află ce zone din magazine s-au închis temporar (GALERIE FOTO +VIDEO)

18 Feb 2023 3375

Controale în magazine Lidl din toată țara! Vizată și Constanța. ANPC a aplicat sancțiuni drastice

18 Feb 2023 2305

Verificări în farmaciile Dr. Max! Ce decizie a luat conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului

15 Feb 2023 1389

Produse alimentare ce conțin specii de orice insecte autorizate. Proiect de ordin privind informarea consumatorilor, dezvoltat de ANPC

14 Feb 2023 633

Legea laptelui și a produselor lactate - acțiune mixtă ANSVSA-ANPC-ANAF pentru informarea operatorilor economici

13 Feb 2023 611

Sfaturile șefului ANPC de Valentine's Day și Dragobete. La ce trebuie să fii atent

12 Feb 2023 652

Bilanțul activităților din primul an de mandat al președintelui ANPC, Horia Constantinescu

26 Jan 2023 888