Comandantul Marinei Militare a SUA, în vizită oficială la Forțele Navale Române

Foto: Forțele Navale RomâneComandantul Marinei Militare a Statelor Unite ale Americii, amiral Michael Gilday, a desfășurat, în perioada 19-20 ianuarie, o vizită oficială în România, ca răspuns la invitația transmisă de șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait.

Oficialul american, însoțit de șeful SMFN, s-a întâlnit joi, 19 ianuarie, la sediul Ministerului Apărării Naționale, cu ministrul apărării naționale, domnul Angel Tîlvăr, și cu locțiitorul șefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Gheorghiță Vlad, cu care a purtat dialoguri pe teme precum colaborarea dintre forțele navale americane și cele române, activitățile comune de instruire sau situația actuală de securitate din regiunea Mării Negre și flancul estic al NATO.

Delegațiile Forțelor Navale Române și Marinei Militare Americane au continuat vizita oficială vineri, 20 ianuarie, în portul militar Constanța, unde au urcat la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, pentru prezentarea misiunilor navei și pentru discuții în domeniul modernizării fregatelor de tip 22. De asemenea, oficialii români și americani au vizitat Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, unde s-au întâlnit cu studenți și cadre militare, prilej cu care șeful SMFN, viceamiral Mihai Panait, a conferit Emblema de Onoare a Forțelor Navale comandantului Marinei Militare a SUA, amiral Michael Gilday. După această activitate, programul vizitei a continuat cu deplasarea la baza americană de la Mihail Kogălniceanu, pentru întâlnirea finală de pe agendă, cea cu personalul Diviziei 101 Aeropurtate a SUA.

Vizita amiralului Michael Gilday în România reprezintă cea de-a treia activitate de acest tip desfășurată de echipa de comandă a Marinei Militare Americane, după vizitele comandantului Marinei Militare a SUA, amiral Michael G. Mullen, în noiembrie 2006, și șefului Operațiilor Forțelor Navale ale SUA, amiral Jonathan W. Greenert, în noiembrie 2014.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Secvență de evacuare a populației din zona Deltei, executată de militarii Flotilei Fluviale, în cadrul exercițiului „Sea Shield 2023” (FOTO)

31 Mar 2023 484

Exercițiul multinațional „Sea Shield 2023” Exercițiu demonstrativ de neutralizare a unui desant aerian inamic (GALERIE FOTO+VIDEO)

30 Mar 2023 534

Polițiștii și pompierii, în Portul Militar Constanța. Ce se întâmplă acolo (FOTO+VIDEO)

29 Mar 2023 780

Vizită oficială a Șeful Statului Major al Forțelor Navale în Republica Turcia (GALERIE FOTO)

27 Mar 2023 631

Imagini de la eveniment Exercițiul multinațional „Sea Shield 2023”, scenarii complexe de luptă în Marea Neagră și pe Fluviul Dunărea (FOTO+VIDEO)

20 Mar 2023 803

Forțele Navale Române anunţă Exercițiul multinațional „Sea Shield 2023”. Scenarii complexe de luptă în Marea Neagră și pe Dunăre

16 Mar 2023 462

Jurământ Militar la Școala de Instruire Interarme „Viceamiral Constantin Bălescu” din Mangalia (GALERIE FOTO)

25 Feb 2023 710

Comandamentul Flotei, la 127 de ani de la înființarea Diviziei de Mare (GALERIE FOTO)

24 Feb 2023 689

Forțele Navale Române, obiective pentru anul 2023. „Vom contribui la dezvoltarea conștiinței maritime a publicului din țara noastră" (GALERIE FOTO)

31 Jan 2023 794

Averea și interesele comandorului Virgil Ovidiu Isac, comandant al Centrului pentru Tehnologia Informaţiei şi Apărare Cibernetică al Forțelor Navale (DOCUMENTE)

30 Jan 2023 1508

Ce s-a întâmplat cu mina marină de pe plaja din Sfântu Gheorghe. Forțele Navale Române au făcut anunțul (GALERIE FOTO)

27 Jan 2023 886

Marian Ciobotaru, comandantul Brigăzii Radioelectronice şi Observare „Callatis”, avere și interese (DOCUMENTE)

27 Jan 2023 1573

Ce avere are Marian Ioan, șef departament în cadrul UM 02039 Constanța (DOCUMENT)

18 Jan 2023 1174

Forțele Navale Române au marcat începutul anului de instruire! Imagini de la Constanța (GALERIE FOTO)

17 Jan 2023 823

Ce avere are contraamiralul de flotilă Auraș Liviu Coman, locțiitor al șefului Statului Major al Forțelor Navale Române (DOCUMENTE)

06 Jan 2023 2133