Fost consilier superior APIA Constanța reținut de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 21 septembrie 2017, a inculpatului IONESCU RĂZVAN ALEXANDRU, la data faptelor consilier superior în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) – Centrul județean Constanța, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2008 – 2014, inculpatul Ionescu Răzvan Alexandru, în calitate de consilier superior în cadrul A.P.I.A. – Centrul județean Constanța, în opt situații, a folosit, la instituția unde-și desfășura activitatea, mai multe înscrisuri falsificate privind utilizarea de către două persoane a mai multor suprafețe agricole de pe raza județului Constanța.

Ca urmare a acestor demersuri infracționale, inculpatul a obținut pe nedrept suma de 1.410.398 lei.
Inculpatului Ionescu Răzvan Alexandru i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
           
La data de 22 septembrie 2017, inculpatul Ionescu Răzvan Alexandru urmează să fie prezentat Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
           
Amintim că, anterior, inculpatul Ionescu Răzvan Alexandru a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru săvârșirea unor infracțiuni similare (comunicat nr. 1702/VIII/3 din 2 decembrie 2014).

”Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție” - au transmis procurorii DNA


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Până la data de 24 martie 2024 APIA primește cereri de plată pentru bunăstarea animalelor

28 Feb 2024 479

Peste 396 milioane lei autorizate la plată de către APIA

27 Feb 2024 419

Licitație organizată de APIA Constanța, contestată la CNSC. Ce decizii s-au luat?

26 Feb 2024 553

APIA A fost deblocată autorizarea la plată a ANT-urilor aferente sectorului vegetal pentru anul de cerere 2023

22 Feb 2024 555

Directorul general al APIA, demis din funcție de ministrul Agriculturii

20 Feb 2024 747

APIA Se pot depune cereri de acordare a grantului direct producătorilor agricoli din sectorul vegetal

25 Jan 2024 642

Ciucă, despre recoltarea de stuf din Delta Dunării- „Nu se execută plăţi, dacă nu sunt îndeplinite regulile“

22 Jan 2024 679

Recoltatul stufului asigură echilibrul ecologic al Deltei. Anunțul guvernatorului Bogdan Bulete

19 Jan 2024 643

Banii fermierilor români APIA a efectuat plăți semnificative în această săptămână

19 Jan 2024 660

Dosar DNA Constanța Bogdan Dumitru Dumitrașcu, fostul director general adjunct al APIA, condamnat definitiv! (MINUTĂ+DOCUMENT)

19 Jan 2024 1282

Ministrul Agriculturii şi reprezentanţii asociaţiilor din sectorul vegetal au agreat 13 solicitări venite din partea fermierilor (VIDEO)

15 Jan 2024 792

APIA, în decembrie S-au efectuat efectuat plăţi de peste 487 milioane de euro pentru 91% dintre fermierii eligibili

29 Dec 2023 612

APIA a acceptat egalizarea salarizării pentru angajați începând cu luna ianuarie 2024

20 Dec 2023 1176

Ionuţ Costin Lupu numit noul director general al APIA

19 Dec 2023 975

APIA, în grevă, din decembrie. În activitatea instituției nu vor fi blocaje

14 Dec 2023 854