Consiliul Concurenței, analiză asupra impactului legislației din domeniul contabilității și cel al serviciilor medicale


 
  • Consiliul Concurenței analizează impactul legislației din domeniul contabilității și cel al serviciilor medicale.

Consiliul Concurenței realizează un studiu pentru a analiza impactul asupra concurenței al prevederilor legislative care obligă companiile din domeniul contabilității și cel al serviciilor medicale să fie deținute și/sau administrate doar de profesioniști în domeniu.

Astfel, autoritatea de concurență va analiza în ce măsură aceste obligații depășesc criteriile de proporționalitate și necesitate stabilite pentru atingerea obiectivelor politicilor publice, constituindu-se în bariere în calea accesului pe piețele respective.

„Este important să se facă diferența între reglementările strict necesare, cu rol esențial în asigurarea calității serviciilor, și cele care conduc la o suprareglementare, fiind dăunătoare dezvoltării pieței și, implicit, consumatorilor” a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

În cadrul acestui studiu, autoritatea de concurență poate solicita informații și documente tuturor operatorilor implicați, dar și opinii ale autorităților publice cu atribuții în domeniile respective.

Conform legii, Consiliul Concurenței poate efectua studii privind domeniul său de activitate, furnizând Guvernului, publicului și organizațiilor internaționale specializate informații privind această activitate. Acest tip de instrument nu vizează încălcări ale legislației din domeniul concurenței, ci eventuale recomandări de modificare a prevederilor legale, în situația în care sunt considerate restrictive.

Consiliul Concurenței invită toți actorii de pe aceste piețe la o comunicare activă și deschisă în ceea ce privește obiectul studiului.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consiliul Concurenţei analizează preluarea grupului OTP din România de către Banca Transilvania

02 Apr 2024 433

Consiliul Concurenței Preluarea magazinelor Profi de către Mega Image, în analiză

26 Mar 2024 807

Consiliul concurenței analizează preluarea CEZ Vânzare SA de către Premier Energy PLC, Cipru

12 Feb 2024 557

Consiliul Concurenţei a amendat E-mag, Altex și Flanco! Au făcut o înțelegere anticoncurențială pe piața televizoarelor și a telefoanelor mobile

08 Feb 2024 1049

Studiu Consiliul Concurenței Modernizarea infrastructurii maritime, vitală pentru cele mai importante porturi româneşti din reţeaua TEN-T- Constanţa şi Galaţi

15 Jan 2024 734

Consiliul concurenței analizează preluarea First Bank de către Intesa Sanpaolo Bank

05 Jan 2024 605

Tranzacția prin care Keesing Media Group B.V. intenționează să preia Infopress Group S.A. și, indirect, IPG Technic SRL, autorizată de Consiliul Concurenței

18 Dec 2023 906

Consiliul Concurenței analizează barierele în calea digitalizării întreprinderilor mici și mijlocii

27 Nov 2023 556

Consiliul Concurenței a finalizat studiul privind procesul de autorizare a noilor capacități de producere a energiei din surse regenerabile

16 Nov 2023 656

Consiliul Concurenței, poziție oficială despre plafonarea plăților cash. „Cei care încalcă legea plătesc cash de obicei“

06 Nov 2023 1067

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care grupul Carrefour va prelua hipermarketurile Cora

31 Oct 2023 1555

Averea și interesele lui George Șișcu, deputat de Tulcea (DOCUMENT)

22 Sep 2023 1453

Știri Constanța azi Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la Enel România SA. Printre operatorii de distribuție electrice se află și E-Distribuție Dobrogea

20 Sep 2023 1144

Consiliul Concurenței a finalizat inspecțiile inopinate în sectorul bancar!

11 Sep 2023 860

Consiliul Concurenței Gratuitatea racordării clienţilor casnici la reţelele de distribuţie a energiei electrice a generat beneficii

05 Sep 2023 689