Consiliul Concurenţei. Frigotehnica SRL va fi preluată de Platforma Roca SA


Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Platforma ROCA SA preia companiile Frigotehnica SRL şi Eco Clima Industrial SRL. Platforma ROCA SA, înfiinţată în anul 2017, este o platformă de investiţii şi management dedicată finanţării companiilor româneşti aflate în dificultate (financiară, de creştere sau de succesiune). Portofoliul companiei include societatea S-Karp INC SRL, ce are ca obiect principal
de activitate comerţul cu ridicata de îmbrăcăminte şi încălţăminte, potrivit Consiliului Concurenței.

Frigotehnica SRL a fost înfiinţată în anul 1991 şi are ca domeniu principal de activitate lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat. Frigotehnica SRL este un furnizor integrat din punct de vedere tehnologic pentru proiecte la cheie în domeniul soluţiilor de răcire,
realizând inginerie de proiect, managementul proiectelor, logistica proiectului, instalarea şi punerea în funcţiune, monitorizarea, întreţinerea şi service-ul.

Frigotehnica SRL deţine controlul unic asupra companiei Eco Clima Industrial SRL. Eco Clima Industrial SRL are ca obiect principal de activitate
lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat. Eco Clima Industrial SRL este profilată în proiectarea, execuţia şi montajul echipamentelor şi instalaţiilor frigorifice, oferind soluţii complexe şi complete de refrigerare (comerciale şi industriale).

Autoritatea de Concurenţă a analizat această operaţiune şi a constatat că nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consiliul Concurenţei analizează preluarea grupului OTP din România de către Banca Transilvania

02 Apr 2024 433

Consiliul Concurenței Preluarea magazinelor Profi de către Mega Image, în analiză

26 Mar 2024 807

Consiliul concurenței analizează preluarea CEZ Vânzare SA de către Premier Energy PLC, Cipru

12 Feb 2024 557

Consiliul Concurenţei a amendat E-mag, Altex și Flanco! Au făcut o înțelegere anticoncurențială pe piața televizoarelor și a telefoanelor mobile

08 Feb 2024 1050

Studiu Consiliul Concurenței Modernizarea infrastructurii maritime, vitală pentru cele mai importante porturi româneşti din reţeaua TEN-T- Constanţa şi Galaţi

15 Jan 2024 734

Consiliul concurenței analizează preluarea First Bank de către Intesa Sanpaolo Bank

05 Jan 2024 605

Tranzacția prin care Keesing Media Group B.V. intenționează să preia Infopress Group S.A. și, indirect, IPG Technic SRL, autorizată de Consiliul Concurenței

18 Dec 2023 907

Consiliul Concurenței analizează barierele în calea digitalizării întreprinderilor mici și mijlocii

27 Nov 2023 556

Consiliul Concurenței a finalizat studiul privind procesul de autorizare a noilor capacități de producere a energiei din surse regenerabile

16 Nov 2023 656

Consiliul Concurenței, poziție oficială despre plafonarea plăților cash. „Cei care încalcă legea plătesc cash de obicei“

06 Nov 2023 1069

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care grupul Carrefour va prelua hipermarketurile Cora

31 Oct 2023 1555

Averea și interesele lui George Șișcu, deputat de Tulcea (DOCUMENT)

22 Sep 2023 1453

Știri Constanța azi Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la Enel România SA. Printre operatorii de distribuție electrice se află și E-Distribuție Dobrogea

20 Sep 2023 1144

Consiliul Concurenței a finalizat inspecțiile inopinate în sectorul bancar!

11 Sep 2023 860

Consiliul Concurenței Gratuitatea racordării clienţilor casnici la reţelele de distribuţie a energiei electrice a generat beneficii

05 Sep 2023 689