Consiliul Judeţean Constanţa, dat în judecată de o firmă din Vaslui. La mijloc, un litigiu privind achiziţiile publice

SC Romold SRL, firmă ce desfăşoară „activităţi de protecţie şi gardă“, a apelat la instanţă, din cauza unui litigiu privind achiziţiile publice. Pe rolul Tribunalului Constanţa a fost depus, la data de 8 noiembrie, dosarul nr. 7670/118/2016, Secţia de Contencios administrativ şi fiscal, materia - contencios administrativ şi fiscal, obiectul - litigiu privind achiziţiile publice, stadiul procesual - fond.
 
Părţile dosarului sunt societatea Romold SRL, în calitate de reclamant, şi CJC, în calitate de pârât. Contactaţi telefonic, reprezentanţii societăţii au declarat că vor reveni cu un punct de vedere, însă nu au făcut-o până la închiderea ediţiei. Precizăm că, în cazul în care vom primi o declaraţie din partea reprezentanţilor firmei Romold SRL, aceasta va fi publicată în paginile cotidianului ZIUA de Constanţa.

Despre Romold SRL

Cu sediul social în municipiul Vaslui, strada Războieni nr. 18, firma Romold SRL a fost înfiinţată în anul 1998. Capitalul social subscris, de 240.000 de lei, integral vărsat, este compus din 24.000 de părţi sociale. Asociat unic şi administrator este Vasile Mihoci, născut pe 1.04.1951, în Vaslui. Domeniul principal de activitate al firmei, conform codificării Caen, constă în „activităţi de protecţie şi gardă“.

Reamintim că, în februarie 2016, Consiliul Judeţean Constanţa a atribuit, prin licitaţie deschisă, contractul privind servicii de pază la obiective realizate în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Constanţa”, în valoare de 423.753,12 lei, societăţii SC Romold SRL.
 
În august 2016, SC Romold SRL a apelat la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), fiind nemulţumită de o procedură publică organizată de Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat (RAEDPP) Constanţa. Astfel, firma a depus contestaţia nr. 910/10.07.2015, înregistrată la CNSC sub nr. 12925/10.07.2015. Aceasta a fost formulată împotriva documentaţiei de atribuire elaborate de RAEDPP Constanţa în cadrul procedurii de atribuire, „prin selecţie de oferte, conform normei interne“, a contractului având ca obiect „Servicii de pază şi protecţie a sediilor RAEDPP Constanţa şi a obiectivelor de interes local aflate în administrarea sa“. Astfel, a fost solicitată obligarea autorităţii contractante de a remedia documentaţia de atribuire prin eliminarea criteriului de calificare referitor la interzicerea subcontractării serviciilor de intervenţie şi monitorizare în dispecerat, precum şi de a suspenda procedura de atribuire. În baza documentelor depuse de părţi, CNSC a respins contestaţia formulată de SC Romold SRL, în contradictoriu cu RAEDPP Constanţa, ca urmare a neconstituirii garanţiei de bună conduită.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa şi 
www.romoldromania.ro

Citeşte şi

CJC a contractat servicii de pază de la societatea "Romold" (document)
 
O firmă din Vaslui, nemulţumită de licitaţia pentru serviciile de pază organizată de RAEDPP Constanţa (document)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

117 contracte publice Firma care a păzit RAJDP și Serviciul de Ambulanță Constanța a intrat în insolvență! (DOCUMENT)

29 Mar 2022 1877

Romold Security SRL se va ocupa de paza obiectivelor RAJDP Constanța (document)

24 Sep 2021 2873

Contractul de pază al sediilor Direcției Regionale de Drumuri și Poduri de pe raza județelor Constanța, Tulcea, Ialomița, Călărași și Brăila anulat de CNSC

09 Aug 2021 2238

O firmă din Vaslui păzește imobilele care aparțin Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța

17 Jul 2021 2825

O firmă din Vaslui păzește imobilele care aparțin Consiliului Județean Tulcea

11 May 2021 3437

Romold Security SRL se va ocupa de paza obiectivelor RAJDP Constanța (document)

09 Jul 2020 3611

O firmă din Vaslui va asigura paza obiectivelor RAJDP Constanţa (document)

29 Aug 2018 2589

Societatea Romold SRL a intentat un nou proces Consiliului Judeţean Constanţa. Iată de ce!

09 Feb 2017 2659

CNSC obligă CJC să reia o licitaţie Zip Escort, nemulţumită că a fost dată la o parte de CJC, după ce anul trecut câştigase tot (documente)

15 Jun 2016 4586

CJC a contractat servicii de pază de la societatea "Romold" (document)

08 Feb 2016 3007

O firmă din Vaslui, nemulţumită de licitaţia pentru serviciile de pază organizată de RAEDPP Constanţa (document)

08 Aug 2015 5335