Consiliul Superior al Magistraturii Poziția secției pentru judecători pe marginea modului în care organele judiciare au gestionat evenimentele din județul Olt






Consiliul Superior al Magistraturii a făcut astăzi publică poziția secției pentru judecători pe marginea modului în care organele judiciare au gestionat evenimentele din județul Olt. Iată documentul:

”Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a luat act cu îngrijorare de evenimentele petrecute în județul Olt și își exprimă public regretul pentru modalitatea în care procedurile aplicate s-au dovedit a fi fost ineficiente.

Evenimentul dramatic despre care opinia publică din România a luat cunoștință începând cu ziua de vineri, 26 iulie 2019, a relevat încă o dată faptul că, pe fondul unei situații de criză majoră, deși cadrul legislativ actual are toate mecanismele care să garanteze o eficiență deplină a procedurilor, acesta a reprezentat pretextul escaladării unei stări de dezbinare, un mediu pentru dezvoltarea dezinformărilor, manipulărilor, dar și a unei evidente lipse de asumare.

Ignorând faptul că pierderea vieții unui copil reprezintă o dramă ireversibilă și nu pretextul declanșării altor conflicte, asistăm cu îngrijorare la escaladarea unor justificări care nu își au loc într-o societate care își tratează cu maximă responsabilitate și atenție cetățenii.  

Folosirea drept pretext a situației de față pentru invocarea unor consecințe presupus negative ale modificărilor aduse legislației penale și procesual penale nu poate reprezenta decât o distorsiune manipulatorie a faptelor și o încercare indecentă de a profita de o situație absolut critică pentru adâncirea stării de conflict din sânul societății românești. Și aceasta este cu atât mai mult de neacceptat cu cât asemenea manipulări provin de la anumite asociații de magistrați, al căror scop central ar trebui să fie protejarea drepturilor cetățenilor, iar nu perpetuarea unor stări conflictuale și tensionate.

Modificările legislative în materie penală clamate nu au fost, încă, aprobate de legiuitor, procesul legislativ fiind la acest moment în etapa verificării de constituționalitate de către instanța de control constituțional. Singurele modificări ale cadrului legal au fost aduse exclusiv în privința statutului judecătorilor și procurorilor, organizării judiciare, precum și organizării și funcționării Consiliului Superior al Magistraturii.


Tot astfel, este de neconceput cum magistrați organizați în anumite forme asociative înțeleg să susțină că justiția din România nu se poate înfăptui fără sprijinul și implicarea Serviciului Român de Informații, sens în care dezavuăm categoric asemenea afirmații fără niciun fel de suport și care nu fac decât să decredibilizeze sistemul de justiție din țara noastră și să pună sub semnul întrebării Constituția, legile țării și deciziile Curții Constituționale.

Alegațiile privind presupusa frică în a acționa conform legii, generată de modificările legislative și de potențialele verificări ale Inspecției Judiciare și Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție nu pot fi acceptate și sunt incalificabile în contextul în care nu se poate susține că, în lipsa acestor organisme, magistrații ar putea fi la adăpost de orice fel de răspundere.

Facem, așadar, un apel la judecătorii și procurorii țării să respecte obligația de rezervă, să nu se implice și mai ales să nu dea curs unor analize lipsite de suport concret și să evite participarea la scenarii care nu au drept finalitate decât împiedicarea aflării adevărului. Judecătorii și procurorii cunosc foarte bine dimensiunea și importanța responsabilităților pe care le au în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar acest lucru se realizează numai în considerarea legii și nu temându-se de ea!

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii solicită implicarea imediată a tuturor autorităților responsabile de elucidarea acestei drame și nu adoptarea unei atitudini de protejare a propriei imagini, disfuncțiile existente, cel puțin la nivel de aparență în acest moment, urmând a fi urgent lămurite. Cerem fermitate și reacții rapide, valorificarea deplină a tuturor probelor pentru a le aduce cât mai repede acolo unde trebuie înfăptuit actul de justiție.

Solicităm, de asemenea, Secției pentru procurori implicare deplină în gestionarea acestei situații de criză și tratarea acesteia cu obiectivitate și independența proprie mandatului acordat membrilor Consiliului, fără a afecta caracterul secret al investigațiilor penale în această  etapă.

Societatea românească are nevoie de răspunsuri complete, de dezlegarea tuturor aspectelor care, în acest moment, apar ca fiind necunoscute, iar fiecare cetățean de încredere în modalitatea de aplicare a dispozițiilor legale, de siguranță în ceea ce privește integritatea sa și a bunurilor sale, dar mai ales are dreptul să cunoască adevărul.

În acest sens, Secția pentru judecători asigură întreaga societate că va acționa cu deplină responsabilitate, obiectivitate și asumare, fiind preocupată în continuare și urmărind până la finalizare cu atenție întreg cursul evenimentelor.”
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Baschet Încă o victorie cu FCC UAV Arad, iar CSM Constanța ia o opțiune serioasă în lupta pentru titlul de campioană (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 421

CSM Constanța box Cu patru titluri continentale în palmares, „Amalia Niță are Europa la picioare!“

17 Apr 2024 546

Șapte handbaliști de la CSM Constanța, în lotul României pentru dubla de calificare cu Cehia

17 Apr 2024 525

Baschet CSM Constanța și FCC UAV Arad susțin al doilea meci al finalei Ligii Naționale

17 Apr 2024 456

UPDATE CSM judecă azi propunerea Inspecției Judiciare de suspendare din funcție a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța, de la Mangalia

17 Apr 2024 620

Baschet CSM Constanța va juca pentru locurile 5-8, după trei înfrângeri cu CSM CSU Oradea (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 587

VIDEO „Cazul 2 Mai ar putea fi reluat de la 0“ Avocatul Adrian Cuculis, declarații după anunțul Inspecției Judiciare privind-o pe judecătoarea Popoviciu, de la Mangalia

16 Apr 2024 1155

Handbal CSM Constanța a învins Steaua și s-a calificat în turneul Final 4 al Cupei României (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 702

Box George Edmond Maradin, pe locul cinci la Campionatul European. „Mândru să reprezint România și orașul Constanța!“ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 901

Constanța Ștefan Orza, neobosit! Campion național de Kempo K1, merge la Mondiale, apoi urcă în ringul Colosseum Tournament (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 798

Marți, 16 aprilie 2024 CSM Constanța - Steaua, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“, în Cupa României. „Hai la meci!“

16 Apr 2024 550

Nadia Comăneci, întâlnire cu Sabrina Maneca Voinea, de la CSM Constanța. „O zi fericită alături de Nadia“ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 433

Baschet Duelul CSM CSU Oradea - CSM Constanța se reia pe litoral, marți, 16 aprilie 2024. „Băieții noștri mizează pe tribune pline!“

16 Apr 2024 371

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 1036

Baschet CSM Constanța a câștigat primul meci cu FCC UAV Arad din finala Ligii Naționale (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 Apr 2024 676