Constanţa A mutat un element de susţinere a unui ornament din dotarea urbană şi s-a ales cu amendă

Săptămâna trecută reprezentanții autorității publice locale au identificat aproximativ 50 de bile din beton care delimitează pista de biciclete din Staţiunea Mamaia şi care au fost scoase din elementele de susținere ori lovite cu autovehiculul, de persoane rămase necunoscute.

Astfel, au fost făcute demersurile legale, fiind intensificate controalele pentru depistarea celor care săvârșesc acest tip de fapte antisociale care îi pot pune în pericol pe bicicliști și pe cei care se deplasează cu roller skate /haverboard/trotinetă.
 
Astfel, la data de 11.09.2019, lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală Constanța din cadrul Primăriei Municipiului Constanța au identificat un conducător auto care a scos și mutat cu bună știință, fără însă a-l deteriora, un element de susținere, de câteva kilograme, a unui ornament din dotarea urbană pentru a staționa neregulamentar un autovehicul.
 
Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, din municipiul Constanța a recunoscut fapta săvârșită pe faleza din Stațiunea Mamaia si a fost sancționat contraventional cu amendă în valoare de 500 lei, în conformitate cu prevederile art.7, pct.7 din H.C.L nr.184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanţa.

Sursă foto: Poliţia Locală Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 383

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 427

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 801

Sancțiuni drastice pentru încălcările legate de gestionarea deșeurilor în Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 460

Persoană depistată de polițiștii locali în timp ce comercializa substanțe interzise în municipiul Constanța

11 Apr 2024 415

Cumpărări directe! Medgidia. Se extinde sistemul de supraveghere stradală! GMB Computers SRL se va ocupa de lucrări

08 Apr 2024 566

Primăria Mangalia cumpără de la Universal Grup SRL uniforme pentru poliția locală!

05 Apr 2024 519

Atenție sporită când mergeți cu taxiul! Avertizările polițiștilor locali din Constanța

03 Apr 2024 650

Atenție, șoferi! Mașinile parcate neregulamentar se ridică în intersecția de la Dacia, în Constanța

03 Apr 2024 713

Primăria Constanța, apel în dosarul împotriva Primavera Campus SRL. Pe fond, amenda de 40.000 lei, înlocuită cu avertisment

01 Apr 2024 660

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 741

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 478

Știri Constanța Controale pe autobuzele CT BUS! (FOTO)

21 Mar 2024 601

Acte de vandalism în Constanța! Făptașii, doi tineri, identificați de polițiști (VIDEO)

13 Mar 2024 905

Camerele de supraveghere, „dușmanul” vitezomanilor din Constanța (VIDEO)

13 Mar 2024 1133