Constanța Acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere și pentru creșterea disciplinei în trafic. Amenzi de de peste 29.000 de lei!

  • Acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere și pentru creșterea disciplinei în trafic
 
La data de 17 februarie a.c., polițiști ai Biroului Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul Serviciului Rutier și cei ai Biroului Rutier Constanța au desfăşurat acțiuni în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat (DN 3 și municipiul Constanța), pentru prevenirea și combaterea încălcării normelor rutiere privind indisciplina pietonilor, neacordare prioritate pietoni și alte abateri la regimul rutier.



Potrivit IPJ Constanța, în urma activităților, au fost aplicate 93 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 29.000 de lei, dintre care 28 pentru nerespectarea regimului legal de către pietoni.



Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 6 permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.



Polițiștii rutieri le recomandă pietonilor:


-să se asigure temeinic înainte de a traversa strada;
-să se angajeze în traversarea străzii doar atunci când șoferii au oprit pentru a le acorda prioritate;
-să nu se angajeze în traversări riscante.




Sursa foto cu rol ilustrativ: DGPMB 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Săptămâna Verde Acțiuni antidrog, în școlile din Constanța

25 Apr 2024 227

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 440

Peste 1 600 de amenzi aplicate de polițiști în cadrul acțiunii ROADPOL

22 Apr 2024 345

Județul Constanța Peste 300 de sancțiuni, aplicate de polițiști, în weekend

22 Apr 2024 342

Surpriză în timpul unui control al polițiștilor IPJ Constanța! Ce au constatat la verificarea unui autoturism oprit în trafic

21 Apr 2024 517

Poliția și elevii din Constanța discută despre traficul de persoane și violența în școli

19 Apr 2024 462

Acțiune cu radare în județul Constanța. Constatările polițiștilor

19 Apr 2024 391

Intervenții ale polițiștilor pe raza județului Constanța

17 Apr 2024 462

Activități ale polițiștilor în școli din județul Constanța

17 Apr 2024 413

Acțiune cu radare în județul Constanța. Iată ce au constatat polițiștii (FOTO)

17 Apr 2024 463

UPDATE Demonstrație în memoria victimelor accidentului de la 2 Mai, la Judecătoria Constanța (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 951

Mesajul Israelului la atac „Vom răspunde Iranului prin acţiune, nu prin cuvinte"

14 Apr 2024 447

Știri Constanța Incident rutier în Săcele. Tânăr șofer, tras pe dreapta de Poliție

13 Apr 2024 665

Acțiune împotriva pescuitului ilegal pe Dunăre Poliția Transporturilor Navale intervine într-o operațiune în zona Hârșova - Ghinărești (FOTO)

13 Apr 2024 534

Acțiune pentru prevenirea migrației ilegale desfășurată de polițiștii din Constanța. Constatări (FOTO)

13 Apr 2024 414