Constanța Acțiuni de verificare, în contextul pandemiei. Amenzi pentru activități desfășurate după ora 18.00


 
  • Acțiuni de verificare a respectării măsurilor, în contextul pandemiei.
 
Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța, împreună cu jandarmi ai I.J.J. Constanța, respectiv G.J.M. Tomis, pompieri din cadrul I.S.U. Dobrogea și polițiști din cadrul Poliției Locale Constanța au organizat, în cursul zilei de ieri, acțiuni pe linia verificării respectării măsurilor impuse prin Legea 55/2020, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
 

La activități au participat peste 60 de forțe de ordine, fiind verificate 126 de societăți comerciale și legitimate peste 300 de persoane. Totodată, polițiștii au oprit pentru control peste 130 de autoturisme.

 
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 121 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 36.700 de lei.
 
Amenzi pentru desfășurarea de activități după ora 18.00
 
Polițiștii Secției 1 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe terasa unui restaurant de pe bulevardul Mamaia, se desfășoară activități după ora 18.00, încălcându-se prevederile legale. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 55/2020.
 
Polițiștii Secției 3 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o societate comercială, cu punctul de lucru pe strada Mangaliei din municipiu, desfășoară acte de comerț în afara programului 05.00 - 18.00, încălcându-se prevederile Legii 55/2020. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 55/2020.
 
Acțiune desfășurată de polițiștii municipiului Medgidia
 
La data de 2 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia, împreună cu polițiștii Secțiilor 4 și 8 Rurale, au desfășurat activități pentru verificarea legalității transprtului public de persoane, precum și pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Covid-19.

În acest context, polițiștii au verificat dacă se respectă măsurile dispuse pe perioada stării de alertă, mai exact dacă cetățenii poartă masca de protecție în mod corespunzător.

În urma acțiunii, au fost legitimate 35 de persoane, fiind aplicate 15 sancțiuni contravenționale cu amendă, în valoare totală de peste de 7.200 de lei, conform Legii 55/2020.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Seaview Media SRL, deținută de Ionuț Barbu, victorioasă la Curtea de Apel, în procesul contra Consiliului Local Constanța! (MINUTA)

01 Mar 2024 780

Fiul lui Radu Mazăre s-a lansat în afaceri! Iată ce domeniu a ales Răducu Mazăre

02 Jan 2024 6938

Andrei Baciu, fostul secretar de stat cu atribuții delegate de ministru al Sănătății, urmărit penal de DNA în dosarul privind achiziţia de vaccinuri în pandemie

11 Dec 2023 790

Premierul Marcel Ciolacu „Guvernul nu intenţionează să supraimpoziteze Pilonul II de pensii“ (VIDEO)

29 Nov 2023 659

Deciziile din pandemie încep să fie contestate. Cadavrul unei femei din Arad, diagnosticată cu COVID, deshumat

24 Nov 2023 1522

Știri Constanța Avocatul Cuculis- „Incendiul de la Spitalul de boli infectioase din Constanța a fost elucidat de către Insemex, iar vinovatul principal este spitalul“

07 Nov 2023 1259

Trei ani de mandat Prefectul județului Constanța a depus jurământul pe 15 octombrie 2020

15 Oct 2023 997

Incendiu la Spitalul de Boli Infecțioase. Doi ani de la tragedia care a îndoliat Constanța

01 Oct 2023 1276

Amendă în pandemie ÎPS Teodosie a pierdut, în instanță, procesul cu IPJ Constanța! (MINUTA)

20 Sep 2023 8387

Congresul regional al Martorilor lui Iehova revine la Constanța

30 Aug 2023 2885

Festivalul „Poezie la nisip“ a ajuns la a IV-a ediție! Deschiderea evenimentului are loc pe 1 iunie la Corbu, județul Constanța

30 May 2023 1139

Editorial Cărți, caiete, stilouri și... arme

15 May 2023 1268

Rareș Bogdan, audiat la DNA!

06 Apr 2023 1256

Vrei să citești o carte? ​Biblioteca Județeană Constanța face recomandări interesante

05 Apr 2023 1053

Laptopurile, calculatoare portabile pentru nevoile tale

16 Mar 2023 1342