Constanța Atenție, șoferi! Circulația rutieră, restricționată alternativ, pe un tronson al bulevardului Tomis (galerie foto)


• Se execută lucrări de asfaltare pe un tronson al bulevardului Tomis din Constanța

Echipele SC Confort Urban SRL vor acționa în această noapte pe porțiunea delimitată de strada Poporului și strada Nicolae Iorga a bulevardului Tomis din Constanța.

Se va turna primul strat de asfalt pe benzile de circulație situate lângă axul drumului.

După ce se va așterne stratul de binder, carosabilul va fi îmbrăcat în asfalt de tip MASF, specific drumurilor cu trafic rutier intens.

Pentru buna desfășurare a intervențiilor, circulația autovehiculelor va fi restricționată alternativ, pe câte un sens de mers, în intervalul orar 19.00 - 5.00.

Lucrările de asfaltare vor continua și mâine noapte, cu aceleași restricții de trafic.

Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să nu își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. Facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se efectuează lucrări!, se arată într-un comunicat al Primăriei Constanța.


Sursa foto: Primăria Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Continuă reabilitarea carosabilului în cartierul Tomis Plus! Restricții de circulație

12 Apr 2024 459

Update CT Bus În Constanța, autobuzele liniei 3 circulă deviat și astăzi, 18 octombrie

18 Oct 2023 896

CTBus În Constanța, traseul liniei 14, deviat din cauza lucrărilor din zona Tocadero

09 Oct 2023 821

Știri Constanța azi Atenție, șoferi! Se asfaltează carosabilul pe strada Iuliu Maniu din cartierul Palazu Mare (FOTO)

19 Sep 2023 746

CT BUS Autobuzele liniei 14 din municipiul Constanța circulă deviat și astăzi

04 Sep 2023 990

CT Bus Traseul Liniei 14 rămâne deviat. Pe unde circulă momentan microbuzele

30 Aug 2023 808

Ziua și strada asfaltată în cartierul Palazu Mare din Constanța! Unde se mai lucrează astăzi? (GALERIE FOTO)

20 Jul 2023 932

Șantier în Constanța Asfaltările din Palazu Mare continuă și astăzi! Ce străzi se mai reabilitează? (FOTO)

19 Jul 2023 793

Șantierul de pe carosabilul din Palazu Mare continuă! Iată care sunt străzile blocate astăzi (FOTO)

14 Jul 2023 847

Șantierul din Constanța continuă O stradă din cartierul Palazu Mare, închisă total! Cât va dura asfaltarea acesteia

13 Jul 2023 788

Lucrări Constanța Se reabilitează carosabilul pe strada Corneliu Coposu din cartierul Palazu Mare! Sunt anunțate restricții de trafic

12 Jul 2023 920

Șantier în Constanța Strada Corneliu Coposu intră în reabilitare! Zeci de străzi se asfaltează într-un singur cartier

06 Jul 2023 1008

Atenție, constănțeni!Tronsonul cuprins între bulevardul Tomis și strada Mircea cel Bătrân va fi închis mâine

28 Jun 2023 2065

Constanța Circulația, restricționată total mâine pe bulevardul Ferdinand! Ce tronson este vizat

27 Jun 2023 1589

Restricții de trafic la Constanța! Ce zonă este vizată

24 Apr 2023 1971