08 Jul, 2020 11:18
1165
Marian BOCAI
• Utilajele intervin în această noapte pentru turnarea celui de-al doilea strat de asphalt pe bulevardul Tomis.
Primăria Constanța informează că se reiau lucrările de asfaltare pe tronsonul delimitat de strada Poporului și strada Nicolae Iorga al bulevardului Tomis din municipiu.
Utilajele intervin în această noapte pentru turnarea celui de-al doilea strat de asfalt.
Se va utiliza o mixtură asfaltică stabilizată cu fibre, specifică infrastructurii rutiere cu trafic intens.
Pentru ca lucrările să se desfășoare în condiții optime, traficul rutier va fi restricționat alternativ, pe câte un sens de mers, în intervalul orar 19.00 - 5.00.
Procesul de asfaltare va continua joi și vineri, cu aceleași restricții de trafic.
Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să nu își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. Facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se efectuează lucrări, se arată într-un comunicat al Primăriei Constanța.
Sursa foto: Primăria Constanța
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: