Constanța Au fost montate primele stații gratuite pentru încărcarea mașinilor electrice


 
  • Identificarea acestor autovehicule se va face printr-o vinietă, emisă de Primăria Municipiului Constanța.
 
Primăria Municipiului Constanța a montat primele stații gratuite pentru încărcarea mașinilor electrice. 
 
Două dintre acestea sunt amplasate în parcarea de la Sala Sporturilor, iar alta a fost montată în stațiunea Mamaia.
 

Am accelerat programul de stații electrice pentru că ne dorim dezvoltarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic în municipiul Constanța, ceea ce va permite atât îmbunătățirea calității vieții populației, cât și îmbunătățirea calității mediului înconjurător, a declarat Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța.  

 
Stațiile de încărcare sunt complet gratuite și pot fi folosite oricând, de orice tip de mașină electrică.
 
Încărcarea se realizează, în funcție de capacitatea bateriei și tipul încărcătorului, între două și opt ore, pe locurile de parcare special amenajate pentru alimentarea mașinilor electrice.
 

Alte câteva zeci de stații electrice urmează să fie montate în mai multe zone, astfel încât toți deținătorii de mașini electrice să poată beneficia de astfel de facilități în orașul nostrum, se arată într-un comunicat al Primăriei Constanța.

 
Persoanele fizice sau juridice din municipiul Constanța, utilizatori de autovehicule hibrid sau electrice, beneficiază de gratuitate, pentru folosirea locurilor de parcare din parcările publice cu plata cu tarif orar din oraș.
 
Identificarea acestor autovehicule se va face printr-o vinietă, emisă de Primăria Municipiului Constanța. Cei interesați pot depune la sediul Direcției Gestionare Servicii Publice, strada Ștefan Mihăileanu, nr. 10, o cerere la care vor atașa în copie următoarele documente:
 
- Carte de identitate sau certificat de înregistrare fiscal
- Declarație GDPR – se găsește pe site-ul Primăriei Constanta

- Certificat de înmatriculare al autovehiculului
- Documente care fac dovada dreptului de utilizare al autovehiculului.
 

Aceste documente pot fi transmise și pe adresa de e-mail: parcari@primaria-constanta.ro.
 
Sursa foto: Primăria Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Cartierul Tomis 3, din Constanța, un copac s-a prăbușit pe două mașini! (FOTO)

18 Nov 2023 3164

Mașinute electrice pentru copii, confiscate în Portul Constanța Sud

04 Oct 2023 807

Știri Constanța Unde vor fi amplasate cele 18 stații de reîncărcare pentru mașini electrice din municipiu?

06 Aug 2023 870

Evgo Green Motion SRL livrează pentru CNAPMC stații de încărcare mașini electrice (DOCUMENTE)

15 Sep 2022 1536

Primăria Constanța a eliberat certificatele de urbanism pentru stațiile de reîncărcare - vehicule electrice amplasate de CJC

11 Aug 2022 1100

Constănțenii, nemulțumiți de trotinetele electrice abandonate în stradă (GALERIE FOTO și VIDEO)

15 May 2022 2663

Unde vor fi amplasate stațiile de reîncărcare pentru vehiculele electrice în municipiul Constanța?

15 Nov 2021 1688

Autoturismele Primăriei Constanța au nevoie de reparații. Se organizează licitație

01 Mar 2020 1303

Constanța, pe harta orașelor de car sharing. Cum poți închiria o mașină electrică

16 Sep 2019 5064

Primăria Constanţa vrea maşini electrice pentru Direcția Generală Poliția Locală

10 Aug 2019 2024

Liberalul George Niculescu îşi umflă muşchii pe tema staţiilor pentru alimentarea maşinilor electrice din Constanţa! (document)

21 Jan 2019 2356

Un contract de întreţinere şi reparaţii autovehicule, scos la licitaţie de Primăria Constanţa

14 Aug 2018 1232

Primăria Constanţa şi intenţiile privind mediul Deţinătorii de maşini electrice sau hibride nu vor beneficia de reducerea maximă de impozit

15 Nov 2017 3530

Imagini cum întâlneşti foarte rar în Constanţa. Un Volvo V60 D6 AWD alimentat, cu energie electrică, în staţia de încărcare Kaufland (galerie foto + video)

20 Aug 2017 7322

La Constanţa, au fost amenajate primele locuri de parcare pentru maşinile electrice! (galerie foto)

26 May 2016 3572