Constanța Autobuzele școlare intră de luni pe traseu. Pe unde vor circula

Autobuzele școlare intră de luni pe traseu! Primăria Municipiului Constanța și CT Bus introduc de săptămâna viitoare traseele pentru preșcolari și școlari.

Copiii vor călători în siguranță sub supravegherea unui polițist local iar la coborâre vor fi preluați de cadre didactice care îi vor duce direct în clasă! Rutele școlare, înființate la inițiativa primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău, sunt disponibile pe 3
trasee, E1, E2 și E3. La urcarea în mijlocul de transport în comun, elevii vor fi preluați de CT BUS și vor călători în siguranță până la
școală. La coborâre, copiii vor fi așteptați de un reprezentant al unității de învățământ care îi va duce direct în clasă.

- Traseul E1 - Gară, bd. Lăpușneanu, Tomis Nord. Acesta acoperă Școala Gimnazială nr. 24 "Ion Jalea", Școala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu", Școala Gimnazială nr.29 "Mihai Viteazul", Școala Gimnazială nr.38 "Dimitrie Cantemir"și Grădinița „Amicii";

- Traseul E2 - KM5 - str. Cumpenei - str. Soveja -Tomis Nord. Acesta acoperă Școala Gimnazială nr. 40 "Aurel Vlaicu", Școala Gimnazială nr. 23 "Constantin Brancoveanu", Școala Gimnazială nr.29 "Mihai Viteazul", Școala Gimnazială nr.38 "Dimitrie Cantemir", Grădinița „Amicii", Grădinița „Delfinii Jucăuşi";

- Traseul E3 pleacă din Palazu Mare - bd. Tomis -Tomis Nord. Traseul deservește Școala Gimnazială nr. 14- Palazu Mare, Școala Gimnazială nr.29 "Mihai Viteazul", Școala Gimnazială nr.38 "Dimitrie Cantemir", Grădinița nr. 39 - Palazu Mare.

Până acum, 10 unități de învățământ din municipiului Constanța au aderat la acest program și au găsit soluții pentru preluare elevilor de către un cadru didactic la coborârea din autobuzul școlar.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședința CLM Constanța Aprobarea bugetului pentru venituri și cheltuieli al CT BUS SA pentru 2024, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 381

Licitații Constanța CT Bus SA, achiziție de elemente vitrate pentru autobuze (DOCUMENT)

21 Mar 2024 480

Știri Constanța CT BUS. Traseele liniilor 1, 3 și E1, modificate de vineri

21 Mar 2024 450

Știri Constanța azi CT BUS. Liniile 42,44,48,51,51B și 101, deviate din cauza unor lucrări

21 Mar 2024 553

Știri Constanța Controale pe autobuzele CT BUS! (FOTO)

21 Mar 2024 501

Amplă acțiune de control pe liniile CT BUS, în Constanța. Au fost aplicate amenzi (FOTO)

20 Mar 2024 805

Știri Constanța CT BUS. Folosești aplicația 24Pay pentru tichete sau abonamente? Iată ce trebuie să știi

19 Mar 2024 389

Constanța Încă 21 de autobuze electrice de ultimă generație au intrat în flota CT BUS. Pe ce traseu vor circula

18 Mar 2024 847

CT BUS Linia 5-40, deviată în acest weekend din cauza unor lucrări din municipiul Constanța

15 Mar 2024 715

Constanța Autobuzele liniei 14 circulă pe traseu deviat astăzi

14 Mar 2024 521

Știri Constanța Traseele autobuzelor 5-40, 14 și 47M au fost deviate în Mamaia

13 Mar 2024 491

UPDATE. Constanța Mai multe autobuze circulă pe traseu deviat în Stațiunea Mamaia. Anunțul CT BUS

11 Mar 2024 493

Știri Constanța Declarații ale șoferului CT BUS care a salvat viața unui bărbat (VIDEO)

08 Mar 2024 3692

Știri Constanța Eroism într-o zi de muncă. Un șofer CT BUS a salvat viața unui bărbat (VIDEO)

07 Mar 2024 2119

UPDATE. În atenția călătorilor din Constanța Liniile 5-40 și 14, deviate în zona Perla – Sat Vacanță

04 Mar 2024 408