Constanța Bărbat prins în flagrant delict de polițiști. Ce a furat dintr-un magazin

  • Bărbat prins în flagrant delict de polițiști

Polițiști din cadrul Secției 1, aflându-se în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au auzit cum s-a declanșat o alarmă antiefracție la un magazin de pe strada Zorelelor, în muncipiul Constanța.

Oficial de la IPJ Constanța 

În cursul nopții de 24 decembrie a.c., în jurul orei 1.50, polițiști din cadrul Secției 1, aflându-se în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au auzit cum s-a declanșat o alarmă antiefracție la un magazin de pe strada Zorelelor, în muncipiul Constanța.

În urma efectuării de verificări în apropierea societăţii comerciale, polițiștii  au depistat în flagrant delict persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat, de 49 de ani, care purta în spate un rucsac. Acesta ar fi pătruns în incinta magazinului, prin spargerea unei uși, și ar fi sustras două sticle cu băuturi alcoolice.







În urma probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat instanței de judecată, care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.


Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.









Sursa foto: Pixabay 





 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aproape 250 de kilograme de pește fără documente de proveniență, descoperite de polițiști în Constanța și Medgidia (Galerie FOTO)

23 Mar 2024 718

„Fură copilul! Răpește copilul!“ Jandarm român, erou în parc

14 Sep 2023 843

UPDATE. Farul Constanța Portarul Rafael Munteanu (17 ani) e la primul cantonament alături de seniori. „Sunt foarte bucuros“ (GALERIE FOTO)

20 Jun 2023 2275

Doi jandarmi, împușcați din greșeală în timpul unei misiuni. Arma unui subofițer s-a descărcat din greșeală

23 Mar 2023 1301

Farul Constanța Adrian Mazilu speră să-i calce pe urme lui Denis Alibec. Andrei Borza fură meserie de la Kiki și încearcă să-l depășească

11 Jan 2023 2374

DGASPC Constanța achiziționează echipamente profesionale pentru bucătărie și aparatură electrocasnică (DOCUMENTE)

30 Dec 2022 1468

Avarie RAJA în localitatea Topraisar, județul Constanța. Când se va relua furnizarea apei

30 Aug 2022 963

Județul Constanța Ce se mai fură în Mihail Kogălniceanu. Un bărbat este cercetat pentru furt calificat

11 Aug 2022 3233

Rusia a trimis prima navă cu cereale din portul ucrainean ocupat Berdiansk

30 Jun 2022 950

EXCLUSIV Tâlhari înarmați cu bâte fură turme de oi în județul Constanța! „Se poate întâmpla o adevărată tragedie” (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Jun 2022 12551

Constanța O femeie a fost prinsă în flagrant furând dintr-un vagon de tren. Ce a sustras

31 May 2022 1766

Un deputat PSD a ajuns acasă desculț. „Hoțule, nu puteai să furi și tu un tricou?”

27 May 2022 1274

Cartea zilei Patru regine moarte - Astrid Scholte

16 Apr 2022 1238

Încă un polițist prins la furat. Ce produse a încercat să sustragă dintr-un cunoscut hipermarket

07 Apr 2022 1741

Primăria Mihail Kogălniceanu cumpără microbuze pentru elevi (DOCUMENT)

09 Mar 2022 1569