Constanța Bărbați depistați în ședere ilegală. Anunțul IGI (FOTO)

 

Șase străini au fost depistați desfășurând activități lucrative fără aviz de muncă, iar alți trei au fost depistați în ședere ilegală.
 
În toate cazurile au fost emise decizii de returnare.

La data de 13 martie a.c., polițiștii de imigrări din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Constanța, în cooperare cu polițiștii de frontieră au desfășurat o acțiune pe raza de competență, scopul fiind combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor în România., transmite IGI. 
 
Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii de imigrări au verificat două societăți comerciale, cu domeniul de activitate construcții civile.

Ca urmare a verificărilor efectuate, au fost depistați, în situații ilegale, nouă bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 54 de ani, șapte din Republica Moldova și doi din Turcia. Șase dintre aceștia desfășurau activități lucrative fără aviz și fără a respecta scopul pentru care au intrat în țara noastră, doi se aflau în ședere ilegală, iar unul desfășura activități lucrative, deși se afla în ședere ilegală.
 
În șase cazuri, pe numele străinilor au fost emise decizii de returnare sub escortă, iar la ieșirea din țară a fost instituită măsura interzicerii intrării în România, pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare., a mai precizat sursa citată. 


 

Într-un alt caz a fost emisă decizie de returnare sub escortă, iar la ieșirea din țară a fost instituită măsura interzicerii intrării în România, pentru o perioadă de 3 ani, iar în alte două situații au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile.
 
Totodată, reprezentanții societăților comerciale a fost au fost invitați la sediul structurii de imigrări în vederea continuării verificărilor.



foto: IGI 
 

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Iată care sunt noile modificări aduse aplicației portal al Inspectoratului General pentru Imigrări

17 Apr 2024 428

Persoane verificate de polițiștii de imigrări din Constanța!

15 Apr 2024 331

Accident în zona sensului giratoriu de la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța Polițistă de la Imigrări Galați, rănită după ce motocicleta pe care se afla s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 3841

Trei femei din Etiopia, depistate în județul Constanța în situații ilegale. Ce măsuri au luat polițiștii de la Imigrări

16 Feb 2024 694

Patru cetățeni străini, îndepărtați din România! Nu au voie să revină în UE timp de 5 ani

29 Jan 2024 635

14 străini din Bangladesh, Sri Lanka, Egipt și Pakistan, îndepărtați sub escortă de polițiști

28 Jan 2024 646

Peste 10.000 de cereri de azil înregistrate în anul 2023 de polițiștii de la Imigrări

26 Jan 2024 637

Patru bărbați din Maroc și Siria îndepărtați sub escortă de pe teritoriul României

26 Jan 2024 619

Oficial de la Imigrări! Se simplifică procedurile și sarcinile administrative care revin în sarcina angajatorilor

23 Jan 2024 577

LIVE VIDEO+TEXT Polițiștii de Imigrări din Constanța prezintă rezultatele obținute în anul 2023 (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Jan 2024 817

Bilanțul polițiștilor de imigrări, în ultimele 72 de ore

22 Jan 2024 593

Câți cetățeni din Ucraina au cerut azil în România de la începutul războiului?

18 Jan 2024 596

IGI Trei străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări

18 Jan 2024 671

Peste 350 de cetățeni străini depistați în situații ilegale în luna decembrie 2023

17 Jan 2024 628

IGI Peste 900 de cereri soluționate de polițiștii de imigrări în weekend

15 Jan 2024 629