Constanța Bărbați, reținuți pentru furt de motorină

Polițiști din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Constanța au recuperat motorină în valoare de aproximativ 28.000 de lei, despre care există indicii că ar fi fost sustrasă dintr-o garnitură CFR. 

Din cercetări a reieșit faptul că unul dintre vagoanele aflate în componența unui tren care transporta produse petroliere avea rupt sigiliul de la vana de descărcare. De asemenea, pe terasamentul căii ferate s-au descoperit urme de produs petrolier. 

În urma verificărilor a reieșit faptul că furtul ar fi fost comis de trei bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani. Astfel, la data de 19 octombrie a.c., aceștia au fost surprinși în flagrant delict în timp ce încărcau într-un autovehicul, recipiente din plastic care conțineau produs petrolier. 

Valoarea totală a prejudiciului se ridică la aproximativ 28.000 de lei, produsele petroliere urmând a fi predate părții vătămate.

Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia cu propuneri legale. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, distrugere și complicitate la furt calificat. 

Activitățile s-au desfășurat în colaborare cu jandarmi din cadrul I.J.J. Constanța.


Sursă foto: IPJ Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Organizația de tineret a PSD Murfatlar a trecut în corpore la filiala PNL din localitate

28 Mar 2024 367

Activități preventive ale polițiștilor în incinta școlilor din Constanța

28 Mar 2024 183

Polițiștii în vizită la Universitatea Ovidius din Constanța

28 Mar 2024 261

Misiuni ale polițiștilor rutieri, în municipiul Constanța. Au fost aplicate amenzi usturătoare

28 Mar 2024 270

Sămbătă, spectacolul „Ma dame”, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

28 Mar 2024 261

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța

28 Mar 2024 279

Acțiuni de prevenire ale consumului de droguri, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Constanța

28 Mar 2024 289

Curentul electric oprit, pe bulevardul Mamaia, în Constanța (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 429

Doi bărbați au fost puși după gratii la Poarta Albă, județul Constanța. Ce fapte au comis

28 Mar 2024 339

Șofer sub influența substanțelor psihoactive, depistat în urma unui accident rutier, în Năvodari, județul Constanța. S-a întocmit dosar penal

28 Mar 2024 360

Praful saharian este vizibil deasupra mării, la Constanța (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 594

LIVE Încep conferințele Dilema la Constanța. Ce subiecte sunt prezentate în prima zi (Galerie FOTO)

28 Mar 2024 343

Primăria Constanța Atenție, constănțeni! Mâine vor suna sirenele de alarmare publică

28 Mar 2024 377

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 534

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a bătut palma cu o firmă din Buzău pentru cadastrarea unor imobile ale județului (DOCUMENT)

28 Mar 2024 322