Constanța. Ceremonii militare și religioase în parcul „Regina Maria”

foto PMC

Luni, 9 mai, de la ora 13:00, în Parcul „Regina Maria” se vor desfășura mai multe manifestări cu caracter militar și religios, cu ocazia Zilei Europei, Zilei Independenței României și Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial. 
 
Va avea loc o ceremonie de depunere de coroane la Monumentul Eroilor din Războiul de Independență, urmată de o paradă militară.

Pentru ca evenimentele să se desfășoare în condiții optime, Primăria Constanța anunță o serie de măsuri. 

Astfel, începând cu data de 8 mai, de la ora 16:00, va fi interzisă oprirea/staționarea autovehiculelor pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, între străzile Nicolae Iorga și I.L. Caragiale, în zona parcărilor în spic din fața arealului de desfășurare a evenimentelor.

De asemenea, în data de 9 mai, în intervalul orar 12.00 - 15.00, circulația autovehiculelor va fi restricționată pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, tronsonul delimitat de strada Nicolae Iorga și strada I.L. Caragiale, sensul mers către zona Casa de Cultură.

Pe durata desfășurării evenimentului, stația de autobuz de la Casa de Cultură va fi relocată în dreptul Universității „Andrei Șaguna”.




 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Continuă modernizarea Parcului de la Gară – spațiul verde, extins cu 2000 mp

16 Apr 2024 451

Primăria Constanța O stradă din cartierul Tomis Plus intră în reabilitare

09 Apr 2024 414

Constănțeanul supărat Un copac înclinat din cartierul Km. 4-5 sperie locuitorii din zonă. Un bărbat a sesizat Primăria Constanța

08 Apr 2024 807

Alegeri locale 2024 Eugen Voineagu, fost șef al Protecției Consumatorului Constanța, intră în lupta pentru primărie

02 Apr 2024 1439

LIVE Conferință de presă a CLM. Chițac vrea să construiască un sediu nou pentru Primărie, dacă va câștiga un nou mandat. Unde va fi acesta? (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1038

Cine sunt secretarii fiecărei primării de comune și orașe din județul Constanța. Lista oficială

21 Mar 2024 5535

Trimis în judecată de DNA Constanța Ermil Chelariu, fost director general în CJC, își va recupera telefonul mobil marca Iphone 14

21 Mar 2024 806

Mai multe persoane trimise în judecată pentru presupusa delapidare a Primăriei Mereni, din județul Constanța

21 Mar 2024 644

PUSL și-a desemnat candidații pentru primăriile Capitalei

17 Mar 2024 617

Primăria Negru Vodă, județul Constanța lansează licitație pentru renovarea energetică a clădirii primăriei (DOCUMENT)

16 Mar 2024 630

AUR şi-a prezentat oficial candidatul la Primăria Capitalei. Despre cine este vorba

16 Mar 2024 708

Cumpărări directe Constanța Primăria Mereni, contract cu avocatul Marius Adrian Răducan. Ce litigii sunt vizate (DOCUMENT)

20 Feb 2024 1029

DNA Tribunalul Constanța amână, pentru a cincea oară, pronunțarea în dosarul lui Cristian Maricel Cîrjaliu, primarul din Agigea!

15 Feb 2024 944

Horia Constantinescu, posibil candidat al PSD la Primăria Constanța „Nu ne mai permitem să gafăm, pentru că acum decontăm modul în care ne uităm în ochii copiilor noștri”

12 Feb 2024 992

Când are loc dezbaterea publică a PUZ-ului iniţiat de Comtrans SA, pentru o investiţie pe bulevardul Aurel Vlaicu (DOCUMENT)

10 Feb 2024 1082