Constanța Comerțul stradal neautorizat, în atenția polițiștilor locali. Au fost aplicate amenzi

  • Au fost legitimate 120 de persoane și s-au aplicat 112 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 39.310 lei, pentru încălcarea normelor legale în vigoare, precizează Primăria Municipiului Constanța.
Polițiștii locali din cadrul  Direcției Generale Poliția Locală Constanța au desfășurat mai multe acțiuni care au avut ca scop  verificarea respectării măsurilor pentru îmbunătățirea activităților de gospodărire și înfrumusețare a localității, a măsurilor de protecție individuală, a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, a circulației pe drumurile publice, precum și eradicarea comerțului stradal neautorizat în zona piețelor Griviței, Balada, Unirii și Brick.
 
Cu această ocazie au fost legitimate 120 de persoane și s-au aplicat 112 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 39.310 lei, pentru încălcarea normelor legale în vigoare.
 
Cele mai multe abateri au vizat nepurtarea măștii de protecție, consumul de băuturi alcoolice în spațiul public, apelarea la mila publicului și aruncarea de ambalaje și gunoi pe domeniul public.
         
În același timp, polițiștii locali au acționat și în zonele aglomerate, precum stațiile CT Bus, mijloacele de transport public de persoane, parcurile, piețele, centrele comerciale și parcările publice, pentru a verifica respectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei COVID-19.
 
Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetățenii și îi rugăm să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislației în vigoare la numărul de telefon 0241.484.205- Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală Constanța., precizează Primăria Municipiului Constanța, prin intermediul unui comunicat oficial.

 
Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

PUD-ul inițiat de loan Obreja pentru un imobil edificat în staţiunea Mamaia, zona Cazino, în atenția consilierilor locali din Constanța (DOCUMENT)

25 Apr 2024 98

Hotel de două etaje, pe amplasamentul unui spațiu comercial Investiția imobiliară a societății Magic Stil SRL în zona Cazino Mamaia, la mâna consilierilor locali din Constanța(DOCUMENT)

24 Apr 2024 546

În Constanța Societăți ce se ocupau cu comerțul de material lemnos, amendate. Iată pentru ce

03 Apr 2024 470

MAEDin Agenda de lucru a MAE 22 martie 2024, vă semnalăm

22 Mar 2024 363

Bloc de 11 etaje, în sudul litoralului. Ce a decis Agenția pentru Protecția Mediului Constanța?

17 Mar 2024 826

Un bărbat cu domiciliul în Turcia și-a deschis afacere la Constanța

07 Mar 2024 781

Inspectoratul Școlar Județean Constanța promovează învățământul dual alături de CCINA Constanța

22 Feb 2024 890

Este oficial Un nou magazin Dedeman va fi construit în Constanța! S-a emis autorizația de construire

22 Feb 2024 4962

Importurile Chinei au determinat scăderea comerţului global

26 Jan 2024 885

Imobiliare Constanța Cristian Panait ridică două turnuri de 12 etaje lângă Aqua Magic. Date din proiect. Vor avea piscină, saună, masaj și sală de fitness

24 Jan 2024 2869

Anunț important al Primăriei Constanța! Unde se depun documentații pentru comercializare mărțișoare, felicitări și cadouri specifice

23 Jan 2024 598

Investiție majoră! Andrei Chirițoiu de la Retail Park Medgidia SRL vrea să creeze o subzonă pentru comerț, servicii și relaxare

18 Jan 2024 1017

Instanța s-a retras pentru deliberări în procesul deschis de fostul procuror constănțean Adina Florea Inspecției Judiciare

15 Jan 2024 1081

Firme Constanța Dobrogea Grup SA. Ce s-a stabilit în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor

12 Jan 2024 1164

Articole pirotehnice comercializate ilegal în județul Constanța! Polițiștii au aplicat mai multe amenzi

31 Dec 2023 798