Constanța Dosare penale pentru braconaj piscicol. Au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 100.000 de lei (GALERIE FOTO)

foto: IPJ ConstanțaÎn perioada 7-9 aprilie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică au desfășurat o acțiune pentru verificarea respectării normelor legale privind circulația, depozitarea, prelucarea și comercializarea peștelui, produselor din pește și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit și/sau acvacultură.
 
Potrivit IPJ Constanța, cu această ocazie, au fost legitimate peste 200 de persoane, au fost verificate 22 de unități de acvacultură și pescării din județul Constanța și peste 150 de vehicule.

„În urma acțiunilor desfășurate, polițiștii au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei, dintre care 30 la O.U.G. 195/2002, 11 la Legea 61/1991, 8 la Legea 333/2003, iar restul pentru alte abateri.

Totodată, au fost întocmite 2 dosare penale pentru braconaj piscicol, fiind ridicate, în vederea confiscării, aproximativ 3 kilograme de icre roșii și negre pentru care nu existau documente de proveniență.

De asemenea, au fost constatate 2 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

La acțiune au participat și specialiști de la Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța și Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Constanța“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pescuitul cu unelte neautorizate, una dintre faptele sancționate de jandarmii din Tulcea în weekend

18 Mar 2024 393

Știri Constanța Dosar penal pentru braconaj piscicol la Hârșova. Totul s-a produs în parcarea unui supermarket

06 Dec 2023 807

Percheziții la domiciliile mai multor persoane, bănuite pentru fapte de braconaj piscicol (FOTO)

28 Oct 2023 845

Percheziții în localitatea Sarinasuf, județul Tulcea! Vizați, suspecți de braconaj piscicol

30 Sep 2023 908

Două persoane depistate de polițiștii de frontieră în timp ce desfășurau activități de braconaj piscicol pe Dunăre

04 Sep 2023 663

Județul Tulcea Șapte exemplare vii de sturion, redate mediului natural de polițiștii de frontieră (VIDEO)

29 Aug 2023 820

Caz șocant în Delta Dunării! Cinci sturioni, descoperiți de polițiști în plasele braconierilor (VIDEO)

25 Aug 2023 2825

Captură de 45 de kilograme de pește Un bărbat din județul Tulcea, prins la braconaj piscicol pe lacul Babadag!

14 Jul 2023 1222

Sute de metri de plase cu pește braconat, scoase din Marea Neagră de polițiștii de frontieră (VIDEO)

23 Jun 2023 1071

IPJ BrăilaDosar penal pentru braconaj piscicol

29 May 2023 643

IPJ BrăilaPercheziții pe raza comunei Frecăței și Mărașu

26 May 2023 653

Acțiune de amploare în Delta Dunării. 29 exemplare de sturion și sute de kilograme de pește depistate (GALERIE FOTO)

07 May 2023 968

IPJ BrăilaAcțiuni pentru combaterea braconajului piscicol

05 May 2023 673

100 kilograme de pește provenit din braconaj descoperite de polițiștii de frontieră în județele Constanța și Tulcea (GALERIE FOTO0

02 May 2023 822

170 kilograme de pește pescuit în perioada de prohibiție, descoperite de polițiștii de frontieră (GALERIE FOTO)

27 Apr 2023 1764