Constanța Echipele Confort Urban, lucrări pe strada Mihai Viteazu

  • Circulația autovehiculelor este restricționată parțial, în intervalul orar 19.30 - 5.00.

În municipiul Constanța, decopertarea carosabilului avansează pe tronsonul delimitat de bulevardul Mamaia și bulevardul Ferdinand al străzii Mihai Viteazu.

Echipele SC Confort Urban SRL continuă în această noapte procesul de frezare a zonei carosabile pe porțiunea cuprinsă între strada Griviței și bulevardul Ferdinand, circulația autovehiculelor fiind restricționată parțial, în intervalul orar 19.30 - 5.00.

Lucrările vor continua și mâine, cu aceleași restricții de trafic rutier. Artera rutieră este cuprinsă în programul de modernizare a tramei stradale, anul trecut fiind reabilitat tronsonul cuprins între strada Traian și bulevardul Ferdinand.

Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. De asemenea, participanţii la trafic sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se efectuează lucrări, se arată într-un comunicat al Primăriei Constanța.


Sursa foto: Primăria Constanța

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Adăpostul public pentru câinii fără stăpân a intrat în reparații capitale

27 Nov 2020 489

Lucrări de asfaltare a parcărilor, în mai multe zone din Constanța

25 Nov 2020 649

Constanța. Unde vor acționa echipele Confort Urban în această săptămână

24 Nov 2020 716

Constanța Restricții de trafic pe strada Industrială, la intersecția cu bulevardul Aurel Vlaicu

20 Nov 2020 801

Confort Urban Restricții de parcare în Constanța. Ce zona este vizată

18 Nov 2020 851

Constanța Echipele Confort Urban acționează pe aleea Timonei

17 Nov 2020 609

Lucrări de asfaltare, pe strada Lanului din Constanța

16 Nov 2020 456

Trafic rutier, restricționat pe străzile Industrială și Lanului din Constanța

13 Nov 2020 583

Continuă lucrările în cartierul Compozitorilor din Constanța. Strada Edmond Deda, asfaltată

12 Nov 2020 609

Constanța Restricții de trafic pe străzile Meșterul Manole și Lanului

10 Nov 2020 770

Constanța Unde desfășoară lucrări Confort Urban în această săptămână

09 Nov 2020 955

Constanța Continuă reabilitarea infrastructurii pietonale în zonele rezidențiale

05 Nov 2020 725

Confort Urban, lucrări de reconfigurare a spațiului urban în mai multe zone din Constanța

04 Nov 2020 846

Constanța Restricții de circulație în cartierul KM 5

02 Nov 2020 950

Constanța Traseele 5-40 și 5B vor circula deviat. Lucrările de asfaltare avansează pe strada Hatman Luca Arbore

30 Oct 2020 687