Constanța. Gunoi aruncat pe domeniul public. Polițiști locali au aplicat sancțiuni

  • Toleranță zero față de cei care aruncă gunoiul pe domeniul public!
În ciuda numeroaselor campanii de informare desfășurate de Direcția Generală Poliția Locală, în continuare o mulțime de constănțeni, atât persoane fizice cât și juridice, ignoră cu bună știință prevederile legale în privința gestionării deșeurilor. 

Săptămâna trecută, polițiștii locali au aplicat 116 sancțiuni persoanelor fizice și juridice, în valoare totală de 279.950 lei, astfel:
  • 15 sancțiuni conform Legii nr. 211/2011 privind gestionarea deșeurilor în valoare totală de 220 000 lei;
  • 97 sancțiuni conform HCL nr. 77/2021, în valoare totală de 47 950 lei, aplicate persoanelor fizice și juridice pentru scoaterea gunoiului menajer, în ziua de gunoi, dar în alte tipuri de recipienți (saci, cutii, bidoane etc);
  • 4 sancțiuni aplicate în conformitate cu prevederile OUG 195/2005, art. 96, în valoare de 12 000 lei, aplicate persoanelor fizice și juridice, proprietare ale imobilelor nesalubrizate;

„Pentru a evita aceste situații neplăcute și pentru a râmâne cu banii în buzunar, vă rugăm să nu mai aruncați gunoiul pe stradă, să nu mai depozitați  sacii menajeri cu deșeuri pe domeniul public sau la colțurile străzilor iar constănțenii care locuiesc la case să scoată gunoiul doar în zilele de colectare stabilite cu operatorul de salubritate și în recipienți speciali.

„Semnalați cu încredere aceste fenomene antisociale care ne afectează pe toți la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail  politia.locala@primaria-constanta.ro.”, transmit reprezentanții Primăriei Constanța.


Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Frimituri SRL furnizează materiale de promovare și protocol pentru Primăria Constanța (DOCUMENT)

16 Apr 2024 190

Licitații Constanța Primăria Crucea, contract pentru înființarea rețelei de apă uzată în Stupina

16 Apr 2024 264

Afaceri Constanța Primăria Nicolae Bălcescu va avea un sistem de distribuție gaze naturale. Iată cine va asigura dirigenția de șantier (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 278

Justiție Constanța Firma care administrează Cimitirul Municipal Constanța a câștigat în instanță procesul cu primăria!

16 Apr 2024 352

Achiziții Constanța Primăria Cernavodă a încheiat un contract cu o firmă din Medgidia. La mijloc sunt 18.000 de euro (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 436

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 342

Din această noapte, încep lucrările pe bulevardul Mamaia din Constanța

16 Apr 2024 491

Sofi Leader Invest SRL vrea să ridice un bloc de patru etaje la Constanța

16 Apr 2024 275

ZIUA LIVE Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Constanța propune o administrație transparentă!

16 Apr 2024 386

Cu acordul Primăriei Constanța Imobilul ridicat de firma Popescu Intermed SRL pe strada Dumbrăveni va fi modificat

16 Apr 2024 321

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 427

Un număr tot mai mare de locuitori ai Constanței se implică în campania „Adoptă un cățel" (Galerie FOTO)

16 Apr 2024 395

Cumpărări directe Constanța Primăria Comunei Independența, licitație deschisă pentru servicii de proiectare (DOCUMENT)

15 Apr 2024 435

Cumpărări directe Constanța Primăria Cuza Vodă investește în întreținerea străzilor împietruite din comună. Iată firma câștigătoare (DOCUMENT)

15 Apr 2024 463

Județul Constanța Primăria Ghindărești investește în servicii de consultanță în domeniul achizițiilor publice (DOCUMENT)

15 Apr 2024 406